Cât de mult a influenţat pulberea albă cultura americană nu maie demult un secret. Însă, în realitate, efectele se reverberează înîntreaga societate pe termen lung, în plus devenind şi "marfă deexport"…
Tom Feiling face această analiză halucinantă în cartea sa "Howthe White Trade Took over the World" (www.nytimes.com) şi nu sesfieşte să tragă toate concluziile de rigoare. Scena-clişeu dinfilme în care se trage pe nară cu ajutorul unei bancnote de 100 $făcută sul nu e doar o metaforă cinematografică. Ar fi vorba deaproximativ 1 trilion de dolari arşi astfel de la începutulcampaniei moderne anti-drog! Războiul acesta a fost, practic,pornit de Richard Nixon în anii '70, rezultatul fiind o cheltuialăimensă şi transformarea Americii în - teoretic - cea mai ermeticădintre ţările lumii, mai degrabă o superînchisoare (autorulrecenziei, Richard Perkinson, a scris, la rândul său, volumul "TheRise of America's Prison Empire"). O închisoare precum cea dinWashington DC, unde nu funcţionează doar Congresul. Gard în gard cuCimitirul Congresului (iarăşi, nici o metaforă!), se află unpenitenciar cu 18.000 deţinuţi, 89% de culoare, mai toţi închişipentru delicte care au legătură cu drogurile. Cu un preşedinte deculoare, unul care chiar recunoaşte că, în tinereţe, a testatcocaina, se vor schimba, oare, nişte lucruri?!?
Tom Feiling este, la origine, regizor de filme documentare, dinspiţa lui Michael Moore. Cartea sa - publicată în Marea Britaniesub titlul …"The Candy Machine" - pleacă, cronologic, de laextragerea puternicului alcaloid din frunzele de coca undeva prinsecolul XIX. Substanţa era atât de înzestrată cu calităţi, încât,la începuturi, o companie farmaceutică o promova astfel: "Face dinlaşi nişte oameni curajoşi!". Panaceu medical, substanţa a devenitbun de larg consum o dată cu inventarea băuturii numite Coca Cola,ale cărei culori din logo - roşu şi alb - trimit direct la steagulstatului Peru, de unde se aduceau frunzele de coca. Totuşi, unsecol şi ceva, consumul de cocaină a fost unul sporadic, fărăproporţii de masă. Abia la începutul anilor '70, artiştii de laHollywood dar şi, deopotrivă, bancherii de pe Wall Street auridicat-o la rangul de "şampanie a drogurilor", declanşând o modăextrem de persuasivă. Ceea ce, în cazul elitelor, părea să nuproducă fenomene de criminalitate a avut efecte devastatoare când afost generalizat la nivelul maselor, atunci când s-a inventat"crack" - cocaina ieftină, pentru popr. Din acel moment, nimeni nua mai putut stăpâni cocaina! În contrapartidă, s-a declanşatrăzboiul de eliberare a Americii de sub tirania drogurilor,consecinţa fiind, până la urmă, o naţiune şi mai înfeudatăsubstanţelor psihedelice. De fapt, mai mult decât o naţiune,întrucât conflictul a fost exportat în America de Sud, de acolo deunde vine coca: Peru, Bolivia şi, în special, Columbia. Cele 5miliarde cheltuite de americani în Columbia pentru stârpireacartelurilor drogurilor nu au făcut decât să întărească, paradoxal,poziţia cocainei. Banii au fost cheltuiţi de pomană…
Tom Feiling nu sugerează soluţii sau o face numai cu jumătate degură. Nu războiul împotriva cocainei ar fi soluţia, ci o nouăfilosofie de abordare a fenomenului. Nu doar reprimare oarbă, ciasumare a unei realităţi. Doar că, în genere, clasa politică are,întotdeauna, oarece probleme în a înţelege realitatea!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
