Ziarul de Duminică

Cartea fără titlu/ de Stelian Ţurlea

Cartea fără titlu/ de Stelian Ţurlea

Cartea fără titlu/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

28.10.2011, 00:03 113

Lucian Dan Teodorovici

Matei Brunul

Editura Polirom

Un roman despre victime şi torţionari în spaţiul comunist. Ne aflăm în anul 1959. Protagonistul - Bruno Matei, marionetist născut în România, având însă origini italiene, care nu-şi mai aminteşte, în urma unui accident, două decenii din propria viaţă - trăieşte liniştit alături de marioneta sa, Vasilache. Pas cu pas, cititorului i se relevă, în paralel cu viaţa protagonistului de la finele "obsedantului deceniu", cealaltă lume, aceea reală. Una în care va descoperi şi se va lăsa purtat, alături de personajul central, în patru închisori comuniste, Penitenciarul Uranus din Bucureşti, Colonia Peninsula de la Canal, Penitenciarul Galaţi şi Penitenciarul Iaşi. Eliberarea lui Bruno din aceste închisori nu încheie însă povestea. Alături de tovarăşul Bojin şi de Eliza, două personaje care-l însoţesc permanent pe protagonist, misterul din viaţa sa trecută se împleteşte cu altul nou, a cărui rezolvare schimbă perspectiva asupra istoriei personale a lui Bruno Matei.

Cosmin Perţa

Fără titlu

poezii

Editura Paralela 45

"Cosmin Perţa este un extraordinar poet al stărilor, iar «Fără titlu» e un volum intens de poezie plină de viaţă, o carte care se zbate între cele mai diverse stări existenţial-psihologice care-l macină pe eul liric, chiar şi cele două părţi stînd cu spatele una faţă de cealaltă, nu faţă în faţă, ceea ce-l face şi mai puternic, şi mai existenţial, şi mai neliniştit, şi mai autentic. Este interesant cum Cosmin Perţa reuşeşte să transforme modernismul de suprafaţă în existenţialism & biografism profund, cum face ca stările aproape contradictorii din cele două părţi ale cărţii - care au acelaşi «personaj», doar că la altă vârstă, cu alt fel de trăiri - să crească un eu poetic integru, subtil, sigur şi în acelaşi timp tulburat. Poezie sinceră şi voit umilă, în care scriitorul nu încearcă să ascundă nimic, poezie narativă, limpede şi curată ca apa unui izvor de munte." (Mihail Vakulovski)


John Dos Passos

Trilogia SUA

Vol II - 1919

Editrura Nemira

Traducere din engleză de Radu Lupan. Retipărirea admirabilei traduceri realizate cu decenii în urmă. Cu 1919, cel de-al doilea volum al Trilogiei SUA, Dos Passos continuă panorama Americii secolului XX. Ducând mai departe tehnicile experimentale ce vor inspira o întreagă generaţie de scriitori, Dos Passos surprinde o gamă largă de contexte, imagini, detalii olfactive şi sunete de fond caracteristice vieţii moderne, cu o tuşă cinematografică plină de nerv. De data aceasta, ne este dat să urmărim viaţa fulgurată a fiicei unui preot din Chicago, a unei fete din Texas, a unui tânăr poet, a unui evreu radical şi a unor personalităţi istorice precum Woodrow Wilson şi Theodore Roosevelt."Cel mai bun roman american pe care l-a scris vreunul dintre noi în ţara asta în ultimii o sută de ani." spunea Norman Mailer.


Chimamanda Ngozi Adichie

Hibiscus purpuriu

Editura RAO

Traducere din limba engleză de Melania Maria Goja. Autoarea a devenit cunoscută după ce romanul său "Jumătate de soare galben", tradus în urmă cu câţiva ani tot de RAO şi prezentat la vremea respectivă de "Ziarul de duminică", a primit Premiul Orange Broadband, în 2007. Acţiunea se desfăşoară în oraşul Enugu, din Nigeria. Kambili, de cincisprezece ani, şi fratele ei mai mare, Jaja, duc o viaţă privilegiată. Dar tatăl lor, un om de afaceri bogat şi respectat, este şi un fanatic de religios şi îşi pedepseşte copiii dacă nu ating perfecţiunea. Dar când ajung într-o vizită la mătuşa lor, cei doi descoperă o lume complet nouă.

Hanna Bota

Ultimul canibal

Jurnal de antropolog

Editura Cartea românească

Hanna Bota - născută în 1968, licenţiată în teologie şi filologie, doctorand în antropologie culturală la Universitatea de Vest din Timişoara - a petrecut o lună în mijlocul băştinaşilor din Arhipelagul Vanuatu. A trăit alături de nepoţii canibalilor, în colibe din bambus şi frunze, s-a hrănit cu bucatele lor fruste, a aplaudat cântecele şi dansurile lor, a locuit singură printre ei şi a legat prietenii pe viaţă. I-au fost dezvăluite rituri si practici ceremoniale, obiecte-tabu, pietre sfinte pentru închinare, legende sau pur şi simplu povesti de viaţă. "Hanna Bota ne propune o călătorie extraordinară, cum faceau, odinioară, eroii lui Jules Verne. Fără îndoială, totul este senzational." (Cornel Ungureanu)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO