Ziarul de Duminică

Cartea surprinzătoare a unui călugăr catolic convertit la ortodoxism/ de Ziarul de duminică

Cartea surprinzătoare a unui călugăr catolic convertit...

Autor: Ziarul de Duminica

13.08.2015, 23:43 193

Părintele Placide Deseille

Cununa binecuvântată a anului creştin

Predici la duminicile şi sărbătorile anului liturgic

Editura Doxologia

Traducere din limba franceză de Felicia Dumas.

Cartea a apărut în seria de autor Pr. Placide Deseille şi este o lucrare publicată în limba română în premieră mondială (înainte de ediţia în limba franceză). Este o carte surprinzătoare; o carte destinată unui public larg – clerici şi credincioşi (iniţiaţi, dar şi neiniţiaţi), care doresc să aprofundeze sau să descopere noi sensuri ale fragmentelor evanghelice citite în timpul Sfintelor Liturghii, din perspectiva unui călugăr catolic (din spaţiul occidental) covertit la ortodoxie.

Părintele Arhimandrit Placide Deseille este unul dintre cei mai mari teologi ortodocşi contemporani şi un părinte duhovnicesc căutat atât de credincioşii din spaţiul apusean, cât şi de cei din spaţiul răsăritean. El este cunoscut în lumea întreagă pentru convertirea sa spectaculoasă, neaşteptată la ortodoxie (despre care vorbeşte în volumul „Mărturia unui călugăr ortodox”, Doxologia, 2011) şi e apreciat pentru cărţile sale de teologie vie, aplicabilă în viaţa de zi cu zi. Pr. Placide a fost monah catolic, şi, după un studiu constant în domeniul teologiei patristice, s-a convertit. Acum, el păstoreşte Mânăstirea Sfântul Antonie cel Mare şi Mânăstirea Solan din Franţa, metocuri ale Mânăstirii Simonopetras din Sfântul Munte Athos.

„Cununa binecuvântată a anului creştin” conţine numeroase predici rostite de autor în ultimii 10-15 ani, pe parcursul întregului an bisericesc, în duminici şi sărbători, în cele două mânăstiri. Cartea, ce prezintă într-o formă accesibilă un conţinut profund duhovnicesc, este împărţită în şase secvenţe, ce subliniază orânduirea lor în funcţie de diverse perioade ale anului (începutul anului liturgic, Postul Crăciunului, Botezul Domnului, Postul Mare, Paştile şi perioada de după Rusalii). Toate acestea reprezintă „simple cateheze, familiare, pe înţelesul tuturor”, după cum spune însuşi autorul.

Cartea Părintelui Placide Deseille, „Cununa binecuvântată a anului creştin, va atrage, cu siguranţă, cititorii prin perspectiva clară, limede şi concisă a predicilor, prin stilul oral păstrat după transcriere, dar, mai ales, prin prospeţimea, vigoarea şi autenticitatea duhovnicească inestimabilă.

Volumul se adaugă precedentelor trei titluri din seria de autor Pr. Placide Deseille publicate la Editura Doxologia: „Mărturia unui călugăr ortodox – convorbiri cu Jean Claude Noye”; „Credinţa în Cel Nevăzut”; „Monahismul ortodox. Principiile de bază şi practica”, care s-au bucurat de un real succes în rândul publicului cititor.

Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, continuatoare a activităţii marilor ierarhi cărturari ai Moldovei, Varlaam, Dosoftei, Veniamin, caută să răspundă necesităţilor contemporane, aşa cum înaltele figuri eclesiastice amintite au căutat să o facă la vremea lor.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO