Cei mai mulţi purtăm în noi casele în care am trăit, mai ales casa ori casele copilăriei. Dar nu numai. Pentru că fiecare are povestea sau poveştile ei, fără de care nu suntem, sau nu suntem întregi. Iată de ce considerăm această carte apărută la Editura Humanitas*) un eveniment editorial. Ne poartă prin casele câtorva scriitori pe care, văzându-i în viaţa oraşului şi mai ales citindu-i, credem că-i cunoaştem.
S-o urmărim pe prefaţatoarea Ioana Pârvuelscu, ea însăşi scriitoare, cum ne explică:
Pentru scriitor, compunerea unei cărţi seamănă adesea cu construirea unei case: face un proiect, apoi caută materialele de construcţie potrivite - între care şi personajele - şi se apucă de lucru. Casele vieţilor noastre e o carte care a fost iniţiată şi proiectată de o arhitectă. Numele ei ar trebui să fie trecut, ca odinioară, pe zidul construcţiei, lângă uşa de intrare: arh. Gabriela Tabacu.
Invitaţii ei, prozatori, eseişti, traducători, critici de artă şi critici literari, i-au devenit concitadini în acest oraş nou, cu amintiri vechi. Casele lor se aşază în carte în ordinea alfabetică a prenumelor autorilor: Adriana Bittel, Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Antoaneta Ralian, Barbu Cioculescu, Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Gabriela Tabacu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghiţescu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Tania Radu, Victor Ieronim Stoichiţă. Există şi legături neaşteptate între casele de pe străzile interioare ale acestei cărţi, pe care cititorul atent le va descoperi singur. Să semnalăm totuşi măcar una. Mica stradă Caimatei din centrul Bucureştiului leagă trei autori: pe Antoaneta Ralian, care a locuit pe ea o vreme, pe Adriana Bittel, care mai locuieşte şi azi acolo, şi pe Horia-Roman Patapievici.
Privită din toate perspectivele istoriei mari şi mici, casa din această carte se schimbă şi se metamorfozează necontenit: o vezi cum creşte sub ochii tăi, e făcută de bunici, e proprietatea familiei, e o biată cameră cu chirie, schimbată pe alta, e casa ta, cumpărată după multe sacrificii, un imobil „la comun”, un conac, are „ganguri secrete”, e doar o sursă de spaime, o „cutie de chibrituri”, un loc gălăgios, apăsător, liniştitor, unul amuzant, în care se adună unchi, mătuşi, părinţi şi copii, e un imobil care strânge laolaltă familii necunoscute, nepotrivite una cu alta, e casă-casă, solidă, scade în căscioară de chirpici, creşte într-o oribilă „cutie cu pereţi” numită bloc, scade iar într-un mic bloc modernist interbelic care privilegiază „aspectul sănătos al liniei simple”, are trepte de marmură neagră şi mesteceni, are balcon, se deschide cu un cerdac, se luminează în amintire ca „icoană”, e numai reverie şi dorinţă, are grădină sau curte, n-are noroc, are noroc, e, până la urmă, „cochilia” pe care o purtăm în spate toată viaţa. Şi nici o casă nu e întreagă dacă în arhitectura ei nu intră şi o poveste - aceasta e probabil ideea pe care e construită cartea.
*) Casele vieţilor noastre – Editura Humanitas, prefaţă de Ioana Pârvulescu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
