Ziarul de Duminică

Ce cumplita singuratate...

Ce cumplita singuratate...
14.12.2007, 18:08 159

Ce cumplita singuratate este Moartea! Doar tu si Ea, neinduplecata, urata si vesnica. Paralizat de spaima, resemnat de scurtimea existentei, cu trupul imputinat si bolnav, ajuns grea povara, cersesti o amanare de-o clipa, de-o zi, de-un an...

Zadarnic, caci, ceea ce trebuie sa se intample, se intampla intotdeauna. Mereu si mereu la fel, implacabil. Cand fotbalistul camerunez Foe s-a prabusit din senin pe teren, nu aveam de unde sti ca Moartea se ghemuise parsiv pe gazonul verde ca speranta aflata inca in parg. A fost suficient ca regizorul transmisiunii sa aduca in prim-plan chipul inert al sportivului pentru a realiza dimensiunea tragicului. Viata parea ca se scursese pe nesimtite indaratul globilor oculari de un alb necuprins si infricosator ai africanului ciocolatiu. (N-am banuit niciodata ca albul poate fi atat de spaimos!) Muribundul, incremenit pe suprafata de joc, zacea parasit si nevolnic, sub privirile goale ale coechipierilor, adversarilor si spectatorilor. Un truc, din multele folosite pentru trecerea timpului in astfel de cazuri, si-au zis martorii neverosimilei nenorociri. Antrenorul, un neamt albinos, se agita nervos sa transmita ultimele indicatii tehnico-tactice, nepasator la drama cuibarita nitam-nisam in causul momentului. Izbanda, atat si nimic altceva, echivalenta cu accederea in finala! Germanul vine dintr-o tara care a inventat si exersat exterminarea in masa in lagarele de concentrare si de aceea este dificil sa te emotioneze un deces stupid, unul singur. Nici macar dupa ce l-au strans din iarba si l-au aruncat pe targa, scapata de brancardieri in drumul spre pista! (unde era autosanitara?), lumea nu s-a cutremurat, ba, dimpotriva, si-a vazut linistita de meci. Si inconstienta, adanc inconstienta! Cata indiferenta se ascunde in om! Contezi doar cat esti viu, cat intersectezi interesele altora! Dupa ce pieri, cativa, dintre apropiati, se chircesc de suferinta, de dor navalnic, nevindecabil si mistuitor. Absenta ta le va aminti neincetat de imperfectiunea suprema a randuielilor lumesti, si cum sa suporti atata frivolitate nedreapta?
Ceilalti, pret de-un ceas, de-o rara luciditate, isi vor plange propria disparitie, incercand sa imbuneze destinul. "Daca eram eu in locul lui?", se intreaba, cuprinsi de spasmul socului, bietii muritori, constienti ca soarta ii pandeste cinic din bezna stiutului mister. Ce diferenta intre nastere si Moarte... La sosire, urlam disperati si indurerati de prima despartire, cea de pantecele matern, sigur si cald. La plecare, ne stingem usor, pe tacute, ca nu cumva sa stricam echilibrul precar al celor din jur. Suntem prea prinsi in clisa efemeridelor, a lucrurilor marunte si murdare (cel mai adesea), ca sa tratam Moartea cu solemnitatea cuvenita, cu gravitate. Simturile ni s-au pervertit intr-atat incat nu mai credem nici in sinceritatea Mortii. Am devenit pagani chiar si in prezenta Ei... De vreme ce nici Moartea nu mai impresioneaza, iar iubirea nu incape in agenda zilnica, omenirea traieste o criza cum n-a fost sa fie pana azi, o agonie a descompunerii ireversibile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO