Ne aflăm în Iranul perioadei dictatoriale, în care libertăţilede orice fel au fost anulate. Semnele decadenţei, influenţele lumiilibere "nefaste" sunt vânate pe stradă, în cinematografe, librării,universităţi. Fundamentalismul impune o dură asceză a sufletului,minţii şi trupului, considerând că orice trăire, orice diversitate,orice exprimare a individualităţii reprezintă o corupere morală, unatentat la siguranţa statului, o revoltă aspru pedepsită - de laepurări ale cadrelor didactice din facultăţi la condamnări publice,de la domicilii forţate la temniţă.
Autorităţile sunt slujite cu mult zel de fanatici airegimului, astfel că nimeni nu e sigur de nimeni - fratele îşiurmăreşte sora, colegii şi prietenii pot comite delaţiuni, veciniisunt ochii şi urechile serviciilor secrete şi poliţiei. Iranul esteo imensă închisoare. Teama, suspiciunea, neîncrederea controleazăviaţa oamenilor mai drastic chiar de cătreautorităţi.
În această lume a fricii şi a oprimării individului şiindividualităţii mai există şi oaze de rezistenţă, se mai găsescmijloace de a te opune regimului, încercând să rămâi om întreg:unul dintre ele este literatura.
Azar Nafisi îşi depune demisia de la Universitatea AllamehTabatabai şi alege - cu multă grijă - şapte studente, dintre celemai bune, pentru a compune un grup cu care să discute literatură,în fiecare joi dimineaţa, la ea acasă: "Am detaliat tuturor scopulfiecărui curs: să citim şi să discutăm opere literare. Fiecaredintre ele urma să ţină un jurnal, în care să noteze zilnicreacţiile proprii la romanele citite, precum şi modul în careaceste opere de ficţiune şi discuţiile de pe marginea lor leinfluenţează experienţele personale şi viaţa socială. Le-amexplicat, de asemenea, că le-am ales pe ele în mod special şi nu pealtele pentru că erau pasionate de literatură. Le-am mai spus că amales cărţile ce urmau să fie studiate după criteriul credinţeiautorilor în puterea aproape magică a literaturii şi le-amreamintit povestea lui Nabokov care, la nouăsprezece ani, în timpulRevoluţiei Ruse, refuzase să se lase distras de şuieratulgloanţelor. Continua să îşi scrie poemele solitare în timp ce setrăgea din toate părţile şi vedea luptele sângeroase de lafereastră. Să vedem, le-am spus, dacă, şaptezeci de ani mai târziu,credinţa noastră dezinteresată ne va putea recompensa, transformândrealitatea apăsătoare şi sumbră, creată de o altă revoluţie, înaltceva".
De ce literatură? Pentru că "numai prin literatură poatecineva să se pună în locul celuilalt, să-i înţeleagă părţilediferite şi contradictorii şi să se abţină să devină preanecruţător. În afara sferei literare, se dezvăluie doar un aspectal indivizilor. Dar, dacă ajungi să înţelegi diferitele lordimensiuni, nu mai poţi să-i omori cuuşurinţă..."
Azar Nafisi a trăit în dictatură, vrând să reziste uman, prinînţelegere. A vrut să ofere o cale de scăpare, un mod de asupravieţui în onoare, respect, libretate - chiar dacă numaiinterioară -şi altor oameni.
Literatura nu e refugiu laş, o întoarcere a spatelui la ceeace se petrece în jurul tău, ci un mijloc de a te opunedezumanizării forţate la care te supune un regim. Cine a trăit cuadevărat în dictatură ştie asta, cine nu - dă lecţii,acuză.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
