Ziarul de Duminică

CLB – 65/ de Ziarul de duminică

CLB – 65/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

12.03.2015, 23:55 61

Anul acesta, Compania de Librării Bucureşti (CLB) sărbătoreşte 65 de ani de la înfiinţare. Seria momentelor aniversare a debutat la 6 martie, cu o întâlnire-eveniment care şi-a propus să îi reunească pe toţi cei care lucrează sau au lucrat vreodată pentru Compania de Librării Bucureşti. Apoi, pe 23 aprilie 2015, de Ziua Internaţională a Cărţii, CLB îşi propune să deschidă porţile celui mai recent spaţiu renovat (cel din Bulevardul Unirii, Librăria Luceafărul), într-o întâlnire cu toţi colaboratorii companiei. Seria evenimentelor va continua în toamnă, cu o campanie specială dedicată şcolarilor, cu o serie de evenimente în cartierele bucureştene, realizate împreună cu Biblioteca Metropolitană, şi cu o săptămână de evenimente de ţinută la Librăria „Mihail Sadoveanu” de pe Bulevardul Magheru, frecventată de iubitorii de carte din capitală, neîntrerupt de trei generaţii încoace. Cunoscută, înainte de 1989, sub denumirea Centrala de Librării Bucureşti, actuala CLB se află în momentul unui bilanţ fericit: după un proces de privatizare încheiat cu bine – dar nu cu puţine eforturi –, compania şi-a consolidat poziţia pe piaţă, devenind astăzi unul dintre cei mai importanti parteneri de afaceri ai editurilor din întreaga ţară.

„Compania de Librării Bucureşti împlineste 65 de ani de experienţă în comerţul bucureştean de carte şi papetărie, având clienţi din 3 generaţii: bunicii, părinţii şi nepoţii. Pentru o entitate economică, cred că nu este vorba de o vârstă a treia comparativ cu vârsta oamenilor, ci, dimpotrivă, societatea noastră se află în plin proces de reorganizare şi întinerire pe coordonatele moderne ale prezentului şi tradiţiilor sale. Timp de 65 de ani s-a scris multă istorie, drumul parcurs nu a fost lin şi fără obstacole, majore am putea spune, dar întreg colectivul de acţionari şi salariaţi s-a dedicat cu multă pasiune, ambiţie, perseveranţă şi profesionalism, formând cu toţii «marea familie a librarilor CLB». Avem convingerea că suntem cu toţii implicaţi astfel încât societatea noastră să dăinuie în timp, multe generaţii de-acum înainte.” (Veronica Marieta Seba, Director general CLB)

Cu cele 46 de spaţii comerciale, răspândite în toate cartierele capitalei, cele mai multe dintre acestea fiind renovate, CLB nu îşi dezminte nici astăzi menirea de a fi librăria tuturor bucureştenilor. De la carte şi manuale şcolare, la produse de papetărie şi jucării, oferta este dintre cele mai bogate şi se regăseşte în toate unităţile CLB.

Günter Strempel, expert-consultant pe probleme de librării, Germania, este unul dintre aceşti specialişti care au participat la perfecţionarea profesională a anagajaţilor din cadrul CLB: „Comerţul cu cartea în Romania înseamnă pentru mine, în primul rând, Compania de Librării. Când i-am cunoscut, acum 15 ani, am fost foarte surprins de deschiderea extraordinară cu care au întâmpinat un consultant dintr-o ţară străină. Doamna Marieta Seba frecventa cu o parte din angajaţii ei seminariile oferite de partea germană. Cu acel prilej ea oferea un exemplu impresionant de cum o şefă, împreună cu echipa ei, ştie să se mobilizeze pentru a beneficia de informaţii noi în plan profesional. În anii care au urmat, relaţia mea cu Compania s-a intensificat, având ocazia să cunosc pe cei mai mulţi dintre angajaţi la cursurile de perfecţionare în cadrul firmei. În mod cert, după mulţi ani de colaborare, Compania este pentru mine un fenomen în contextul comerţului cu cartea. Cu foarte multă dăruire şi pricepere, a reuşit, chiar în perioade economice extrem de dificile, să se impună şi să se dezvolte. Pe lîngă toate competenţele legate de profesie, mă impresionează şi în ziua de azi calitatea umană întâlnită în această întreprindere.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO