Paolo Giordano s-a născut la Torino în 1982 şi este doctor în fizică teoretică. În 2008 a debutat cu La solitudine dei numeri primi, care i-a adus numeroase distincţii literare (premiul Strega, premiul Campiello pentru debut, premiul Alassio Centolibri, premiul Merck-Serono), fiind în acelaşi timp un succes de public (până în prezent, vânzările în Italia au depăşit un milion de exemplare, iar cartea a fost tradusă în peste 40 de limbi). Cel de-al doilea roman al lui Paolo Giordano, Corpul uman (Il corpo umano, 2012), gravitează în jurul unor tineri soldaţi dintr-o bază militară aflată în Afganistan. Izolaţi în mijlocul deşertului, expuşi pericolelor de moarte, protagoniştii romanului se confruntă, în primul rând, cu ei înşişi.
Corpul uman va apărea la editura Humanitas Fiction, în colecţia Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu, traducerea în limba română purtând semnătura lui Vlad Russo.
*
* *
Cederna, când îi vine rândul, e şi mai puţin cooperant. Mutrele lungi ale camarazilor i-au stricat buna-dispoziţie, i se pare ridicol să se ia la întrecere cine se-arată mai îndurerat de tot ce s-a petrecut. Trebuiau să se gândească înainte. E trist, într-adevăr, al dracului de trist, şi nici lui nu-i e uşor, dar cu siguranţă nu vrea s-o arate. Şi apoi sunt în război, credeau cumva că nu se moare în război? El e realist, şi câteodată e greu să priveşti realitatea în faţă, fiindcă existenţa e dură şi te haleşte, dar dacă e să fii raţional trebuie să fii mereu cu ochii-n patru. Şi-n loc de asta, îl obligă să aibă o întâlnire cu un psiholog. Şi marinar, pe deasupra. Între toate tâmpeniile la care l-a supus armata, asta e fără îndoială cea mai mare.
— …aşa că aş vrea să vorbeşti liber, fără omisiuni şi fără cenzură.
Finizio îşi încheie introducerea şi rămâne în aşteptare, dar Cederna e pregătit să-l ia prin surprindere.
— Cu tot respectul, domnule căpitan, n-am nimic să vă spun.
— Să lăsăm formalismele, Cederna. Uite cum facem: din momentul ăsta eu nu mai sunt căpitan. Îmi scot şi gradele. Acum am rămas simplu Andrea. Ce zici? Pot să-ţi spun Francesco?
— Cederna e foarte bine, domnule căpitan. Caporal Cederna e şi mai bine. Sau soldat, dacă preferaţi. Francesco e doar pentru prieteni.
— Şi crezi că eu nu-ţi sunt prieten?
— Cred că mi-ar fi greu să am un prieten ca dumneavoastră, domnule căpitan.
Psihologul primeşte lovitura în plin. Cederna se abţine cu greu să nu rânjească. Îl are la mână.
— De ce spui asta?
Cederna ridică din umeri.
— Eu prietenii mi-i aleg din instinct. Îi miros. Sunt un lup, nu vi s-a spus?
— Nu, nu mi s-a spus. Şi ce-ai mirosit la mine?
— Fără cenzură?
— Păi, aşa am stabilit.
— Pute a compromis. Şi a pişat.
— A pişat? Chiar aşa?
— De frică pute a pişat, domnule căpitan. Dumneavoastră aţi prefera să staţi comod la un birou, departe de locurile nasoale. Şi când colo, ăştia uite unde v-au trimis.
Finizio dă din cap. Cederna se bucură de spectacolul încurcăturii în care l-a băgat.
— Interesant. O să reflectez la asta. Poate vrei să-mi povesteşti despre vreun loc din ăsta nasol pe care nu l-am văzut încă. Eventual despre valea pe care aţi străbătut-o.
— Şi de ce-ar trebui s-o fac?
— Fiindcă eu n-am fost acolo.
— Căutaţi-o pe Google. E suficient să-i scrieţi numele. Încercaţi: Infernul de căcat. O să-l puteţi vizita din birou.
— Aş prefera să-mi vorbeşti tu.
— N-am nici un chef.
— OK, Cederna. Înţeleg că-ţi vine greu să comunici în acest moment. Să-ţi exteriorizezi furia. Totul e încă prea proaspăt, şi durerea ne face muţi. Te temi ca, ridicând acest capac, să nu se reverse o cantitate de suferinţă pe care n-ai s-o poţi suporta, dar eu sunt aici ca să te ajut.
— Durerea nu mă face mut deloc. Pot să vorbesc cât vreau. Bla, bla, bla, bla. Aţi văzut? Şi mai departe, bla, bla, bla, bla. Eu dumneavoastră n-am nimic să vă spun, domnule căpitan de corvetă.
Acum psihologul o să-l concedieze şi o să se termine şi cu tâmpenia asta. N-are decât să-şi scrie pe urmă raportul lui veninos. Cederna are la activ fapte care ar da gata orice comisie. Pentru intrarea în corpul special, n-o să stea ei să se uite la fleacurile astea psihologice.
Finizio ridică capul, are o expresie mai puţin conciliantă.
— Am aflat că dumneata ai fost cel care a cules resturile prietenilor dumitale, spune din senin. Probabil că a fost o sarcină foarte dificilă.
— Cine v-a zis că erau prietenii mei?
— Nici lor nu le dădeai voie să-ţi spună Francesco?
— Nu-i treaba dumneavoastră cum îmi spuneau.
— Şi ei miroseau a urină?
— Tăceţi din gură!
Finizio consultă o fişă.
— Eu cred că erau prietenii dumitale. Mai ales unul. Cred că i-am notat numele pe undeva… Uite: caporal Roberto Ietri. Eraţi…
— Lăsaţi-o cu ce eram.
— Cineva zice că voi doi…
— ŢI-AM ZIS SĂ TACI DIN GURĂ, BOULE!
Psihologul rămâne impasibil.
— Despre asta vrei să vorbeşti? Despre caporalul Ietri?
Sângele îi pulsează în urechi. E pentru prima oară că Cederna se gândeşte precis la Ietri de când a şoptit la urechea cadavrului său. Fruntea îi era deja rece când a atins-o, conturul perciunilor era încă vizibil, dar nu foarte precis, Ietri nu era destul de expert ca să-l păstreze corect. N-a avut timp să înveţe.
Fără să-şi dea seama se ridică în picioare. Acum îl domină pe ofiţer cu toată masa corpului său.
— Pot să-ţi spun ce-mi trece cu adevărat prin cap, căpitane?
— Trebuie, te rog.
— Îmi trece prin cap că eşti un căcănar împuţit. Vii aici să-mi spui că durerea ne face muţi. Pe cine ne, că nu erai acolo? Erai în altă parte. Pe una din navele alea, citind manualele alea de psihologie de căcat. Le cunosc şi eu, să ştii, căpitane de corvetă. Alea pe care le-ai studiat la universitate. Crezi că ştii tot. Da’ nu ştii nimic. NIMIC! Îţi place să intri în mintea altora, nu-i aşa? Să scormoneşti în căcat. Ai vrea să-ţi povestesc treburile mele personale. Ţi-ar plăcea, sunt sigur. Te-ar trece fiorii, acolo, sub masă. Dobitoc chior şi pervers împuţit ce eşti! Să nu mai îndrăzneşti să-l pomeneşti în faţa mea pe caporalul Ietri, ai înţeles? El era un bărbat adevărat. Ai bătut la o uşă greşită, psihologule. E plin de poponari pe-aici, aşa că du-te şi caută-i pe-afară. Din păcate pentru tine, eu nu sunt dintr-ăia. Nu vorbesc de căcatul meu cu primul venit. Întâlnirea a luat sfârşit.
Iese din sala de mese trântind uşa şi simte nevoia să trosnească pe cineva, să dea un cap în gură, să care pumni, să împuşte, să ucidă. În loc de asta, se-ngroapă într-o tavernă şi comandă ceva cât mai apropiat de-o băutură alcoolică – o doză de Red Bull, care nu reuşeşte însă să-i clătească mintea. Ietri îşi face din nou apariţia în gândurile sale, mai întâi aşa cum era mort, apoi cum era viu. Oare chiar îi era prieten? Cu siguranţă că de multă vreme nu mai avusese parte de cineva care s-aducă a prieten mai mult ca el. Când eşti adult, nu mai ai prieteni adevăraţi, ăsta-i adevărul, chiar dacă e-un adevăr împuţit. Ţi-ai lăsat în urmă cei mai frumoşi ani şi te mulţumeşti cu resturile. Da’ ce dracu’ i se-ntâmplă? Devine plângăcios. Virginica nu mai e, gata, s-a zis, e timpul să privească realitatea în faţă, cu o uitătură feroce.
Încercând inutil să se calmeze, trage cu urechea la discuţia dintre doi puşcaşi marini. Nu înţelege prea bine ce spun, dar îi aude vorbind despre o femeie care face masaje, chiar aici în bază. Pentru Cederna, existenţa unei femei care face masaje într-o tabără militară înseamnă un singur lucru, şi, într-adevăr, puşcaşii vorbesc cu multă însufleţire şi fac gesturi absolut neechivoce cu mâinile. Uite de asta are el nevoie ca să-şi lichideze furia din corp: de sex. Atunci, cu siguranţă c-ar reuşi să-şi scoată din cap oile pline de sânge, părul plin de nisip al lui Ietri, ambuscada, pe Agnese care-l tratează ca pe un ratat şi mutra aia care cere palme a psihologului. Ar scăpa de toate.
Intră în vorbă cu soldaţii şi-i întreabă cum o poate găsi pe femeie.
Se duce acolo după masa de seară. Indicaţiile îl conduc la o baracă din tablă ondulată ridicată lângă puşcărie, într-o zonă retrasă. Pe uşă e lipită cu scotch o foaie pe care scrie Wellness Center. Nu e menţionat nici un orar.
Cederna bate, dar nu-i răspunde nimeni. Împinge uşa. O femeie şade tolănită pe-un scaun de plastic şi fumează. Şorţul alb pe care-l poartă peste trening o face să semene cu o bucătăreasă. Trăsăturile feţei nu sunt nici occidentale, nici asiatice. Sub bluză, are probabil braţele grase şi moi.
— Masaj? întreabă Cederna.
Din spatele norului de fum, femeia dă din cap că da. Îi face semn cu mâna să aştepte. Apoi se ridică, stinge ţigara într-o scrumieră deja plină şi dă la o parte o draperie care împarte încăperea în două. În cealaltă parte este o canapea pe care se află prosoape împăturite, iar pe jos un vas cu apă pe suprafaţa căreia plutesc patru petale.
— Ten dollars for thirty minutes.
— Ha?
— Ten dollars. Thirty minutes, repetă femeia mai clar.
Corpul uman va apărea la editura Humanitas Fiction, în colecţia Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu, traducerea în limba română purtând semnătura lui Vlad Russo
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
