Ziarul de Duminică

„Din universul artei ambientale”/ de Ziarul de duminică

Lucrare de Corneliu Baba

Galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

02.07.2015, 23:40 60

Casa de Licitatii GOLDART Ghildush organizează licitaţia 148, luni 6 iulie, ora 19.00, Intrarea I. L. Caragiale nr. 1. Această nouă licitaţie însumează numeroase obiecte de pictură, grafică, sculptură, metal, sticlă şi ceramică – toate având ca numitor comun calitatea de a înfrumuseţa mediul în care sunt situate. Astfel, la capitolul artă decorativă, pe lângă piesele cu rol funcţional – tacâmuri şi piese de servit masa, scumiere, tabachere, sfeşnice, lămpi, vaze etc. – lucrate în tehnici dintre cele mai diferite, pot fi achiziţioante şi obiecte pur ornamentale, cum sunt micile chinezării destinate expunerii în vitrină, ornamente pentru poartă, o ramă rococo, sau chiar o elegantă statuetă chinezească, reprezentându-l pe zeul longevităţii.

Arta contemporană este prezentă prin lucrări figurative, potrivite a împodobi spaţiul cotidian: peisaje de Iacob Lazăr, Cristina Vasiliu, Dinu Săvescu, naturi statice de Nicolae Blei, Magda Isăcescu şi portrete de Ioana Atomei sau Dinu Săvescu.

Subiecte la fel de atrăgătoare întălnim în opera graficienilor Aurel Nedel, Iosif Rosenblut, Cecilia Cuţescu Storck, Titus Alexandrescu, Magdalena Rădulescu, Tia Peltz etc.

Genurile consacrate ale picturii sunt ilustrate prin lucrări potrivite a împodobi mediul ambiental: peisaje de Iosif Steurer, Spiru Vergulescu, Ion Musceleanu, Constantin Piliuţă, Rudolf Schweitzer Cumpăna, portrete semnate de Ludovic Bassarab, Maria Ciudea Steurer, Apostol Mănciulescu, Gheorghe Tomaziu, Corneliu Baba, naturi statice de Şerban Zainea, Constantin Blendea, Leon Alexandru Biju, Gheorghe Vânătoru etc.

Se evidenţiază prin valoarea lor intrinsecă „Primăvară în sat”, un peisaj realizat în tonuri vii, cu folosirea albului pe suprafeţele caselor şi vegetaţia de un verde crud – caracteristici definitorii pentru arta lui Constantin Piliuţă sau „Ulcica roşie ” de Gheorghe Vânătoru, în care puternice accente de roşu pur şi galben citron sunt aplicate într-un context cromatic rece, iar albastrul şi verdele specifice paletei sale dialoghează vibrant.

Amintim şi „Portretul doamnei Sion Grappa” de Corneliu Baba, în care artistul exprimă cu adâncime psihologică filozofia morală a personajului, dezvăluind complexitatea vieţii sale lăuntrice, trăsăturile definitorii de caracter, exprimate şi la nivel cromatic prin intensitatea şi calitatea roşului din compoziţie.

 

Expoziţia poate fi vizitată în fiecare zi, de luni până vineri între orele 09.00-17.00, iar sâmbătă 4 iulie între orele 11.00-15.00, la sediul Casei de Licitaţii din Intr. I. L. Caragiale nr. 1

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO