Sta in destinul anumitor oameni de valoare faptul de a se vedea asiduu comentati, de a intra intr-un aâ¬ocon de actualitateaâ¬? tocmai in momentele de criza a valorilor.
Emil Cioran a avut parte de o asemenea aâ¬oglorie mediaticaaâ¬? (parca asa se zice aziaâ¬Â¦) atat la finele anilor aâ¬â¢30 in Romania, cat si intre 1950 si 1980 in Franta.
Ca sa nu mai vorbesc de perioada aâ¬orecuperariiaâ¬? sale in tara noastra dupa Revolutia din decembrie 1989, adica tot intr-o vreme de profunde tulburari socio-politice.
Odata ajuns la Paris, pe la inceputul anilor aâ¬â¢60, stiam ca pentru a-l vedea pe Emil Cioran trebuia sa trec pe la Monica Lovinescu. Abia cu un asemenea aâ¬obilet de libera trecereaâ¬?, dat de o prietena pe care n-o mai vazusem de mult timp, am putut sa ajung in aâ¬obarlogulaâ¬? ganditorului autoexilat.
La data aceea, inca nu-i citisem toate cartile si eram teribil de intimidat de perspectiva de a-l intalni. Intrevederea noastra s-a desfasurat insa intr-o atmosfera perfect relaxata, a carei culoare o dadea doar surpriza de a descoperi un om cu totul diferit de cel pe care mi-l imaginasem.
In locul unui carturar doct si rezervat, extrem de grav, care sa conduca o convorbire filosofica, am dat peste un omulet simplu, ager, aproape vesel, mereu iscoditor, spiritual si lipsit de orice emfaza.
Intr-un anumit sens, as spune ca aceasta prima imagine a omului Cioran a stirbit in mintea mea portretul ganditorului cu acelasi nume.
La aceasta intrevedere am discutat cate-n luna si-n soare. Moralistul era foarte interesat sa afle o multime de lucruri (pe care eu, atunci, le socoteam nedemne de atentia lui!) despre o multime de oameni.
Mi s-a parut atunci ca disting un fel de nostalgie a Romanului dupa tara si poporul sau, desi cunosteam aâ¬â din ceea ce citisem aâ¬â opiniile sale ucigator de critice fata de tot ce este romanesc.
Omul era de o spontaneitate uneori de-a dreptul deconcertanta. Am avut totusi impresia ca ocoleste cu grija tot ceea ce ar fi fost referinta la cartile sale, la opiniile sale de moralist sceptic.
Dupa ce ne-am despartit, gandindu-ma la tot ce discutaseram, am ajuns la o concluzie derutanta, de neconceput: aceea ca avusesem o convorbire jalnic de banala cu un om exceptional. Cum era cu putinta asa ceva? Fireste, ma invinuiam numai pe mine.
Ceea ce unii au numit aâ¬oecriture fragmentaireaâ¬?, aâ¬oecriture daâ¬â¢urgenceaâ¬?, pentru a caracteriza stilul sau aforistic, se vadea limpede in felul in care sarea, cu dezinvoltura, de la un subiect la altul, fara a intra aâ¬â asa cum m-as fi asteptat - in miezul insusi al lucrurilor.
N-as putea sa spun ca am fost incantat sau fascinat, la acest prim contact, de Cioran. Dimpotriva. Mai tarziu, dand din intamplare peste o expresie a lui, mi-am dat seama ca, de fapt, ganditorul mi se aratase nu ca moralist, ci ca un aâ¬osecretar al senzatiiloraâ¬? sale.
atiam ca nu sta prea bine cu sanatatea si iata: constatam eu insumi ca tot felul sau de a gandi platea un serios tribut dispozitiilor de moment ale corpului sau.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
