La Muzeul Naţional de Istorie a României s-a deschis expoziţia "Familia Regală – o istorie in imagini" la care au contribuit cu piese de mare valoare din patrimoniul lor mai multe instituţii de prestigiu precum Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional Peleş, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Naţional Bran, Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I", Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", Muzeul Naţional Filatelic şi, evident, muzeul gazdă. Timp de o lună, intre 8 mai şi 17 iunie 2009, specialiştii şi amatorii de istorie au putut parcurge, cronologic, istoria Casei Regale a României in „chipuri şi icoane", de la intemeietorul ei, Regele Carol I până la cel din urmă monarh, M. S. Regele Mihai I. Manifestarea se prezintă ca o urmare firească a alteia, de aceeaşi anvergură, organizată in acelaşi loc şi aproape in acelaşi parteneriat, in 2006, la aniversarea a 140 de ani de la urcarea pe tronul României a principelui de Hohenzollern-Sigmaringen, ce a fost intitulată România in timpul lui Carol I.
Expoziţia acoperea, practic, toate domeniile vieţii publice din timpul domniei celor patru regi: politică, diplomaţie, economie, ştiinţă, tehnică, cultură. Erau prezentate, sistematic, prin intermediul picturilor, fotografiilor, documentelor, pieselor numismatice şi filatelice, a celor din domeniul mobilierului şi al artelor decorative, principalele momente ale evoluţiei României din intervalul 1866-1947. Prin pânzele lui Emil Volkers şi Carol Szathmari erau amintite vizitele prin ţară ale domnitorului ca şi clipele de glorie ale Războiului de Independenţă. Fotografii de Szathmri şi de Franz Duschek, făcute imediat după sosirea principelui pe pământ românesc sau din timpul campaniei de la sud de Dunăre aduceau solemnitatea portretului oficial sau concreteţea reportajului de război, cu efortul şi sacrificiul general de la 1877, ce au dus la neatârnarea ţării. Evocatoare pentru acele vremi era macheta realizată de sculptorul Dimo Pavelescu pentru monumentul de la Craiova (azi dispărut) ce-l reprezenta pe monarh, cu chipiul ridicat pentru a saluta proiectilul otoman ce a explodat in preajma sa - atunci când a rostit memorabilele cuvinte „Asta e muzica ce-mi place!"
Contrastând cu trăsăturile severe şi privirea de oţel a Regelui Carol I – care impunea respect şi teamă prin această amprentă a siguranţei de sine, a conştiinţei importanţei asumate şi a valorii personale – era chipul blajin al Reginei Elisabeta, nefericită mamă a unei fiice dispărută prematur şi „Mamă a Răniţilor", aureolat de inspiraţie şi preocupat de ocrotirea celor neajutoraţi şi de incurajarea celor talentaţi. Chiar dacă unele dintre aceste portrete ce o reprezentau pe Carmen Sylva inconjurată de obiectele pasiunilor şi aplicaţiilor sale artistice (pictură, muzică, poezie) erau datorate fotografului Curţii Franz Mandy, ele nu scapă de un anume staticism şi convenţionalism impuse de model care, insă, dispar in suita de imagini realizată de acelaşi artist pentru principesa Maria, tânără imaginativă ce se dorea a fi asimilată cu un personaj de basm sau de scenă. In consecinţă, ea poza ca o actriţă, inveşmântată in diverse costume, fie ele de folosinţă cotidiană – toalete de zi şi de seară, de curte sau de ceremonie – fie travestiuri pentru baluri costumate sau pentru „călătorii" in timpuri trecute, ca prinţesă bizantină, marchiză la curtea lui Ludovic XIII sau căpetenie a indienilor din preerii (imagine realizată in studioul Julietta din Bucureşti, după călătoria in America din 1926). Portul popular era, de asemenea, foarte apreciat şi adesea imbrăcat atât de „Auntie" („mătuşica") cât şi de tânăra principesă cu sânge britanic şi rusesc, fiind nepotă a reginei Victoria şi a ţarului Alexandru II. Când era purtată ia, marama şi catrinţa, pozele erau mai lejere şi, de multe ori, erau luate chiar in natură. Princiepsa Maria obişnuia să-şi imbrace şi odraselele ca ţărăncuţe şi ciobănaşi spre a se plimba cu ele pe pajiştile de la Sinaia. Micii prinţi Carol şi Nicolae, incălţaţi cu opincuţe, sprijiniţi in bâte şi cu nişte enorme căciuli albe de miel pe cap păreau coborâţi din pânzele lui Nicolae Grigorescu – lucru ce era, de altfel, premeditat de mama lor. Aceiaşi prinţi, ce erau pregătiţi de la vârstă fragedă pentru cariera armelor, pozau in mici uniforme de vânător pedestru sau de matelot – pe care le vor purta şi mai târziu, la vărsta potrivită căci, in Războiul cel Mare, prinţul Carol va fi comandantul unui regiment de vănători iar prinţul Nicolae va deveni ofiţer de marină. Aceste minuscule uniforme erau expuse in câteva vitrine, alături de uniforma de cavalerie a mamei lor ce era comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori.
Fotografiile din timpul conflagraţiei din 1916-1919 – in care Regina Maria apărea in ţinuta albă, sobră dar elegantă şi care o prindea atât de bine, de soră de caritate – erau urmate de acelea de la incoronarea de la Alba Iulia, din 1922, când a fost arborat fastul aulic cuvenit unei asemenea ceremonii. Există şi instantanee luate in momentele de relaxare ale familiei regale, când nu erau purtate ţinutele oficiale şi suveranii deveneau soţi şi părinţi obişnuiţi, bucurându-se de plăcerile simple ale vieţii: prinţul Carol fotografiindu-şi tatăl sau dându-se cu sania, la Sinaia, regina inconjurată de câinii preferaţi sau admirând florile, la Bran, sau sprijinindu-se de un arbore secular, la Balcik.
Un segment al expoziţiei este dedicat copiilor Regelui Ferdinand şi ai Reginei Maria, a căror evoluţie este urmărită de la vârsta inocenţei, când erau ţinuţi in braţe, cu duioşie, de părinţi, de unchi sau de guvernante şi până la maturitate, când s-au căsătorit şi au avut proprii copii. Aşa apar chipurile gingaşe, angelice chiar, ale principeselor Elisabeta şi Marioara, apoi al Ilenei şi al lui Mircea, cel mort pretimpuriu, in zilele de restrişte ale evacuării Bucureştilor sub ameninţarea avansării trupelor germane după pierderea bătăliei de la Argeş. Apoi, Elisabeta şi Marioara apar in toalete de mireasă, alături de soţii lor, in uniforme de mare ţinută, regele George al Greciei şi, respectiv, Alexandru al Iugoslaviei. La fel şi Ileana, ceva mai târziu, impreună cu arhiducele Anton de Habsburg şi apoi, in 1940, inconjurată de cei cinci copii imbrăcaţi in costume tiroleze. Moştenind talentul mamei sale, principesa Ileana a iubit şi a practicat artele iar in expoziţie figura un autoportret, bust, pe care il modelase şi care a fost turnat in bronz.
Regilor Carol II şi Mihai I le erau consacrate două segmente importante. Aici era evidentă modernizarea atitudinii şi a pozei celor portretizaţi, in cadrele fotografice fiind dominante instantaneele de la diverse manifestări publice sau intruniri private (citirea mesajului Tronului in parlament, funeralii, slujbe religioase, dineuri, vernisaje de expoziţii, participări la spectacole sau la cursele de cai de la hipodrom). Intre exponate figurau şi imagini recente cu Familia Regală luate la Versoix sau in alte părţi. Portretele datorate penelului unor artişti cunoscuţi sunt supuse, şi ele, unei viziuni inoitoare şi unei palete concordantă epocii contemporane. Este o evidentă diferenţă intre viziunea de miniaturist a lui Szathmari când executa, pe porţelan, in 1876, chipurile fondatorilor dinastiei, Carol I şi Elisabeta, de aceea plină de nobleţe şi visare a pictorului american George Peter Alexander Healy in portretul reginei Elisabeta, sau in abordarea sobră, austeră şi statică a Otiliei Michail Oteteleşanu a bătrânilor suverani, in 1912, cu câţiva ani inaintea dispariţiei. Regele Ferdinand şi Regina Maria au fost imortalizaţi de celebrul pictor de societate Phillipe de Laszlo. Nobilele trăsături ale suveranei apar şi intr-o impozantă acuarelă de Landri dar şi dăltuite in marmură de Miliţa Pătraşcu. Eustaţiu Stoenescu, devenit pictor de curte al ultimilor regi, a lăsat câteva portrete magistrale ale acestora. Dar ei au fost portretizaţi şi de artişti mai puţin prestigioşi, deşi foarte buni meseriaşi, precum Vasiliu, Ştefan Michăilescu sau Catiliu. Şi reprezentările tridimensionale sunt supuse unui alt modelaj, mai puternic, in planuri mari, aşa cum este schiţa pentru un monument al lui Carol II in uniformă de vânător de munte, semnată de Oscar Han sau bustul in bronz al Regelui Mihai de Ion Grigore Popovici.
Reşedinţelor regale le-a fost rezervat un alt segment al prezentării, de la vechiul palat din Bucureşti – distrus parţial de un incendiu in decembrie 1926 şi refăcut in forma acutală - , la cel de la Cotroceni, apoi Castelele Peleş, Pelişor şi Foişor de la Sinaia, cele de la Bran, Balcic, Medieşul Aurit şi Săvârşin, palatele de la Bicaz, Curtea de Argeş şi Mamaia, pavilionul de la Constanţa, conacele de la Copăceni, Măneşti şi Banloc, atât exterioarele cât şi multe interioare ale acestora. Fie ele cărţi poştale al căror autor este necunoscut, fie imagini datorate obiectivelor unor fotografi celebri precum Nicolae Ionescu, Nicolae Ţaţu, W. Weiss sau studioul Julietta, toate oferă aspectul reşedinţelor regale aşa cum era in vremea locatarilor, fără modificările şi „adaptările" practicate ulterior, fără respectul cuvenit memoriei celor ce le amenajseră, cu gust şi pasiune.
Un amplu catalog, bogat ilustrat şi bine documentat - ce beneficiază şi de un elogios cuvânt de apreciere din partea M.S. Regelui Mihai I - a insoţit evenimentul expoziţional al acestei primăveri de la Muzeul Naţional de Istorie a României.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
