Cei din jurul Primului Secretardau să chicotească, dar Primul Secretar e serios şi tentativamoare.
- Foarte frumos, spune PrimulSecretar. O intenţie nobilă. E un gest măreţ... şi unic, la carefiecare avem dreptul măcar să gindim...
- Dar eu nu vreau să mă sinucid,revine Vasilică. Eu vreau să trăiesc şi să devin poet. Cel mai marepoet!
Miliţienii continuă să ţinămulţimea departe. O Salvare a luat cadavrele planoriştilor. A maisosit incă un Aro albastru. Securiştii scormonesc prin iarbă şiadună probe. Ciţiva militari incearcă să dea jos restul planoarelorimpreună cu o trupă de pompieri. Sint citeva scări, iar unii, inapartamentul doamnei Piuaru, imping de-acolo.
- Mult succes, ii urează PrimulSecretar lui Vasilică. Şi, mai departe, cum a fost?
- Mai departe a venitZbarnea...
- Cine-i Zbarnea?
- Un băiat dinbloc.
- E aici?
- Nu. A plecat.
- Inainte ca planoarele să seciocnească?
- Inainte.
- Bun. Deci nu ne trebuieZbarnea. Şi de ce te-a lovit? Fiindcă te-a lovit, inţeleg,nu?
- Păi... fratele lui Zbarnea...a murit...
- Aha! De ce? Cind s-a intimplatasta?
- Mai demult... A inghiţit dingreşeală nişte medicamente de-ale lui taică-său... A crezut că-sbomboane... şi...
- A murit.
- Da.
- Dumnezeu să-l ierte. Ciţi aniavea?
Vasilică se uită in jur, cerindajutor.
- Trei ani, sare Puiu. Doi anijumate... cam aşa...
- Groaznic, spune PrimulSecretar. O tragedie... oribilă...
Primul Secretar işi indreaptăspatele. Acum noi ne uităm de jos in sus la el. Bărbatul segindeşte.
- Zbarnea ăsta te-a auzit cindvorbeai despre sinucidere?
Vasilică lasă capul injos.
- Cred că da...
- Şi probabil s-a supărat aşa inel... şi ţi-a tras un cap in gură...
- Da, spuneVasilică.
Primul Secretaroftează.
- Il cam meritai, Vasilică. Tuce spui?
In clipa aceea l-am iubit foartemult pe Primul Secretar. Pină şi el ne dăduse dreptate! Şi eraPrimul Secretar al judeţului, toţi stăteau drepţi in faţa lui!Deştept om, Primul Secretar!
Vasilică ridică dinumeri.
- Bun. Să trecem, spune PrimulSecretar. N-am să insist, dar nu-i frumos ce-ai făcut... Şi, maideparte?
- Mai departe a inceput să-micurgă singe din nas şi Lulu a zis să mă intind...
- Lulu e aici?
- Nu. L-a luat mamalui.
- Trecem şi peste Lulu.Zi!
- M-am intins pespate...
- Unde?
Vasilică arată cumina.
- Acolo.
Primul Secretar se uităsemnificativ la cei din jur. Grasul dă să intervină.
- Tovarăşe Prim Secretar, văasigur că...
- Georgescule! miriie PrimulSecretar şi grasul se opreşte.
- Hai, Vasilică, spune PrimulSecretar, arată-mi exact...
Vasilică se pune inmişcare.
- Şi voi, spune Primul Secretar,haideţi şi voi... Eraţi şi voi acolo, nu?
- Da, spune Puiu, cam supărat cănu e in centrul atenţiei.
Ne mutăm cu grupul la loculfaptei. Simţim că sintem deja vedetele cartierului. Mamă, ce-or săne mai invidieze toţi! Ce intimplare fantastică! Vorbeam cu PrimulSecretar şi el se purta cu noi ca un tătic! Trebuie că era un ombun Primul Secretar, nu degeaba se numea el Prim Secretar! Probabilcă erau foarte mulţi secretari, da' să fii primu' e ceva! SiGabriela Mandache era prima, atit la invăţătură, cit şi la mărimeasutienului... Si avea un sutien, mamă-mamă, iţi incăpea capu'-n el!Ce sutien avea Gabriela Mandache...
Vasilică se intinde la pămint,cu amindouă miinile in sus.
- Aşa stăteai, cu miinile insus? intreabă Primul Secretar.
- Da.
- De ce?
- Lulu mi-a zis. Zicea că dacăle ţin pe amindouă ridicate, imi trece mai repede.
Primul Secretar se uită lapoziţia lui Vasilică, apoi la cer, apoi face un lucru nemaivăzut:se intinde şi el pe iarbă, alături de Vasilică!
Toată lumea a rămas paf. Grasu',cel puţin, era să-si inghită arătătorul. Numai fumătorul de Kentzimbea uşor, mijindu-şi ochii.
- Hai, spune Primul Secretarcătre noi, arătaţi-mi exact cum stăteaţi voi...
- Păi... nu sintem toţi, spunePuiu.
- Atiţia cit sinteţi... Undestătea fiecare?
Ne-am găsit cu greu locurile,dar pină la urmă am incropit ceva. Vasilică stătea pe spate, cuamindouă miinile in sus. Primul Secretar stătea alături, cuamindouă miinile sub cap. Părea foarte relaxat.
- Se vede foarte bine cerul deaici, Georgescule, zice el. Se vede perfect. E un unghi foartebun...
- Tovarăşe Prim Secretar, incepeGeorgescu, in mod sigur am fi ajuns şi noi la...
- In această poziţie,Georgescule?
Grasul holbă ochii.
- Ia intinde-te şi tu puţinlingă mine, Georgescule, spune Primul Secretar, te văd obosit...Uite: ai transpirat... ţi-e cald... Puţină relaxare nu ţi-arstrica...
- Tovarăşe Prim Secretar, sebilbii grasul, chiar vreţi să iau loc alături... dedumneavoastră...?
- Ei, Georgescule, mergi preadeparte... Intinde-te lingă băiatul ăsta, lingă Vasilică,nu?
Grasul se lasă intii pegenunchi, apoi pe spate, apoi pe o parte, apoi se răsuceşte greoi,cu faţa in sus. Poziţia, se vede, nu-i convine. Gifiie de efort şiurechile i se inroşesc. Fumătorul de Kent, singurul din grup, pareamuzat. Işi aprinde o ţigară şi scrumează uşor, pe lingăgras.
- Cum se vede,Georgescule?
- Bine, tovarăşe PrimSecretar.
- Te relaxezi?
- Da, tovarăşe PrimSecretar.
- Ei, nu e bine să te relaxezi,Georgescule, prea tare, că după aia ţi se inmoaie spiritulautocritic... şi fără spirit autocritic... tare... nici unbărbat nu valorează doi bani...
Fusese o glumă, probabil,fiindcă fumătorul de Kent a ris. Ceilalţi n-auindrăznit.
- Şi, deci, Vasilică, exact aşastăteai cind s-au ciocnit planoarele...
- Da, ziseVasilică.
- Şi cum s-au ciocnit...planoarele...?
Iar Vasilică a spus. Apoimiliţienii, militarii şi pompierii au făcut curat la loculaccidentului şi au plecat. Pină seara, in afara geamurilor sparteşi a scrijeliturilor de pe bloc, nu se mai cunoştea nimic. Totuldispăruse. Pompierii au spălat cu furtunul pină şi iarba. A doua zine-am trezit cu unii pe-acolo care plantau flori. Au adus un camionde flori. Vreo citeva ore bune au muncit, insă la urmă locul arătafoarte frumos. Mai veneau destui să se uite şi să comenteze, dar nugăseau nimic. Căscau ochii la bloc, se uitau după aia la flori,apoi plecau. Tot Primul Secretar a inlocuit şi ferestrele sparte,iar doamnei Piuaru i-a dat bani să-şi ia altă mobilă. A fostfericită doamna Piuaru: mobila distrusă rămăsese de la răposatuldomn Piuaru şi era vai de capul ei. Asta nouă strălucea şi eradirect din fabrică. Madam Piuaru spunea că e de export şi cămobilă ca a ei nu mai are nimeni in oraş. Mare băftoasă madamPiuaru! Ce noroc a căzut peste ea... din cer. Curat noroc. Şi madamPiuaru recunoştea asta.
Veneau vecinii in pelerinaj laea ca la biserică. Se aşezau pe fotolii, pipăiau materialul şiexclamau: da, domnule, calitate! E mobilă-mobilă! Foarte fericită afost madam Piuaru după intimplarea aceea. Cred că era cea maifericită din cartier. Pe bune!
Altă anchetă si alte cercetărin-au mai avut loc. S-au ciocnit ăia cap in cap ca timpiţii şi gata.I-au inmormintat pe amindoi la cimitir, unul lingă altul, şi in locde cruce aveau ceva ca o bucată de elice infiptă in pămint, pe careerau scrise frumos numele: Panţiru Gheorghe şi Mardare Constantin.Gigi şi Costel le spuneam noi cind treceam pe-acolo, fiindcăscurtam drumul spre Ciric. Aşa intrebam: o luăm pe la Gigi şiCostel sau o tăiem drept? Asta cind mergeam prin cimitir, că prinpădure era o singură potecă. Bine, puteai s-o iei şi pe parteastingă şi pe partea dreaptă, dar nu prea ne-ncurcam noi cu fineţuridintr-astea... Cind ne duceam, mergeam pe stinga, iar cind neintorceam, veneam pe partea draptă a locului, fiindcă in drumulnostru dădeam peste un izvor şi după atitea ore de scăldat, plajăşi pescuit ne era o sete, mamă-mamă!
Vasilică a primit din parteatovarăşului Prim Secretar o diplomă patriotică. Scria acolo că epentru merite deosebite şi pentru că a dat dovadă de "inalt spiritcivic"! Ne-am scuipat in sin cind am citit diploma. Atunci am auzitprima oară de cuvintele "inalt spirit civic" şi ne tot dădeam cupresupusul ce-o fi insemnind, că doar Vasilică n-a făcut decit săstea intins pe spate fiindcă-i curgea singe din nas!? Chiar negindeam: băi, fără Zbarnea, mai pupa Vasilică un căcat diplomăpatriotică şi drept ar fi fost s-o facă jumate-jumate cu Zbarnea,că doar el l-a lovit. Dacă nu-i trăgea Zbarnea capu-n gură, nudevenea Vasilică faimos in cartier şi nici nu primea vreo diplomăpentru "inalt spirit civic", dar Vasilică spunea că e meritul luiintreg şi că dacă n-ar fi fost ideea cu sinuciderea, nu s-ar fiintimplat nimic.
- Da, sigur, spune Puiu, că ăiacare-au mierlit-o au mierlit-o tot din cauza ta! S-au inţeles eiaşa intre ei, te-au auzit din cer cum mincai rahat!
- Băi, Puiu, spune Vasilică,degeaba latri, că sint celebru. Ar trebui deja să-mi cereţiautografe. Iar poet tot voi deveni, o să vedeţi voi!
Puiu se enerva.
- Băi, puţă, băi, iţi trag unapeste mutră de rămii fără dinţi! Nu "latră" nimeni, da' n-ai făcutnimic. Lulu... Zoli... Ovidiu... Luci... Claudiu umblă-n bandaje,iar tu n-ai nici o zgirietură! Noi măcar am fost răniţi... am păţitceva... dar tu? Tu ai stat pe spate şi atit!
- Am fost principalul martor,băi, Puiu, plus c-am dat şi dovadă de "inalt spiritcivic"!
- Căca-m-aş in el de spiritcivic! urlă Puiu. Repeţi ca papagalul ce scrie pe diploma aia a tade doi lei, da' pun pariu că nu ştii ce-nseamnă! Hai, zi, dacă eştiaşa de deştept: ce-nseamnă... prostia aia?
- Pui pariu că ştiu? intreabăVasilică.
- Pe ce? intreabă şi Puiurepede.
- Pe ce vrei tu.
- Hai trei "castane" şi douăbobirnace. Ba nu, urcă Puiu miza: pe zece "castane" şi zecebobirnace.
Aoleu, mamă! "Castanele" eraunişte lovituri in cap, cu pumnul strins, prin răsucire. "Castanele"puteau fi de două feluri: cu atingere şi fără atingere. Cele "fărăatingere", cind pumnul venea pieziş, iar lovitura se aplica pecapul pedepsitului cu toate cele patru degete strinse, erau celemai dureroase.
- Cu atingere? intreabăCorneluş, excitat.
- Fără atingere, zicePuiu.
Ooo, dar se ingroaşă gluma! Dupăo singură castană fără atingere simţeai că-ţi pocneşte ţeasta,darmite după zece!
- Bobirnace in nas sau infrunte? se interesă iarăşi Corneluş.
- In nas, zice Puiuhotărit.
Un bobirnac-două, mai erau cummai erau, dar de la trei incolo iţi dădeau lacrimile de durere şinasul iţi răminea roşu pină seara.
Miza pariului ne-a copleşit.Niciodată, nimeni nu plusase atit. Sigur rămineai schilodit citevazile dacă pierdeai.
Am făcut cerc in jurul celor doica la box. Puiu avea maxilarele strinse şi limba deja ieşităprintre dinţi. Se vedea că e infuriat bine. Vasilică, in schimb,zimbea şi părea foarte stăpin pe el.
- Bă... zise Nelu, eu zic să văpotoliţi. Hai s-o facem pe flotări sau pegenoflexiuni.
- Nu, zise Puiu. Pe castane şibobirnace. Să-l doară şi pe el. Să vadă cum e!
- Dar dacă ştie? intrebăNelu.
- Nu ştie, băi, doar se laudă.Dă din gură aşa... Face pe grozavul, da' habar n-are.
- Vasilică... ştie multecuvinte... spune Nelu cu prudenţă. Poate s-a interesat ceinseamnă... poate i-a spus cineva...
- L-am intrebat eu pe taică-miuşi habar n-avea! ripostă Puiu. A zis că-şi bagă picioarele-n ei decomunişti şi să-mi iasă din cap chestiile astea! Păi, dacătaică-miu, care e taică-miu, nu ştia, de unde să ştie el? Joacă lacacealma, crezind c-o să-i meargă...
- Ba ştiu, spuseVasilică.
- Ştii pe dracu'! Ia zi, dacăştii, ce-nseamnă?
- Băi! striga Zoli care, deşirănit, nu uita să fie mereu arbitru: n-aţi bătutpalma!
Aşa era. Nu bătuseră palma.Orice rămăşag, ca să fie valabil, trebuie parafat printr-ostringere a miinilor. Cineva "tăia" legătura şi insemna cărămăşagul a fost semnat. Fără să se bată palma, nici un pariu nustătea in picioare.
Va urma
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
