Imediat după apariţie, cel mai recent roman al lui Ian McEwan, Sweet Tooth (2012), a început să fie analizat, discutat şi, deloc în ultimul rând, disputat de criticii literari. Căci, în vreme ce unii dintre ei au considerat că ar fi vorba despre „o poveste emoţionantă până la lacrimi”, alţii n-au ezitat să afirme că acest text nu s-ar ridica la înălţimea creaţiilor anterioare ale scriitorului britanic, fiind net inferior extrem de elaboratei construcţii narative din Ispăşire sau subtilităţilor psihologice din Pe plaja Chesil.
Centrat pe urmărirea evoluţiei vieţii Serenei Frome, fiica unui cleric anglican, romanul acesta evidenţiază, însă, în egală măsură, preocupări pe care cititorii obişnuiţi cu maniera de a scrie a lui McEwan le cunoşteau deja din Durabila iubire, Mângâieri străine sau Amsterdam. E vorba, în primul rând, despre evaluarea atentă a complicatelor raporturi dintre viaţă şi ficţiune, dintre adevăr şi iluzie, dintre aparenţă şi esenţă, ca şi despre cele stabilite, mai cu seamă în perioada contemporană, între textul romanesc şi cititor.
Pasionată de matematică, Serena e admisă la prestigioasa Universitate Cambridge, unde îl cunoaşte pe profesorul Tony Canning, de care se îndrăgosteşte. Numai că acesta pune capăt brusc legăturii lor, nu înainte de a o implica pe tânără în activităţile serviciilor secrete. În acest fel, ea va ajunge să facă parte dintr-un program ce poartă numele de cod „Sweet Tooth”, al cărui scop era acela de a reprezenta o contrapondere în faţa propagandei comuniste, din ce în ce mai evidentă în Marea Britanie a anilor ‘70. Numai că, spre dezamăgirea sa, Serena află nu doar că profesorul Canning era agent sovietic, ci şi că, din cauza relaţiei pe care ea o are cu Thomas Haley, întregul program de spionaj e ameninţat. Finalul romanului, cu o uimitoare schimbare de perspectivă – narativă şi nu numai – dezvăluie că, de fapt, autorul textului ce poartă titlul Sweet Tooth e chiar Haley, astfel că cititorul trebuie să reia lectura pentru a reconsidera şi recontextualiza faptele, câtă vreme tot ceea ce păruse până la un punct relatarea la persoana întâi făcută de Serena este doar o iscusită strategie utilizată de Haley, care devine, acum, nu atât iubitul Serenei, cât mai ales autorul capabil a se dărui cu totul operei pe care o scrie.
Inspirată, fie şi doar parţial, dintr-o serie de întâmplări care au marcat chiar existenţa lui Ian McEwan, cartea recompune extraordinar atmosfera Angliei anilor ‘70, dar demonstrează şi faptul că e greu de încadrat într-o categorie clar definită, fiind, pe de o parte, un excelent text de spionaj (naraţiunea are pe alocuri notele unui roman poliţist sau de aventuri), iar pe de alta, un foarte frumos roman de dragoste, însă putând fi citit şi ca o permanentă meditaţie privitoare la rolul şi locul literaturii în epoca contemporană. Dimensiunea metatextuală este subliniată la tot pasul şi prin intermediul unor amănunte importante pe care McEwan le include în roman şi care au în vedere funcţiile lecturii, specificul receptării şi modul în care fiinţa umană (mai) poate concepe literatura. Căci aceasta e deopotrivă modalitate de descoperire a adevărului, dar şi cale privilegiată a cunoaşterii de sine şi a afirmării adevăratei individualităţi.
Unii exegeţi au descoperit apropieri între strategiile narative utilizate de Henry James în What Maisie Knew, dar şi între perspectiva adoptată, acolo, de autorul Ambasadorilor şi viziunea din proza lui Ian McEwan, căci tehnica punctului de vedere, aşa numita „viziune scenică” sau rama structurală ce cuprinde naraţiunea trimit, fără doar şi poate, la metodele consacrate ale realismului psihologic. De altfel, nu e prima dată când Ian McEwan mizează pe asemenea modificări de situaţie şi răsturnări de perspectivă, numai că modul în care scriitorul reuşeşte să descrie atât ceea ce se petrece între Serena şi Thomas, cât şi ceea ce cred personajele, fiecare în parte, că se petrece depăşeşte net nivelul pe care autorul îl atinsese în creaţiile anterioare. Pe de altă parte, McEwan se dovedeşte, şi în Sweet Tooth, a fi foarte preocupat de tot ceea ce înseamnă scrierea unei cărţi, ca şi de toate amănuntele ce duc, finalmente, la descoperirea vocaţiei literare, din acest punct de vedere, drumul lui Haley fiind, ca şi cel al lui Briony, personajul de neuitat din Ispăşire, şi un inedit portret al artistului în tinereţe. Dacă recitim cu atenţie romanul, vom descoperi că Sweet Tooth vorbeşte, cu mijloacele marii literaturi, şi despre fascinanta putere a cuvintelor de a restructura realitatea ori de a recompune adevărul.
Din acest punct de vedere, cartea lui McEwan poate fi citită şi ca un bun roman filosofic, având în centru o serie de preocupări legate de raporturile mereu schimbătoare stabilite între realitate şi lumea imaginaţiei, dar, deopotrivă, de implicarea cititorului în interpretarea mereu nouă a oricărui text, în funcţie de capacitatea sa de a-şi suspenda, după caz, dar cât se poate de deliberat, fie incredulitatea, fie credinţa oarbă în adevărul ficţiunii.
Ian McEwan, Sweet Tooth, Jonathan Cape, 2012
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
