1990
3 ianuarie 1990
Filmul revoluţiei s-a desfăşurat atât de rapid că n-am avut răgazul şi puterea să consemnez secvenţele lui, nici măcar cele principale.
Aproape toţi cei cu care vorbesc la telefon îşi exprimă marea bucurie a eliberării. Tocmai eu, care îmi căutam BUCURIA existenţială, cea amestecată cu sânge, suferinţe etc. nu mai am capacitatea psihică să exult. Florile, lumânările, cântecele, profane şi bisericeşti, declaraţiile, nu-mi pot acoperi conştiinţa nefericitei condiţii umane, generatoare, continuu, de mari dezastre sau de mărunte, dezagregante (pe plan uman, moral) conflicte josnice, învelite în poleiala principiilor, idealurilor.
Agnosticismul meu religios coboară într-un amorf scepticism social-politic. Ceea ce nu însemnă că vechile resorturi de participare, pasiune, curiozitate la cele ce se întâmplă, nu ar funcţiona din plin.
De 10 zile (exact din 22 dec. 1989) trăim agăţaţi de televizor (defect şi care ne nenoroceşte ochii) şi radio.
Luni 1 ianuarie, la 6 dimineaţa, Petre a obţinut legătura, prin centralistă. Încă nu ştim când vom pleca. Tarom-ul dezorganizat, periculos. Aparate distruse. Primul avion plecat în cursă, cu un pasager, ziarist englez, s-a prăbuşit. Nici despre paşapoarte nu ştim încă nimic.
Mai există, ascunse, cuiburi de terorişti. La TV se spune că nu mai sunt periculoase pentru instituţii, ci pentru personalităţile politice. Faţeta derizorie a evenimentelor politice. A. Dragoş Munteanu, director g-ral al Radio-Televiziunii Române. Tipul, cu vechi manifestări de antisemitism (vezi Sami Damian), trecut apoi, prin bursa de un an în USA, la ebraism şi filosemitism, făcând parte din curtea lui Moses Rosen (om al Securităţii şi al lui Ceauşescu – bun organizator, satrap cu mână de fier), demisie din partid acum vreo jumătate de an... Disident anticeauşist.
Doina Uricariu, probabil, urmând la conducerea Editurii Eminescu, după Valeriu Râpeanu. Îi spune să meargă la Andrei Pleşu (noul ministru al Ministerului Culturii) să-i spună ce cărţi a editat el: Gh.Brătianu, Iorga... Dar cele mai multe volume omagiale la el au apărut.
Dulea (vice-preş. al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste) un ticălos. Un zbir cultural, un mare mincinos, a stat până miercuri, înainte de Anul Nou la Consiliu şi a dat ordin să fie arse documente.
A început lupta pentru posturi, răzbunările, judecata fără judecători.
Nestor Ignat: La „23 August” l-au omorât pe fostul secretar de partid.
C. Vişan (radio) îmi dă ieri un telefon suspect de grijuliu şi amical, cu urări de An Nou, ca să-mi povestească câte nedreptăţi i s-au făcut lui. Cu câteva luni în urmă, dăduse un raport la organizaţia de partid. Urma să fie citit de altcineva... Foarte critic, raportul. I l-a adus cel care i-a plătit salariul la spital, unde era internat, pentru o operaţie, spunându-i că nu poate fi citit.
Ţundrea îşi atribuie meritele, munca altora. Ion Budescu, poet bun de altfel, a scris toate imnurile şi elogiile, fără să semneze decât la încasarea banilor. Actualmente, adjunctul lui A.D. Munteanu la Televiziune.
Revelionul de pomină la Casa Scriitorilor, unde Dan H. conduce sectorul relaţii externe. Avion francez, peste 100 persoane, scriitori, ziarişti, medici etc. cu bunătăţi alimentare, vin, orchestră, au decolat seara şi au plecat la 7 dim., după ce au băut şi mâncat, vorbit, cântat şi dansat.
Interviul de la 1 ianuarie la TV, Petre Roman, prim ministru (fiul lui Valter Roman şi al spanioloaicei). Excelent. A pus la punct televiziunea franceză (Fr. 3). L-au anunţat că va avea un dialog cu Rocard (prim-ministru) sau cu Jospin (Min. Educaţiei). Mereu amânat, anunţaţi din 5 în 5 minute că nu au încă legătura. (Roman nu auzea vocea speaker-ului francez. Nu s-au prezentat nici Rocard, nici Jospin). În schimb, în timpul penibilei aşteptări, era intervievat Yaser Arafat, apoi au dat nişte secvenţe, legate de 22 decembrie, de un cineamator, fără să anunţe nici ora, nici locul. P.R. i-a pus la punct, (franceză perfectă). Este incorect ce aţi făcut. Într-una din secvenţele luate la C.C. se aflau şi persoane pe care le-au găsit acolo, înăuntru, când au ocupat ai noştri localul.
Eu gândeam că de vină sunt politicienii şi politicianismul francez. C. Vişan emite o ipoteză mai plauzibilă: opera Securităţii româneşti, în combinaţie cu reporterul de la Fr. 3.
Eu merg, în acest sens, mai departe: D. St-ul francez e de conivenţă (a fost) cu Securitatea, corupt. Au bruiat deliberat, au minţit ordinar. Bravo, Petre Roman! Păcat că e evreu şi comunist. Probabil că la alegeri va fi ras.
E un consens general, justificat, anticomunist. Chiar comuniştii vorbesc de autodesfiinţare, de faptul că s-a blocat total. N-a existat nici un fel de fracţiune, de opoziţie, de rezistenţă.
Silviu Brucan foarte bun la TV. Întrebări: Carmen Dumitrescu (alaltăieri şi reluat ieri). Prezintă desfăşurarea evenimentelor. A fost nevoie de judecata rapidă, sumară şi de execuţie (în prima zi de Crăciun, luni la 4 dm). Comandouri fanatizate să-l apere până la capăt. A trebuit să existe secvenţe şi fotografii ca să-i vadă morţi. S-a procedat bine. Rezistenţa, atacurile au început imediat să slăbească.
Catastrofală situaţia economică în care ne-a lăsat regimul Ceauşescu. Minciuni enorme: aveam 17 mil. tone cereale şi C. declarase 60 mil.
O scurtă informaţie ciudată, neclară după al II-lea dialog, de ieri seară: valabil e numai ceea ce a declarat Silviu Brucan, nu ce a spus Carmen Dumitrescu. Eu cred că această excelentă ziarist-reporter a făcut o singură gafă: „suntem fericiţi când, venind acasă, găsim o bucăţică de carne pe masă sau când vezi un copil mâncând o portocală”.
Ţara e înfometată. Ajutoarele imense trimise din străinătate nu pot ajunge la toate gurile flămânde. Au fost, probabil, multe telefoane de protest, de indignare.
Bucureşti, 11 ianuarie ’90
Am vrut să ţin un jurnal la zi. N-am putut.
Au încetat luptele de stradă, au început luptele politice cu tot cortegiul lor binecunoscut, din timpuri străvechi, la care se adaugă factorul specific naţional şi împrejurările noi (inedite), pe care istoria nu le-a cunoscut, ale trecerii de la comunismul dictatorial la liberalism. Deşi nu participăm, ca bătrâni bolnăvicioşi şi lipsiţi de ambiţii ce suntem, la nici un fel de combinaţii, aranjamente, pertractări, deşi ne ţinem deoparte, cuviincioşi, şterşi, cum se cuvine, suntem epuizaţi. Mai întâi de bombardamentul de informaţii (TV, radio, ziare), de care ne dezobişnuisem. Apoi de ecoul pe care-l au în mine aceste informaţii.
Deci: comunismul s-a prăbuşit, se îneacă în propria lui mare de sânge şi de murdărie. Atac concentric. Justificat. Pigmentat de naţionalism (dublat de şovinism şi antisemitism ascuns, de „pravoslavnică” ortodoxie). Partide care se nasc, fără mijloace şi se plâng: n-au mijloace financiare, sedii, spaţiu la TV.
Doina Cornea (pentru mine, bătrână naivă, „o sfântă” – i-am văzut poze la TV în Franţa, anul trecut) şi-a constituit un partid naţional-ţărănesc-creştin-democrat... O secondează Marian... D. C. se plânge că la TV n-a avut bandă sonoră. Îndeamnă muncitorii să iasă la demonstraţii. Acum! Când economia e la pământ.
Partidul liberal vrea să-l aducă pe regele Mihai (care se agită şi-şi face propria sa propagandă). Partidul democrat – şi el (monarhic).
Pretutindeni: manevre, târguri, minciuni, oameni care trag spuza pe turta lor.
Articol de fond fulminant în România liberă, semnat de Uncu, contra comuniştilor. Sunt învinovăţiţi că vor, prin Frontul Salvării Naţionale, (în frunte cu Ion Iliescu), prezentându-se la alegeri şi având la dispoziţie pârghii de comandă, mijloace materiale, să ocupe iar un rol conducător.
Lozinca partidului comunist, preluată, oficial şi individual, e: autodizolvarea. Mulţi aduc aminte că nu e vorba numai de ceauşism, ci de 45 de ani de comunism cu toate crimele...
Silviu Brucan (semnatarul scrisorii celor 6: Pârvulescu, Răceanu, Gh. Apostol, Bârlădeanu, Cornel Mănescu, Silviu Brucan) îl acuză pe Gh. Apostol că a cedat în faţa Securităţii, că l-a acuzat pe el, S. B., că e autorul scrisorii, şi că el, Gh. A. ar fi retractat. (L-au lăsat în pace, nu l-au mutat din casă). În România liberă de ieri, 10 ian., Gh. Apostol, într-o scrisoare agramată, se apără, îl acuză de minciună şi calomnie pe S. B. dar nu pune punctul pe i: ce a răspuns, cum a reacţionat el la anchetă...
Ion Gh. Maurer (88 ani) la TV: cum l-a propus el pe Ceauşescu la conducere şi de ce. Glume penibile la un personaj ca el: „Am pierdut un pariu. Eu ziceam că o să izbucnească în 2 luni, el zicea că într-o lună. El a câştigat”.
Cornel Răducan, articol în România liberă de alaltăieri: „I.Gh. M. n-a înţeles apelul”. De ce a tăcut 20 de ani de zile după ce a fost pensionat? Bătrânul, juisor, egoist şi-a mai oferit şi serviciile. Sfaturi... Silviu B.: „I.Gh. Maurer, la 7 ian. ’88, ziua dictatorului, fiind în prezidiu, l-a îmbrăţişat”.
Fenomene mici, mari, sociale. Dan. D.: „La mama la spital, un medic oarecare din spitalul (constructorilor, în dosul fostei Poşte) unde ea e directoare, i-a propus un târg: eu devin preşedintele consiliului Frontului Salvării şi dumneata rămâi directoare”.
Azi, la telefon, Richi îmi cere sfatul: Mihai Drăgănescu, vicepreşedinte Consiliul de Miniştri (capabil, informatician, scrie şi cărţi de filozofie) i-a dat să înţeleagă („am o surpriză pentru dumneata”) că vrea să-i dea un post mare în guvern. Richi nu l-a lăsat să spună ce: „Aş vrea să fiu sănătos, să mai pot scrie o carte, două, să termin ce am început – bine am făcut?”.
Îl roade. E ambiţios. Îi dau opinia mea: a făcut bine ţinând seama de climatul politic.
Preşedintele comisiei ştiinţă-învăţământ din cadrul Consiliului Frontului Salvării Naţionale, „al 6-lea om”, zice discret şeful de cabinet, îi cere părerea lui Richi în diverse chestiuni de reorganizare a Academiei. Institutele vor reintra la Academie. Academia de Ştiinţe Sociale – care ţinea de C.C. – se desfiinţează. Mihnea Gheorghiu a venit la Academie să tragă sforile ca să capete şi el câteva institute – şi o leafă de 12.000 lei.
Îi vorbesc lui R. de bietul Breazu, pentru care desfiinţarea Academiei va fi o lovitură şi materială şi morală. Probabil nu va mai fi la Policlinica 10.
R. e foarte indiferent: „Tot n-avea medici buni Policlinica 10”.
– Dar tratamente, analize? Tot ce însemnează pentru un om foarte bolnav aşteptările la cozi?... R. e nepăsător, ba îmi spune că Ioana l-a asigurat că la dispensarul ei sunt medici buni...
Adevărul e fosta Scânteie. Mitran – director. C. Stănescu (fost Scânteia Tineretului) e şeful secţiei critică.
România liberă, Octavian Paler director onorific. Uncu şi Creangă, redactori-şef şi Niculescu Maier alături de Mihai Petre Băcanu, disidenţi, în conducere.
Nestor Ignat (al cărui fiu e la Contemporanul) îmi povesteşte că Herivan i-a publicat lui Maliţa un articol de fond care a provocat indignare. E cunoscut ca mare oportunist, care a ţinut discursuri „omagiale” ca să fie pus iar în funcţii înalte. De la facultate a fost scos că uitase matematica din tinereţe. Un articol şi de Corbu, care se „victimizează” pentru că la 67 ani a fost pensionat (îi plecase fata în străinătate, definitiv) şi care era urât de toată lumea de la Scânteia.
Nopţi nedormite. Culcare la 3 dimineaţa. Citesc câteva pagini din Pascal în fiecare noapte. Realizez cât de puţin am realizat conceptual (sau am uitat?) substanţa, originalitatea, poziţia filozofică a unuia sau altuia din cei mari pe care i-am citit în tinereţe şi i-am lăsat în părăsire, cufundându-mă într-un meschin, ridicol, tragic, oribil, sângeros cotidian: în viaţă, în lecturi, în tot...
Doamne, ce-am făcut din viaţa mea, din harurile cu care am venit pe lume şi pe care n-am ştiut să le apăr de mine însămi şi de înrâuririle nefaste (pe care le credeam salvatoare, panacee universale la toate relele omenirii şi societăţii). Niciodată n-am ştiut cum se pot alia, la mine, atâta prostie – naivitate cu oarecare spirit critic şi inteligenţă?
Din Maria Banuş, Însemnările mele, ediţie îngrijită de Geo Şerban – fragmente din Volumul II (1945-1999)
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
