Ziarul de Duminică

Lauri pentru poezie/ de Constantin Stan

Lauri pentru poezie/ de Constantin Stan

Autor: Stan Constantin

02.12.2010, 23:55 74

Vreme de două zileIaşul a fremătat de poezie, prieteni ai poeziei şi dezbatericulturale. Galele Iaşului Universitar au făcut săli pline, laUniversitatea Petre Andrei, la Universitatea de Medicină şiFarmacie, la Biblioteca Centrală Universitară "Mihai Eminescu",dovedindu-se, dacă mai era nevoie, că nu publicul se ţine departede artă şi cultură, ci că uneori cele două nu reuşesc să găseascădrumul spre el, lăsând astfel cale liberă unor pseudomanifestăribune numai de omorât timpul.

Mihai Şora, Sorin Vieru şi LuizaPalanciuc au "provocat" studenţii la o meditaţie asupra lumii - dincare face parte şi lumea contemporană -, întrebându-se asupravalorii şi rosturilor verbelor "a fi, a face, a avea" şi asupra"riscurilor gândirii", recitalurile poeţilor Mircea Bârsilă,Gabriel Chifu, Denisa Comănescu, Marin Mălaicu Hondrari, AurelPantea, Nicolae Prelipceanu, Liviu Ioan Stoiciu, Dinu Flămând (adoua intervenţie axându-se pe vocaţia de traducător a lui Dinu,care a exemplificat în original şi în traducere Pessoa, Saba,Beckett) au fost admirabile. Ion Mureşan a citit, spectaculos,frenetic, din abia apărutul său volum "Cartea Alcool", iar poeziatânără a fost prezentă în Aula Bibiliotecii prin Laura Dan şiCosmin Perţa.

Două recitaluri ale trupei"Pontice", recitalul lui Mircea Tiberian, Nadia Trofin şi PedroNegrescu "La margine de Bucureşti" (va puteaţi imagina cântecelecelebre din perioada interbelică de genul "Mână, birjar" în manierajazz-ului?) au electrizat pur şi simplu sala, iar trei studenţi dela Teatru, sub conducerea Rodicăi Mandache, au oferit un spectacolpe versurile lui Ioan Es. Pop, extrem de incitant pentru felul încare a propus parcă un alt Ioan ES. Pop, dar la fel de incitant şiprofund.

Laureatul celei de-a treia ediţiia "Petrecerii cu poezie, prieteni şi… trufe de ciocolată" a fostGabriel Chifu.

În imagini: 1. Aceşti doi copii auentuziasmat sala prin recitarea unui extraordinar poem semnat deOvidiu Genaru; 2. Gabriel Chifu, laureatul "Petrecerii..."; 3. EmilStratan, organizatorul "Petrecerii..."; 4. Formaţia Pontice înrecital; 5. Mircea Bârsilă, Pavel Şuşară, Dan Cristea; 6. Înprim-plan, Alex Ştefănescu, preşedintele juriului

CONSTANTIN STAN (n. 28iulie 1951) este licenţiat al Facultăţii de Filologie (1974) aUniversităţii Bucureşti. Laureat al Academiei Române (2004) pentruromanul "Gerda". Cărţile de proză i-au fost premiate de ASPRO,Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Festivalul "Poesis" SatuMare, revista "Luceafărul". Premiul APLER pentru jurnalismcultural.

Este prezent de la primul număr,săptămânal, cu rubrica "Reportaj", în Ziarul deDuminică.

Este preşedintele secţiei Proză aAsociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO