Nu există perpetuum mobile. În literatură însă lucrurile stau altfel.
Corina Ozon, timişoreancă devenită bucureşteancă, este (a fost?) un foarte bun reporter, o cunosc de mai bine de douăzeci de ani, pe când puneam bazele unui jurnal de televiziune care avea să obţină ani la rând succese de public şi în breaslă. Ştie să observe şi ştie să reţină. După vreo zece ani petrecuţi în presă, a trecut în PR şi comunicare. Ambiţioasă şi tenace, a urmat un foarte cunoscut curs francez de perfecţionare. Şi-a deschis în urmă cu câţiva ani, ca mulţi alţii din generaţia ei, un blog care se pare că era căutat. Anul trecut a mai sărit o treaptă şi a ieşit pe piaţă cu un roman – „Zilele amanţilor”, apărut la Editura Herg Benet, una dintre puţinele care are o politică extraordinară de promovare a autorilor ei. Romanul s-a vândut şi s-a făcut cunoscut şi pentru subiectul lui – amantlâcurile, la ordinea zilei – şi pentru felul în care este scris – o dezinhibare totală, cuvintele aşa-zis deocheate, eliminate de regulă din literatură (futut, pulă, pizdă), se lăfăie pe toate paginile, chiar şi când nu e deloc nevoie. E, de altfel, una dintre caracteristicile multora din grupul de la Herg Benet, cu scrieri al căror principal obiectiv este să şocheze.
Acum Corinei Ozon i-a apărut un al doilea roman – „Nopţile amanţilor”, la aceeaşi editură. Pe prima copertă scrie că este o continuare a precedentului roman. Cititorul o constată repede: aceleaşi personaje, aceeaşi atmosferă, întâmplări identice, limbaj absolut identic, inclusiv cuvintele deocheate care apar la tot pasul. Atât de identice, încât romanele s-a putea schimba între ele, fără nicio problemă, nu diferă prin nimic. Nici nu se înţelege că ar fi vreo deosebire între „zile” şi „nopţi” pentru amanţi – fac acelaşi lucru. Să zici cărţii volumul al doilea, dar să păstrezi primul titlu, ar fi fost mai exact. Îţi imaginezi că mai poate sosi un al treilea volum, un al patrulea, un al cincilea (cu titluri de genul „Dimineţile amanţilor”, „După-amiezile amanţilor”, „Serile amanţilor”), eroii se tot despart şi se împacă, sfârşind întotdeauna în pat sau într-o partidă de sex şi trecându-şi viaţa. E un fel de perpetuum mobile – îţi mai imaginezi că întâmplările se pot repeta la nesfârşit.
Dar Corina Ozon a intuit bine: există un public pentru asemenea romane, cum a existat într-o vreme pentru Sandra Brown, cum există telespectori pentru telenovele, chiar dacă subiectele se repetă, inclusiv în stupizenia lor. În primul rând, cititorii (sau mai ales cititoarele) se regăsesc în asemenea cărţi – pentru că mereu vor exista femei şi bărbaţi fără pretenţii de profunzime, dominaţi de frivolitate, dezinteresaţi de fidelitate, de corectitudine, de probleme grave, de iubire adevărată, care vor lua viaţa à la légère, doar în căutarea plăcerilor. Corina Ozon, cu spiritul ei de observaţie, a intuit bine, a ţintit bine şi ştie că un anume public va fi alături de ea mereu. Dacă apucă să deschidă o carte şi mai ales cartea ei!
Dacă există cumva genul literatură de budoar, cartea Corinei Ozon se află printre cele reuşite. Dar nu cumva literatura e mai mult şi ar trebui să treacă la o altă treaptă?
*) Corina Ozon – Nopţile amanţilor, Herg Benet Publishing
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
