Viktor E. Frankl
Omul în căutarea sensului vieţii
Editura Meteor Press
Traducere de Silvian Guranda. Ediţia a doua (prima a apărut în 2009).
Cartea a fost vândută în peste 2 milioane de exemplare şi a intrat în categoria „celor mai influente zece cărţi ale Americii”. Conţine istorisirea vieţii unui om care, dintr-un număr, a redevenit o persoană.
Scrisă în 1945, Omul în căutarea sensului vieţii a lui Viktor E. Frankl (1905-1997) este o carte cu un destin de excepţie. Tradusă în 22 de limbi, în America s-a vândut în peste două milioane de exemplare şi a fost inclusă în categoria „celor mai influente zece cărţi ale Americii”, iar ediţia din 1984 după care s-a făcut prezenta traducere în limba română reprezintă a 73-a ediţie publicată în limba engleză, cartea ajungând însă ulterior şi la a 143-a reeditare.
Întrebat într-un interviu cum îşi explică succesul cărţii, autorul însuşi a oferit două motivaţii: Volumul este o „expresie a suferinţei vremurilor noastre”, în sensul că dacă sute de mii sau milioane de oameni se simt atraşi de o carte care promite încă din titlu să le dezvăluie câte ceva despre sensul vieţii, înseamnă că această dorinţă de sens este „o chestiune” care „îi pune pe jar”. Succesul la public este şi rezultatul modului de structurare a cărţii, formată din două părţi care „îşi susţin reciproc credibilitatea”: prima parte, autobiografică, Experienţe din lagărul de concentrare, probează validitatea practică a teoriilor psihanalitice despre sensul vieţii, iar partea a doua, teoretică, Logoterapia pe scurt, sintetizează ideile ce se pot desprinde din faptele de viaţă.
Autorul a trăit experienţa a trei ani de teroare în lagărele naziste de la Auschwitz şi Dachau. În timpul suferinţei îndurate şi parţial din cauza acesteia, şi-a dezvoltat viziunea psihoterapeutică, cunoscută sub numele de logoterapie. În centrul teoriei sale stă convingerea că forţa motivatoare fundamentală a omului este căutarea sensului existenţei.
Potrivit lui Gordon W. Allport, cartea reprezinta „mai mult decât povestea biruinţei lui Viktor E. Frankl asupra morţii: este o remarcabilă combinaţie de stiinţă şi umanism şi o introducere în cea mai semnificativă mişcare psihologică a zilelor noastre.”
Viktor Frankl este unul dintre cei mai influenţi gânditori din domeniul psihoterapiei, logoterapia lui Frankl fiind apreciată drept cea de-a treia şcoală vieneză de psihoterapie, după psihanaliza lui Sigmund Freud şi psihologia individuală a lui Alfred Adler. Dr. Viktor E. Frankl a fost profesor de neurologie şi psihiatrie la Universitatea din Viena. Timp de 25 de ani a activat ca şef al Clinicii de Neurologie din Viena. Frankl a ţinut cursuri la universităţile Harvard, Stanford, Dallas şi Pittsburg şi a fost profesor de logoterapie la U.S. International University din San Diego, California. A scris 39 de cărţi, traduse în 40 de limbi.
După trei ani petrecuţi ca deţinut în lagărele de la Auschwitz şi Dachau, Frankl este eliberat odată cu terminarea războiului. Şi el, ca şi alţi foşti deţinuţi, părăseşte Auschwitz cu o întrebare pe care înăuntru nu a avut curajul să o pună nimănui cu voce tare: în ce se transformă oamenii, odată ajunşi acolo? Fiindcă e clar că ceva se întâmplă. Cruzimea şi condiţiile din lagărele naziste au omorât oameni. Însă, poate mai grav decât asta, au mai făcut ceva: au îngenuncheat personalităţi şi au distrus mentalităţi. Majoritatea oamenilor care au ieşit de acolo în viaţă n-au mai fost niciodată Oameni. Cumva Elie Wiesel avea dreptate atunci când a rezumat toate atrocităţile lagărelor naziste într-o singură frază: „La Auschwitz au murit omul şi ideea de om”.
„Omul în căutarea sensului vieţii”, reprezintă o meditaţie privind evenimentele din lagărele de concentrare naziste în care autorul a fost ţinut ca prizonier. Totuşi cartea nu este despre Holocaust, cât este despre interacţiunea şi dialogul lui interior cu întâmplările din lagărele pe unde a fost plimbat şi cum s-a folosit de logoterapie, pentru a nu-şi pierde speranţa.
Cartea are două părţi şi o postfaţă, care a venit drept completare la ediţia din 1984.
Partea întâi cuprinde „Experienţe din lagărul de concentrare”, în partea a doua Frankl descrie ce este „Logoterapia pe scurt”, iar în postfaţă redă un transcript dintr-o conferinţă susţinută în anul 1983, în Germania de Vest. Felul cum povesteşte Frankl evenimentele importante la care a luat parte în lagărele de concentrare naziste, scoate la suprafaţă multe „insight”-uri despre comportamentul şi natura omului.
„Unul dintre deţinuţi, care la sosirea sa mărşăluise de la gară până la lagăr într-o coloană lungă de necunoscuţi, mi-a spus mai târziu că se simţise ca şi cum ar fi participat la propria înmormântare. Viaţă îi păruse absolut fără niciun viitor. O privea ca şi cum ar fi fost deja încheiată, ca şi cum ar fi murit deja. Acest sentiment al lipsei de viaţă, se intensificase şi din alte cauze: din punct de vedere temporal, lipsa unui capăt pentru perioada de prizonierat era cel mai acut resimţită; din punct de vedere spaţial, aveam de-a face cu îngrădirea în limitele lagărului.”
„Consider că este o concepţie greşită şi periculoasă despre igiena mintală presupunerea că omul are nevoie în primul rând de echilibru sau, aşa cum este numit el în biologie – de «homeostază», adică o stare lipsită de orice tensiune. De fapt omul nu are nevoie de o astfel de stare lipsită de tensiune, ci mai degrabă de strădania şi lupta pentru atingerea unui scop valoros, a unei sarcini liber asumate. Lucrul de care omul are nevoie este nu să scape cu orice preţ de tensiune, ci de chemarea pe care i-o adresează un anumit sens potenţial care se vrea realizat.”
„Accentul pus pe responsabilitate este reflectat de imperativul categoric al logoterapiei care sună astfel: Trăieşte ca şi cum ai trăi a doua oară, iar prima dată ai fi acţionat la fel de greşit pe cât eşti acum pe cale să o faci! Mi se pare că nimic nu ar stimula mai mult sentimentul de responsabilitate ca această maximă care îi cere omului să-şi imagineze mai întâi că prezentul este deja trecut şi mai apoi că trecutul poate fi încă schimbat şi îndreptat. Un astfel de precept îl confruntă pe om cu finitudinea şi finalitatea a ceea ce face atât cu viaţa sa, cât şi cu sine însuşi.”
„Dragostea este singurul mod în care putem cuprinde o altă fiinţă umană în nucleul cel mai lăuntric al personalităţii sale. Nimeni nu poate deveni pe deplin conştient de esenţa unei alte fiinţe omeneşti dacă nu o iubeşte. Dragostea ne face în stare să vedem trăsăturile şi caracteristicile esenţiale ale persoanei iubite; ba chiar mai mult, vedem potenţialul din persoana iubită care nu este încă actualizat. Mai mult, prin dragostea sa, cel care iubeşte îi permite persoanei iubite să îşi actualizeze potenţialul. Făcându-l pe cel iubit conştient de ceea ce poate fi şi deveni, el face ca aceste potenţialităţi să devină realitate.”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
