Ziarul de Duminică

Lumea de dincolo de limite/ de Ziarul de duminică

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

10.04.2015, 00:04 99

Dan Sociu

Vino cu mine, ştiu exact unde mergem

Antologie 1999-2014

Editura Polirom

Ilustraţii de Felix Aftene. Postfaţă de Bogdan-Alexandru Stănescu. O antologie care adună 200 de poeme din cele şase volume publicate anterior. „Volumul acesta e format din arte poetice extrem de bine articulate, puse pe şabloane fixe, unde forma este impusă de o creatură metafizică, iar conţinutul se naşte pe măsură ce versul se desfăşoară. Nu cunosc, în clipa de faţă, un poet român contemporan care să dea atâta atenţie simbiozei formă-conţinut (nu intru în discutarea versificatorilor, unde relaţia respectivă ţine exclusiv de eufonie).” (Bogdan-Alexandru Stănescu)

 

Constantin Abăluţă

Femei răspântii imprevizibile

Roman-graffiti

Editura Cartea românească

„Mi-am propus să povestesc peripeţiile unor întâlniri de altădată. Texte simple  şi misterioase. Jurnal cu omisiuni. Între amintire şi invenţie e o legătură indisolubilă. Vârtejuri fantastice boicotează (şi aureolează) cea mai prozaică existenţă. Ce om – femeile în primul rând – n-a ajuns la o răspântie? Să ai dubii, să nu ştii ce drum să apuci înseamnă să trăieşti din plin. Clipa nebuniei, miezul personalităţii. Capricioase şi voluntare, tandre şi discrete, tenace şi gata de orice sacrificiu, figurile feminine ce evoluează prin cele 12 nuvele-graffiti şi prin tot atâtea vârste, caractere, conjuncturi existenţiale, nu sunt în fapt decât proiecţia acelei energii primordiale care ne însufleţeşte vieţile şi pe care adesea, în egoismul nostru masculin, ne-am obişnuit s-o trecem sub tăcere.”

 

Julian Barnes

Niveluri de viaţă

Editura Nemira 

Un alt roman al magicianului englez, alcătuit din trei părţi: prima este un eseu istoric despre pionierii călătoriilor cu balonul şi al fotografiilor, a doua este ficţiunea/povestea de dragoste dintre două personaje amintite anterior în eseu, Frederick Burnaby şi Sarah Bernhardt, personalităţi istorice;  a treia parte, un fragment autobiografic – moartea soţiei scriitorului, durerea şi doliul. Pui laolaltă două lucruri care n-au mai fost puse laolaltă până acum. Şi lumea se schimbă.

 

Camilla Läckberg

Făuritoarea de îngeri

Editura Trei

Traducere din suedeză şi note de Gabriella Eftimie. Patrick Hedström şi colegii săi investighează de această dată misterioasa dispariţie, produsă cu zeci de ani în urmă, de Paşti, a unei întregi familii care ţinea o şcoală cu internat pe o insulă.

Trecutul erupe cu forţă în prezent atunci când Ebba, singura rămasă din familia dispărută, este atacată în vechea casă a părinţilor, în care s-a întors după o îndelungată absenţă. Camilla Läckberg ne oferă o poveste despre disperare, alienare, pasiune şi crimă, în care secrete tenebroase ies la suprafaţă şi răni vechi se deschid, ameninţând vieţile tuturor.

 

Monica Ramirez

Abis

Seria Alina Marinescu vol. 5

Editura Tritonic

După „Asasin la feminin”, „Identităţi secrete”, „Balanţa puterii”, „Fum”, acest al cincilea volum al serie de spionaj internaţional cu Alina Marinescu drept eroină . „Alina este un personaj foarte drag mie, poate cel mai drag din toate personajele pe care le-am creat până acum. Povestea ei este dramatică, incitantă, duce o viaţă pe muchie de cuţit, iar iubirea interzisă şi imposibilă pe care o trăieşte cu Alex pare a fi din altă lume.” Urmează ultimul volum al seriei, „Comoara din vis”.

 

Veronica Roth

Experiment

Editura Leda

Traducere din limba engleză de Shauki Al-Gareeb. Volumul al treilea din trilogia „Divergent”. „Societatea împărţită pe facţiuni în care Tris Prior credea cândva a fost distrusă – spulberată de violenţă, conflicte şi trădări. Astfel că atunci când i se oferă şansa de a explora lumea dincolo de limitele cunoscute, Tris este pregătită. Poate că, în afara oraşului, ea şi Tobias vor putea duce o viaţă nouă, lipsită de minciuni, loialităţi puse sub semnul întrebării şi amintiri dureroase. Însă noua realitate a lui Tris e şi mai periculoasă decât cea pe care a lăsat-o în urmă. Vechile descoperiri devin imediat de neînţeles. Adevărurile noi şi explozive schimbă inimile celor pe care ea îi iubeşte. Şi, o dată în plus, Tris trebuie să lupte pentru a înţelege complexitatea naturii umane. ” Un final tulburător.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO