Editura Trei lansează o nouă colecţie ce propune o acoladă între istorie, politică şi actualitate, aducând în prim-plan teme, subiecte si personalităţi care nu numai că au marcat mersul istoriei (mai vechi sau recente), dar care prezintă o deosebită relevanţă pentru momentul prezent, sau suscită un interes aparte în rândul cititorilor de azi. Colecţia debutează cu impozanta lucrare a isoricului de renume mondial Margaret MacMillan dedicată Primului Război Mondial, Războiul care a pus capăt păcii – Drumul spre 1914. O muncă de cinci ani care a devenit o lucrare de referinţă pentru istorici, dar şi una dintre lecturile preferate ale cititorilor din întreaga lume, Războiul care a pus capăt păcii ne prezintă tabloul complet al perioadei premergătoare conflictului mondial, ne introduce în atmosfera cancelariilor occidentale şi ne arată faţa ascunsă a unor evenimente tragice pentru Europa. Din această carte, lansată în această săptămână, „Ziarul de dumnică” prezintă uin fragment în rubrica Avanpremieră. Acolo veţi găsi şi biografia istoricului canadian. Interviul a fost realizat prin amabilitatea Editurii Trei.
– Credeţi că Primul Război Mondial ar fi putut fi evitat dacă liderii europeni implicaţi ar fi fost mai puţin orgolioşi, mai oneşti, mai puţin încăpăţânaţi?
– Cred că Primul Război Mondial ar fi putut fi evitat, dar se adunaseră multe presiuni, era o acumulare de tensiune. Mai cred că unii dintre ei au acţionat prosteşte, au luat decizii periculoase. Europa evitase crize precedente prin negocierea unor acorduri, dar de data aceasta cred că au fost nişte lideri importanţi care nu au vrut să negocieze. Austro-Ungaria, de exemplu, era pregătită să rişte un război, fiind hotărâtă să distrugă sau să ajungă să controleze deplin Serbia. Iar un alt stat, Germania, era pregătit să susţină Austro-Ungaria, chiar dacă asta presupunea declanşarea unui război.
Da, Primul Război Mondial ar fi putut fi evitat, pentru că vedem deciziile pe care le-au luat pro sau contra conflictului.
– Sunt asemănări între perioada dinaintea Primului Război Mondial şi cea prezentă?
– Câteva asemănări sunt. Prima ar fi că înainte de Primul Război Mondial, ca şi acum, globalizarea era vizibilă: naţiunile erau legate de comerţ, de migraţia populaţiei, de comunicaţii şi mulţi au crezut atunci – şi cred că mulţi cred şi azi – că dacă oamenii sunt atât de conectaţi unii cu alţii, un conflict major nu poate izbucni.
O altă asemănare este existenţa anumitor tensiuni sociale – atunci şi acum –din partea clasei muncitoare, a anumitor pături sociale, schimbări ale procesului democratic.
Înainte de 1914 existau,ca în prezent, rivalităţi între diverse state, iar cheltuielile pe armament au devenit substanţiale, ceea ce generează tensiuni suplimentare.
– Aţi scris în Războiul care a pus capăt păcii despre dorinţa Rusiei de a fi acceptată de Europa, la începutul secolului trecut. Credeţi că dorinţa aceasta este prezentă şi azi în politica rusească?
– O întrebare foarte interesantă. Întotdeauna a fost un soi de controversă despre Rusia ca parte a Europei versus Rusia diferită de restul Europei. Cred că şi ruşii simt dilema asta – pe de o parte vor să fie văzuţi ca europeni, pe de altă parte vor să îşi afirme identitatea unică. Însă dintotdeauna pentru ei a fost mai important să fie luaţi în serios ca naţiune. Cred că ruşii sunt foarte sensibili la asta şi vor să fie priviţi ca o mare putere. Este dorinţa lor istorică, valabilă şi astăzi. Mi s-a părut evident din ce a declarat recent preşedintele Vladimir Putin, că ia foarte în serios orice tentativă de umilire/desconsiderare a Rusiei; cred că asta este o coordonată a modului de gândire rusesc.
– Aşadar, Mama Rusia vrea să îşi etaleze puterea.
– Nu doar puterea, ci şi alte lucruri. Cred că ar fi vrut să fie consultată în privinţa situaţiei din Orientul Mijlociu, a părut un fel de afront la adresa sa. Pentru Rusia e important să fie luată în serios de celelalte puteri.
– Oare suntem în pragul unui nou conflict major în Europa, ţinând cont de mişcările sociale, ascensiunea extremismului islamic, migraţia populaţiei din Orient ş.a.?
– Nu văd un pericol pentru declanşarea vreunui conflict între state europene. Cred că mai e cale lungă până la declanşarea acelui fel de rivalitate naţională. Democraţia e mult mai puternică acum în Europa decât în urmă cu un secol. Europa este leagănul democraţiei şi deja de mulţi ani ţările de pe continent au instituţii mai puternice şi instrumente democratice.
Dar pericolul izbucnirii unui război undeva există. De exemplu, în Asia, cred că un conflict între China şi Japonia ar fi groaznic, sper să nu se întâmple vreodată.
Însă pot apărea oricând, în Europa sau în altă parte, conflicte minore, legate de tulburări sociale, încălcarea principiilor democratice ş.a. Am văzut asta recent în Orientul Mijlociu, în Libia, în anumite zone din Africa. În Europa probabil că nu vor putea fi evitate unele acţiuni teroriste, violenţe de un anumit gen – se întâmplă la încălcarea graniţelor.
– Să vedem cum va fi gestionată criza refugiaţilor şi ce urmări va avea.
– Este o provocare majoră pentru Europa şi va avea urmări pe termen lung. Foarte mulţi oameni trăiesc în condiţii teribile, este firesc să îşi caute o viaţă mai bună. Europa inspiră siguranţă şi stabilitate, pot să înţeleg de ce se îndreaptă către ea. Europenii trebuie să decidă cum vor gestiona valul de imigranţi – nu va fi o soluţie uşoară, s-ar putea să fie nevoiţi să investească mai mult pentru asigurarea unui trai decent pentru refugiaţii din Orientul Mijlociu şi din Africa. Este vorba despre un proces de durată.
– Trebuie să le asigure un suport pentru viitor, nu doar pentru azi, mâine.
– Exact. Sunt foarte mulţi oameni care vor să scape din zonele de conflict şi să trăiască mai bine. Chiar şi înaintaşii mei s-au mutat în America de Nord pentru că îşi doreau o viaţă mai bună, e o dorinţă firească.
– Este uimitoare diversitatea reacţiilor ţărilor europene la valul de migraţie din Orient.
– Da, e interesantă diferenţa de opinie între Germania şi Ungaria, ori Germania şi Cehia, de exemplu. Cred că reacţiile acestea vor genera probleme în cadrul Uniunii Europene. Mi se pare deranjant discursul lui Viktor Orban, care spune că nu vrea refugiaţi în ţara sa pentru că valorile lor sunt diferite de ale ungurilor. Este un tip de rasism, cred, unul foarte nefericit, care îi va încuraja pe alţii să spună lucruri asemănătoare.
– Dovedeşte, poate, o viziune politică limitată?
– Să spui că refugiaţii vor fragiliza rădăcinile creştine ale europenilor este un nonsens. E ca şi când ai susţine că toţi creştinii se poartă şi simt la fel, deşi ştim foarte bine că nu e aşa, experienţele umane sunt foarte variate.
– În urmă cu 120 de ani, Occidentul era interesant în controlarea Chinei. În prezent, aceasta din urmă este o superputere economică, influenţând ţări europene. Ce anume a provocat această răsturnare de roluri?
– Cred că China s-a întors la statutul ei de acum câteva secole. Timp de multe veacuri China a fost un fel de centru al civilizaţiei, una dintre cele mai mari puteri economice, iar în acea perioadă Europa nu era importantă în vreun fel. Cred că declinul Chinei a început spre finele secolului al XVIII-lea, când în Europa începea Revoluţia Industrială, ţările vestice au început să se mişte în jurul lumii, să facă exporturi şi să îşi consolideze economiile. La începutul secolului al XIX-lea, China era într-o stare deplorabilă, cu o economie în derivă şi divizată din punct de vedere social şi politic. Vremelnic, Vestul a dominat, în timp ce China încerca să se reconstruiască. După unificarea guvernamentală, China a fost capabilă să administreze mai bine imensa ei piaţă internă şi să reia exporturile masive.
Dacă ne uităm în istorie, China a fost adesea foarte puternică şi influentă în Asia, iarperioada sa de slăbiciune a durat mai puţin de două sute de ani. Practic, acum şi-a reluat poziţia pe care o avea, după ce ţările vestice au fost temporar puternice.
– Credeţi că educaţia a avut un rol important în expansiunea germană de la începutul secolului trecut?
– Educaţia a fost foarte importantă, germanii aveau un nivel ridicat de alfabetizare şi şcolarizare la începutul secolului al XX-lea. Creşterea impresionantă a economiei şi expansiunea naţionalismului au avut la origine unificarea din 1871. Mai multe state au ajuns sub aceeaşi administraţie politică, iar geografic Germania e plasată chiar în centrul Europei. Toţi aceşti factori au hrănit mândria naţională, iar educaţia a servit drept catalizator. Ştiinţa şi tehnologia Germaniei erau recunoscute în lume.
– ...iar soldaţii din Primul Război Mondial au crescut citind în manuale mesajele naţionaliste ale lui Wilhelm.
– Cred că întreţinerea sentimentului naţionalist era comună mai multor state europene în perioada aceea. Istoria era predată într-o manieră foarte naţionalistă înainte de Primul Război Mondial, fiecare învăţa despre cât de minunată e ţara lui şi mai nimic despre restul Europei.
– Înainte şi în timpul Primul Război Mondial au fost situaţii în care deciziile liderilor europeni au provocat moartea a mii de civili nevinovaţi. Au existat regrete, reparaţii morale după aceea?
– Nu cred că am dat peste prea multe dovezi că ar fi fost exprimate regrete pentru uciderea unor oameni nevinovaţi. În perioada aceea au suferit comunităţi de evrei, armeni, dar şi aşezări întregi. Însă după război mulţi europeni au regretat excesele făcute, a existat chiar un curent de respingere a conflictului, toată lumea spera ca un război mondial să nu se mai repete vreodată.
N-am văzut să-şi fi cerut iertare turcii de la greci, ori viceversa. Turcii nici acum nu sunt pregătiţi să discute despre genocidul armenilor. Şi nici pentru oamenii nevinovaţi ucişi în timpul războiului nu au existat regrete din partea trupelor beligerante.
– Care a fost rolul Balcanilor în Primul Război Mondial, şi în special al României?
– Din Balcani a izbucnit războiul. Unii spun că ar fi trebuit să se numească Primul Război Balcanic. Regiunea aceasta a creat dintotdeauna probleme Europei, erau rivalităţi între România şi Bulgaria, Serbia şi Bulgaria, Serbia şi Muntenegru, fiecare vecin dorea câte o bucată din Albania…
În plus, marile puteri aveau interese în Balcani. Rusia avea tendinţa de a sprijini Serbia, Germania era alături de Austro-Ungaria şi orice naţie balcanică ar fi sprijinit aceasta. Marile puteri se amestecau cam în orice dispută apărută în zonă.
România era interesantă pentru marile puteri. Austro-Ungaria îşi dorea relaţii prietenoase, Rusia s-a străduit şi ea să convingă ţara dumneavoastră să semneze Antanta.
România chiar era văzută ca o ţară-cheie, pentru că putea dispune de mulţi soldaţi. Ambele tabere – pe de o parte Austro-Ungaria, Germania şi de cealaltă Rusia, Franţa, Marea Britanie – încercau să atragă România de partea lor. România simţea presiuni din toate părţile, iar în final a ales să se alăture forţelor aliate.
– Poate că aveam mulţi soldaţi, dar nu erau pregătiţi pentru război.
– România era o ţară săracă, avea o populaţie numeroasă şi într-adevăr, nu era pregătită să susţină un efort de război. În 1914, marile puteri nu vedeau sărăcia României, ci un număr de divizii pe care să le arunce în luptă. Resursele ţării deveniseră şi ele importante, mai ales cele petroliere.
– Am învăţat ceva din Primul Război Mondial?
– Cred că lumea a încercat să înveţe ceva de pe urma lui, mulţi erau îngroziţi de uşurinţa cu care a fost declanşat şi de aceea au aderat la ideea creării Ligii Naţiunilor. Din păcate, efortul acesta nu a putut opri următorul Război Mondial.
– Am câştigat ceva pozitiv de pe urma acestui război?
– Putem găsi întotdeauna şi partea bună. Progresele din ştiinţă şi tehnologie au fost remarcabile, industria aeronautică s-a dezvoltat după război, poziţia socială a femeilor s-a schimbat - în multe ţări au primit dreptul de vot, diviziunea muncii s-a modificat, sindicatele au devenit mai puternice. România a primit Transilvania, alte ţări s-au desprins de imperii ca Austro-Ungaria.
Şi chiar dacă Liga Naţiunilor nu a fost un succes, câştigul cel mai important a fost efortul de a clădi o organizaţie internaţională.
– Aţi dedicat cartea aceasta mamei dumneavoastră. Este cititorul dumneavoastră ideal?
– A fost cititorul meu ideal, s-a stins acum două săptămâni. A avut o viaţă extraordinară, citea foarte mult, era o personă foarte cultivată, dar nu era istoric. Întotdeauna am încercat să scriu pentru ea, fiindcă ea era cititorul pe care mi-l doream pentru cărţile mele de istorie.
– Aveţi în istoria familiei dumneavoastră poveşti din timpul Primului Război Mondial?
– Da, pentru că ambii mei bunici au fost pe front. Bunicul meu canadian a fost medic pentru forţele britanice şi spunea nepoţilor multe poveşti de război, dar cred că la vremea aceea eram prea mici ca să le înţelegem. Ţin minte că adusese o grenadă de mână din război şi ne jucam cu ea. Iar bunicul meu britanic a fost tot medic, alături de trupele indiene. Şi el avea o groază de poveşti.
Eu fac parte din generaţia celor care au conoscut oameni care au luptat în Primul Război Mondial.
– Aveţi vreun personaj favorit printre liderii despre care vorbiţi în Războiul care a pus capăt păcii?
– N-aş spune că am chiar favoriţi, ci că sunt fascinată de anumite personalităţi. Wilhelm era un personaj fascinant, foarte interesant din punct de vedere psihologic, o personalitate foarte complicată. Ţarul Nicolae al Rusiei nu mi s-a părut la fel de fascinant, era totuşi interesant. Mi-au plăcut unii dintre cei care au încercat să oprească războiul, de exemplu politicianul socialist francez Jean Jaurès. Dacă ar fi să cunosc vreun protagonist al cărţii mele, cred că aş fi încântată să îl întâlnesc pe el.
– Istoria ne poate învăţa cum să evităm astfel de evenimente tragice?
– Mi-ar plăcea să fie aşa, dar nu prea învăţăm multe din istorie. Cred că e important să nu uităm cât de utilă poate fi o negociere, ajungerea la un acord, evitarea deciziilor pripite. Dar nu sunt sigură că liderii noştri citesc prea multă istorie ori o înţeleg prea bine.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
