Ziarul de Duminică

Mersul pe ape/ de Traian T. Coşovei

Mersul pe ape/ de Traian T. Coşovei
20.11.2015, 00:04 50

Uite, scrie aşa: era o tobă de tinichea

şi-o inimă-piramidă de capete retezate-basma curată.
Era pe la sfârşitul cuvintelor,
o poveste fără de mamă, fără de tată.
Când insecta dresată a sângelui
vomita peste noi o stare de graţie-
viaţa mea, viaţa ta, cetitor, aşteptau liniştite în staţie
să vină tramvaiul trăsură şi frică...

Ne gândeam: dacă vin ăştia cu viaţa şi ne ridică
şi ne târăsc într-un jeg luminos de morfină latentă?

Până la urmă, şi clipa de-acum e-o batistă
fluturând pe-un peron de absenţă.
Cine am fost, cine era să fiu-cuvintele vorbeau singure
într-o oglindă de cositor.

Peron absent, încărcat cu bagaje de frică,
exitenţă trasă la mal, sfârşit de sezon...

Dacă vine moartea asta şi nu ne ridică?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO