Reeditarea la eLiteratura în 2014 a hitului Trecute vieţi de fanţi şi de birlici i-a adus un val de cumpărători lui Horea Gârbea la lansare.
Acest gen de interpretare literară bazată pe şarje ale cavaleriei uşoare, nu pe armuri şi care de luptă, este ceea ce Jauss numea Katharsis – acea bază a receptării în care se încearcă directa comunicare cu cititorul. Importă mai curând viaţa personajelor decât calităţile estetice ale operei. Dacă E. Lovinescu şi Camil Petrescu susţineau că singurele personaje viabile sunt intelectualii, Horea Gârbea, asemeni lui Francesco de Sanctis, pariază pe defecte, nu pe calităţi: „personaje excepţionale ca eroi, dar inconsistente ca oameni”.
Lectura este lejeră, dar fineţurile ironice şi erudiţia minimalistă pot încălzi sufletul oricărui academician. Acest studiu al mentalităţilor presupune o reteritorializare a instrumentelor critice. Gilles Deleuze ar fi fost, fără îndoială, încântat. Mai este, apoi, şi o abordare de tipul arheologiei literare, în care sunt scoase la iveală preocupările cotidiene mărunte. Toate acestea fac ca eseurile de istorie literară să se citească precum un roman.
Pasiuni semi-periculoase
Suprasaturaţi de teorii, citim cu aviditate despre maniile, apucăturile şi plăcerile personajelor literaturii române. O primă meteahnă este jocul de cărţi, care variază în funcţie de epocă şi stare socială. La Caragiale se joacă stos, în timp ce la Kiriţescu este preferat mausul. Wanda, venită de la Paris, e interesată doar de bridge. Concina e jucată de Pampon, poreclit „Concina cu cinci fanţi”. La Teodoreanu şi Brăescu se joacă écarté şi préferance, jocuri de societate, în care punctele se transformă în bani. Baccaraua, la care apropierea de cifra nouă aduce câştig, se încinge la cazino sau la tripou. Un crupier extrăgea cărţile dintr-un sabot, care astăzi se cheamă shoe. Un colonel din Suflete tari zice că dădea o talie cărţilor, în sensul că tăia pachetul. Pokerul englez, cu 32 de cărţi peste 7, se practică în Craii de Curtea Veche. Pasenţe fac femeile din Titanic Vals. Mai toată lumea „bate birlicul”, adică toţi sunt cartofori, birlicul fiind asul. În Principele lui E. Barbu, se practică pharon-ul, un strămoş al pokerului, în timp ce în Groapa, hoţii joacă tabinet pe bani şi barbut. Deschizător de drumuri a fost whist-ul ironizat de Grigore Alexandrescu. Bridge se joacă în Kiriţescu sub formă de „bridge dansant”, adică jucat prost, însă sub comunişti a fost interzis.
Pe lângă cărţi se recurge la biliardul cu trei bile. Însuşi regele Carol I este zdrobit la Castelul Peleş de un invitat mitocan care execută 21 carambolaje consecutive. În Cartea Nunţii a lui Călinescu, se joacă loton, un fel de „bingo de casă cu jetoane cu numere” (14). Dardărul se practică la Brătescu-Voineşti şi la Mateiu Caragiale. El este „un titirez cu fundul semisferic şi feţe laterale egale, un fel de zar” (15). Regretul lui Horia Gârbea este că jocurile de societate au apus, fiind înlocuite cu jocurile video, izolaţioniste şi lipsite de subtilitate.
Pasiuni devastatoare
Când vine vorba de pasiune şi sex, se remarcă erotica febrilă şi delirantă din scrierile lui Rebreanu, în timp ce la Camil Petrescu predomină luciditatea nefirească. La Creangă contează procreaţia şi flirtul, niciodată explicitate sexual. La fel procedează şi I. L. Caragiale, din care se şi reproduce o zisă a lui Ghiţă Pristanda: „nevasta zice, pardon: Dezbracă-te, Ghiţă şi te culcă”. Tot pudic e şi G. Călinescu, deşi îl creează pe centaurul în veşnică expediţie erotică Ioanide. Senzual e Ionel Teodoreanu, de la care îmi aduc aminte cu frisoane de Crăciunul de Silivestri. Complet dezinhibat este Eugen Barbu, care descrie violuri colective. Ce ar fi fost la gura stiloului său dacă n-ar fi existat cenzura comunistă a limbajului...! Marin Preda şi Arghezi se desfată cu descrierile actelor sexuale. Concluzia este îmbărbătătoare: „sexul face parte din viaţa personajelor mai mult totuşi decât din cea a oamenilor reali. De aceea, literatura place!” (21).
Trasul la măsea e sau ieftin ca braga, dar şi sofisticat ca salepul obţinut „din esenţă de feculă, din tuberculele unor specii de orhidee, miere, lămâie şi apă” (22). Soacra din Titanic Vals bea şampanie doar ca să o simtă udă în gură, în timp ce Gaiţele lui Kiriţescu îl invită pe soţul văduv şi infidel la o tescovină care unge pe beregată. În Groapa băutul e zurliu: Bozoncea, starostele hoţilor, îi cinsteşte pe ceferişti turnându-le vin în şapcă întoarsă, iar doi amici în conflict beau cu acompaniament lăutăresc funebru, după care cel trădat îl înjunghie pe trădător. Şpriţul, botezat „mişmaş”, are success la Caragiale, în Premiul întâi. Cum bine zice Horia Gârbea, setea e „epocală, insaţiabilă” (27).
Cafteala şi duelurile sunt fireşti pentru asemenea personaje tumultuoase. Toate armele prezintă interes, dar campionul este absolventul de Filosofie Petrini, din Cel mai iubit dintre pământeni, care bate, violează şi ucide. Ironic se uluieşte autorul: „pentru un intelectual, asistent al lui Lucian Blaga, performanţele nu sunt neglijabile” (31). Mai sofisticată este lumea cazonă descrisă de A. Bacalbaşa, unde soldaţii sunt pedepsiţi la „patru ceasuri cu căţeaua”, adică alergare cu mitraliera de companie grea de 15 kilograme. „Iată cum arma de foc ajunge armă albă” (32), toarnă gaz peste foc eseistul. Tot arme spectaculoase deţine şi haiducul Andrii Popa, care trage cu cartuşe de tipul „trei la fund”, pe când murgul lui de patru ani muşcă vajnic din duşmani.
Deloc vesela sinucidere ar fi specifică intelectualilor. În perioada comunistă sinuciderea era condamnată „de regim era mai dihai decât o face biserica” (37).
Bestii şi mecanici
Animalele umplu şi ele plictisul românilor, de la franţuzitul Bubicó, până la Grivei, derivat din „griv”= pestriţ alb-negru. Horia Gârbea nu ratează nicio etimologie dintre cele care nouă ni se par nume proprii fără cheie. Doar la cazonul G. Brăescu câinii au nume fără cifru – Glonţ, Cartuş, Foc. Este amintit şi strănepotul Struţocămilei, anume pisicâinele lui Mircea Ivănescu. În general, câinii literaturii române n-au maneră, doar Ştolţ al lui Ioanide fiind apretat şi infatuat, cu pedigree prusac. Animalele mari sunt mai sofisticate, în schimb. Messerul astrolog imaginat de Eugen Barbu se plimbă cu Principele într-o sanie trasă de cerbi cu coarnele garnisite cu nestemate.
Transportul mecanizat e lent, poate nu chiar atât de lent ca în timpul nostru, şi favorizează pălăvrăgeala. La Caragiale, Ionel Teodoreanu şi Rebreanu se combate intens în trenuri. Blaturile sunt la ordinea zilei, un personaj al lui Kiriţescu luând „setebeul cu arendă” (52). La capitolul avioane şi „beciuclişti”, Topârceanu face parodii şi după Minulescu, în care aruncă deja mănuşa automobilului „Degeaba, te face marţ aeroplanul!”.
Spaţiul cronicii nu permite spumarea întregii cărţi, dar remarc adăugirile la prima ediţie. Este vorba mai ales despre traducerile din Shakespeare ale lui Horia Gârbea. Analiza procesului de traducere este un bun prilej pentru observaţii de fineţe asupra tehnicii dramatice. De exemplu, Shakespeare ar avea darul „de a camufla umorul sub seriozitate, grandilocvenţă, metafore imperiale” (263). Antoniu, pe patul de moarte, solicită o ultimă sărutare, dar Cleopatra, speculând valenţele politice ale clipei, cere ca trupul muribundului să-i fie dus „sus”. Aşadar, „dificultatea traducerii nu stă în descifrarea textului, ci în posibilitatea de a reda cât mai fidel, căutând partea nevăzută a replicii, jocul dintre realitate şi aparenţă, între enunţul declarativ şi adâncime“ (266). Traducerea ajută decis o mai subtilă înţelegere a textului. Dar traducătorul este şi dramaturg, deci se interesează aproape de meştesugul marelui Will. De exemplu, în cazul piesei Richard al III-lea, ni se aminteşte că iniţial piesa nu era împărţită în scene, precum şi că evenimentele istorice au fost sincronizate artificial, în scopul sporirii impactului dramatic. Acesta este „de altfel, unul dintre rolurile artei: reinterpretarea unei istorii care, lăsată de capul ei, cade în obscurităţi”.
Horia Gârbea este de două ori spectaculos în această istorie a mentalităţilor personajelor: odată prin alegerea subiectului şi a doua oară prin tratarea lui isteaţă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
