Dario Fo şi Florina Cazacu
Un uomo bruciato vivo
(Un om ars de viu)
Editura Chiarelettere
Cartea a fost lansată la începutul lunii octombrie la Accademia di Romania din Roma şi prezintă povestea tragică a lui Ion, emigrant român, inginer, ars de viu în 2000. Pentru omor a fost condamnat Cosimo Iannece, fostul său angajator, acum în libertate după zece ani de închisoare. Dario Fo împreună cu fiica victimei, Florina Cazacu, reconstruiesc această poveste.
Dario Fo (n. 24 martie 1926, Sangiano, Italia) este un scriitor, scenograf, dramaturg, pictor, actor şi regizor italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1997. E autorul a sute de texte de comedie scrise împreună cu soţia sa, Franca Rame. Între februarie şi martie 2015, pe canalul italian de televiziune Rai, a prezentat L’arte secondo Dario Fo (Arta în viziunea lui Dario Fo), un ciclu de zece lecţii de la Michelangelo la Picasso. Este faimos atât pentru textele teatrale de satiră politică şi socială, cât şi pentru implicarea în viaţa politică. Fo, ca actor, regizor, scenograf, dramaturg, costumist, impresar al propriei companii teatrale (dar şi ca pictor) este, cu siguranţă, un om de teatru complet.
Florina Cazacu este născută în România în 1982. A venit în Italia în 2000, urmare a tragediei tatălui său, cu speranţa de a obţine dreptate şi de a se întoarce imediat în ţară. Dar nu a fost aşa. Acum locuieşte la Gallarate, în acelaşi oraş unde tatăl ei a fost omorât.
Ion Cazacu a fost un muncitor român de 40 de ani, originar din Râmnicu Vâlcea.
A lăsat în urma lui două fete, Florina şi Alina. Povestea într-un interviu cum a ajuns să scrie cartea:
„Dario Fo a fost şi este o persoană extrem de importantă pentru mine. El este cel care m-a ajutat să-mi îndeplinesc datoria morală faţă de tatăl meu. L-am cunoscut în septembrie 2001, când era invitat împreună cu soţia lui, Franca Rame, la inaugurarea unei săli care primise numele tatălui meu. A rămas impresionat de tragedie. El şi soţia lui au fost cei care s-au mobilizat pentru ca eu şi sora mea, Alina, să putem obţine permis de şedere şi să rămânem în Italia, pentru a urmări procesul. Când am reuşit să îmi adun forţele pentru a înfrunta din nou trecutul, am vorbit cu Dario despre dorinţa mea de a scrie o carte.
Dario era foarte ocupat şi mâhnit în acea perioadă, soţia lui nu mai era în viaţă. Proiectul a fost amânat de câteva ori, deşi Dario ţinea să-l realizeze la fel de mult ca şi mine. El spunea că numele tatălui meu nu trebuie uitat, dar nu trebuie uitat nici numelui asasinului, Cosimo Iannece.(...) Iannece, patronul, a venit în casa unde locuia tata, împreună cu alţi muncitori români. Nu o dată tata îi ceruse să-i facă un contract. În acea zi, lucrase pe un alt şantier şi uitase celularul acasă. Patronul a crezut că avea o înţelegere ascunsă cu un alt patron. Aşa că a venit urlând şi ameninţând că îl arde de viu. L-a stropit cu benzină dintr-o sticlă, de faţă cu ceilalţi muncitori, în bucătărie. Tata încerca să-l calmeze. Nu credea că va face acel gest, până nu a scos bricheta. Iannece şi-a recunoscut iniţial vina, când a fost arestat de poliţie. Apoi, şi-a schimbat de mai multe ori declaraţia. A spus că nu ştia că era benzină, credea că este apă sau grappa (ţuică). Iar avocaţii lui au susţinut că tata a luat foc de la o scânteie a centralei termice! Cum putea să nu ştie că e vorba de benzină? Aerul era irespirabil, pentru că bucătăria era mică! Când s-a aprins focul, a avut loc o adevărată explozie.
A urmat o lună de agonie, la spital…”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
