Ziarul de Duminică

O carte despre sat/ de Ziarul de duminică

O carte despre sat/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

13.08.2015, 23:55 128

Georgiana Teodorescu a câştigat, în 2013, cu manuscrisul „Pe uliţele Răvăşiţilor”, Premiul I la Concursul de Debut Literar (secţiunea proză) al Editurii Litera (cu un juriu din care au făcut parte: Andreea Stoica, Irina Ilie, Bedros Horasangian, Aurora Liiceanu şi Dan C. Mihăilescu). „Pe uliţele Răvăşiţilor” a apărut ulterior la Editura Litera. „Proza Georgianei Teodorescu radiografiază cu atenţie o lume pe care prozatorii români de azi o evită. Pentru că satul românesc şi lumea lui au devenit altceva decât vedem noi zi de zi la televizor sau în filme mizericordioase. O întreagă umanitate trăieşte acolo, dincolo de clişee şi stereotipuri. Avem de a face cu o poveste cu oameni vii, care încearcă să trăiască aşa cum ştiu, dincolo de bine sau de rău. Salutăm apariţia unei reale prozatoare care va reconfigura lumea literaturii româneşti de mâine. Să-i urăm succes şi încredere.”, a scris Bedros Horasangian pe coperta a patra a cărţii.

Georgiana Teodorescu este născută în 1996  în oraşul Lehliu-Gară, cu domiciliul stabil în comuna Ulmu, judeţul Călăraşi. În perioada 2011-2015 a urmat şi absolvit cu diplomă de bacalaureat cursurile Colegiului Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti. În primul an de liceu a participat la un cerc literar organizat de Fundaţia Soros, unde a cunoscut-o pe scriitoarea Ioana Pârvulescu. În octombrie 2015 va începe cursurile Facultăţii de Chimie din cadrul Universităţii din Bucureşti.

Nuvela „Pe uliţele Răvăşiţilor” reprezintă primul meu contact cu lumea scrisului – declară tânăra autoare într-un interviu acordat Agenţiei de carte. Înainte de Răvăşiţi nu a existat nimic concret. Au fost gândurile: „Ce frumos ar fi să scriu o carte!”…dar nu am încercat să materializez acest lucru. În momentul în care am fost informată despre concursul organizat de Editura Litera, mi-am propus să încerc. Despre ce să scriu? Şi atunci am primit un mic ajutor din partea mamei: «Scrie despre sat!». Întoarcerea în acest mediu a fost destul de dificilă după o absenţă de aproape doi ani. De această dată nu am renunţat; trebuia să scriu nuvela indiferent de ce urma să se întample. M-am concentrat pe elementele caracteristice satului meu: cârciuma, gura satului, bârfa, învidia, biserica şi Răvăşiţii au început să prindă contur. Pe măsura ce îmi construiam personajele, mă ataşam de fiecare în parte şi îmi făcea plăcere să le hotărăsc destinul, chiar dacă pentru unele nu era atât de senin. Pasiunea pentru scris a ieşit din ascunzătoare în momentul în care am pătruns în lumea Răvăşiţilor. Presuspun că a fost dintotdeauna acolo, dar a avut nevoie de un impuls pentru a ieşi la suprafaţă; impulsul fiind acest concurs.”

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO