Prima dată am văzut-o pe cîmp, imediat după ce se-mprimăvărase şi Ninia începuse iar să iasă din curte cu animalele ei. M-am speriat atît de tare încît, după ce-a dispărut în pădure, am lăsat-o pe Ninia cuibărită în iarbă să-şi termine singură ţigara şi am fugit acasă să-i spun mamei.
Mama nu m-a crezut. În fugă, am răsturnat ligheanul cu pene de pe scări. Ea pusese spirt pe masă şi tocmai ce-i dăduse foc, pregătindu-se să pîrjolească găina. Numai asta n-ai mai făcut, să torni şi tu minciuni gogonate ca aia grasă a lui Mîrza! Du-te de-aici şi lasă-mă-n plata domnului, a răbufnit dînd din picior şi-mpingînd puicuţa fără cap spre mine, făcînd ultimii picuri de sînge rămaşi pe gîtlejul ei să cadă pe podea.
După cîteva săptămîni au văzut-o şi alţii, ba prin dreptul morii, ba la fîntînă, ba dincolo de rîu. Povesteau despre ea la biserică, înainte de slujbă, o femeie numai piele şi os alergînd ca nebuna şi strigîndu-şi iepurele, cu o claie de păr roşcat întors în toate părţile, de parcă atunci s-ar fi trezit.
Mama şi tata n-au văzut-o cu ochii lor, dar i-am auzit de cîteva ori vorbind despre ea. Semn rău, a zis mama într-o noapte după ce ne-am băgat cu toţii în pat, semn rău.
Treceam de şcoală, o luam la deal şi alergam cît de tare puteam pînă în vîrful coastei, aproape de magazin. Dacă forţam, într-un sfert de oră eram acolo. Mama mă trimitea să-i cumpăr cîte ceva, dar asta numai cînd nu era tata acasă.
Nu intram dintr-odată în magazin. Mai întîi mă ascundeam după dudul de peste drum şi aşteptam. Mă obişnuisem să fac aşa: îmi repetam în gînd două strofe din imnul naţional şi dacă pînă atunci nu ieşea, însemna că nu e acolo, puteam merge liniştit. De cîteva ori am văzut-o apărînd de la vale, dinspre casa ei, chiar după prima strofă. Nici nu respiram pînă cumpăra ce-avea de cumpărat şi ieşea, luînd-o înapoi.
Trebuia să iau ulei. Să-ţi umple o sticlă de jumate din oala aia mare. Vezi, fii atent, să nu care cumva să-ţi pună din aia mică, ăla nu-i bun de nimic, mi-a strigat mama închizînd poarta în urma mea. Ce mai face părintele, m-a întrebat băcanul turnînd uleiul cu polonicul, nu l-am mai văzut de mult pe la noi. Din asta mare, i-am spus, celălat nu-i bun de nimic. Eram doar noi doi în camera aceea cu lut pe jos, mirosind mereu a oţet. Mai avea două, maxim trei polonice de turnat cînd, fără să-mi întorc capul, doar cu coada ochiului, am văzut-o intrînd. Mai repede, mai repede, ziceam în gînd, dobitocul ăsta de băcan mişcă mai ceva ca melcul. Am văzut-o desfăcîndu-şi năframa, aranjîndu-şi-o puţin şi legînd-o scurt la loc. Am simţit-o apropiindu-se. Nu m-am întors. Mai era un singur polonic cînd ea, ajunsă dintr-odată în dreptul meu, a dat să-mi vorbească. În clipa aceea m-am trîntit pe podea şi am început să mă zvîrcolesc, ţinîndu-mă de stomac şi urlînd. Băcanul a apărut imediat lîngă mine, ce ai, măi omule, ce te doare? Mă zvîrcoleam şi mai tare, strîngînd atît de tare din ochi încît mi-au dat lacrimile. În magazin a mai apărut un bărbat, m-au luat pe sus şi m-au scos afară, la aer. Băcanul îmi rupsese tricoul şi îmi ţinea capul în palmele lui, ce s-a-ntîmplat, ce te doare? Celălat îmi tot ducea mîinile la piept apoi le desfăcea în lateral, respiră,-mi zicea, inspiră adînc. Am întredeschis ochii şi am zărit-o pe mama Niniei în prag, cu mîinile la gură Adu nişte apă de după tejghea, din găleata roşie! i-a strigat băcanul. Imediat ce-a intrat după apă, cu o smucitură puternică i-am dat la o parte pe cei doi şi am rupt-o la fugă spre casă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
