În Londra secolului al XIX-lea, Sir Richard Devine este condamnat pentru o crimă pe care nu a comis-o şi deportat în cumplitele colonii penitenciare din Tasmania de astăzi. Luându-şi un alt nume, ca să nu păteze reputaţia mamei sale, el descoperă la sosirea în Tasmania o lume subumană, în care legea o fac trădarea, cruzimea şi sălbăticia, iar singura alinare este prezenţa diafană a Sylviei, soţia nemilosului căpitan Frere. Dar când se iveşte ocazia, este oare evadarea posibilă? Mâna destinului se întinde uneori dincolo de puterea noastră de înţelegere.
„Un roman despre crimă şi pedeapsă, despre capriciile sorţii, despre puterea iubirii şi a vinovăţiei, dar mai ales despre abisurile cruzimii.” – Australian Book Review
Marcus Clarke (1846-1881), născut la Londra, emigrează în 1863 în Australia, unde unchiul lui era judecător. În 1867, se alătură redacţiei cotidianului Argus din Melbourne. Trei ani mai târziu, la propunerea ziarului, vizitează Tasmania ca să se documenteze pentru articolele pe care le scria despre coloniile penitenciare britanice. Din această experienţă se va naşte concepţia ce va sta la baza celui mai cunoscut roman al său, care începe să apară în martie 1870 în foileton în The Australasian, sub titlul His Natural Life, şi care, la publicarea în volum, se va numi Pentru toată viaţa (For the Term of His Natural Life, 1874; Editura ALLFA, 2015). Foarte apreciat de contemporani, Marcus Clarke înfiinţează în 1868 Yorick Club, din care vor face parte cele mai importante personalităţi ale lumii literare australiene. Printre scrierile lui se mai numără pastilele de umor The Peripatetic Philosopher (1869) şi romanul Long Odds (1870).
*
* *
Sir Richard Devine, cavaler, constructor de nave, contractor naval şi milionar, era fiul unui tâmplar de bărci din Harwich. Rămas orfan de timpuriu, având o soră de întreţinut, găsise în scurt timp că singurul său scop în viaţă erasă strângă bani. Într-un hambar de bărci din Harwich, cu aproape 50 de ani în urmă, semnase un contract – sfidând eşecul prezis – privind construirea goeletei de război Hastings, pentru lorzii amiralităţii Maiestăţii Sale Regele George al III-lea. Acest contract a fost primul pas în procesul de divizare a puternicei flote construite din lemn de stejar, aflată sub patronajul guvernului, în vase cu trei punţi şi corăbii de linie. Aceste din urmă vase au adus servicii deosebite sub comanda lui Pellew, Parker, Nelson, Hood; construcţia lor s-a extins şi s-a ramificat în uriaşele şantiere navale de la Plymouth, Portsmouth şi Sheerness, şi ele au purtat în chip de muguri şi flori nenumărate butoaie cu carne de porc şi pesmeţi.
Singurul scop al încăpăţânatului şi pragmaticului Dick Devine fusese să facă bani. Se umiliseşi se târâse, linsese praful de pe pantofii marilor oameni şidansase în camerele de aşteptare ale mai-marilor zilei. Nimic nu era sub nivelul lui, nimic nu era prea sus pentru el. Un negustor abil, un maestru competent al afacerii sale, fără scrupule, onoare sau delicateţe, îşi câştigase rapid banii şi-i economisise. În 1805, îşi măritase sora cu bogatul comerciant din Bristol, Anthony Frere, iar el se însurase cu Ellinor Wade, fiica cea mare a colonelului Wotton Wade, un camarad agreabil al regentului şi unchi prin alianţă al remarcabilului ştrengar şi filfizon, lordul Bellasis. La vremea aceea, cu speculaţii norocoase şi profit legal din contractele cu guvernul, acumulase o avere princiară. Dar nu se lepădase de zgârcenie şi avariţie, iar singura afirmare a bogăţiei sale fusese achiziţionarea casei de la Hampstead, cu ocazia înnobilării sale, urmată de aparenta sa retragere din afaceri.
Pensionarea sa nu fusese una fericită. Era un tată strict şi un stăpân sever. Servitorii îl urau, iar soţia se temea de el. Singurul său fiu, Richard, părea să-i moştenească voinţa puternică şi maniera dispreţuitoare. Într-un climat echilibrat, ar fi putut-o lua pe calea cea bună, dar, lăsat în plata Domnului în lume şi îngrăditacasă de jugul de fier al disciplinei părinteşti, devenise nesăbuit şi risipitor. Mama – biata, timida Ellinor, despărţită în mod brutal de dragostea ei din tinereţe, verişorul ei, lordul Bellasis – încercase să-l stăpânească, dar băiatul încăpăţânat seîmpotrivise îndemnurilor ei, deşi recunoştea că-i poartă mamei sale dragostea aceea intensă, care este adesea parte a firilor violente. După o dispută de trei ani cu părinţii, se îndreptase spre continent, pentru a practica în continuare stilul de viaţă nechibzuit care îl iritase la Londra pe Sir Richard.La auzul unor asemenea veşti, Sir Richard trimisese după Maurice Frere, fiul surorii sale – abolirea sclaviei ruinase casa Frere din Bristol –, şi îi cumpărase o slujbă de comisionar într-un regiment, făcând aluzii la alte favoruri de care ar putea beneficia. Preferinţa sa deschisă pentru nepot o rodea pe dinăuntru pe sensibila sa soţie.
Familiile parveniţilor Devine şi a descendenţilor dintr-o lungă linie de Wotton Wade nu fuseseră niciodată într-o relaţie prea cordială. Sir Richard simţise dispreţul colonelului, care îl considera un „cavaler urban“, şi auzise că, printre pahare şi cărţi de joc, lordul Bellasis şi prietenii săi deplângeau adesea nenorocul ce o aruncase pe frumoasa Ellinor în braţele unui mire atât de sordid. Armigell Esmé Wade, viconte de Bellasis şi Wotton, era un produs al timpurilor sale. De familie bună (despre strămoşul său, Armigell, se spunea că ar fi acostat în America cu mult înaintea lui Gilbert sau Raleigh), moştenise conacul Bellasis, sau Belsize, de la un anumit Sir Esmé Wade, ambasador al reginei Elisabeta pe lângă regele Spaniei. Nici nu ajunsese bine propriul său stăpân, că se şi apucase de jocuri de noroc, băutură şi destrăbălare cu toată extravaganţa secolului trecut. Era primul la fiecare scandal, cel mai notoriu „sângealbastru” al zilei.
La treizeci de ani, pierzându-şi împreună cu toate averile sale orice şansă de a o câştiga pe singura femeie care ar fi putut să-l salveze – verişoara sa, Ellinor –, devenise cea mai nefericită fiinţă, un trişor cu sânge nobil. Când colonelul Wade îi spuse că Sir Richard Devine, bogatul constructor de vase, propusese o înrudire cu blonda şi gingaşa Ellinor, jură, încruntându-şi sprâncenele negre, că nicio lege a pământului sau a cerului nu-l va mai împiedica în risipa sa egoistă.
Fragment din Marcus Clarke, Pentru toată viaţa, traducere de Stanca Oproiu, în pregătire la Editura ALLFA
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
