Evenimentele anului 1908 deschid o noua etapa in spinoasa problema orientala. Declansarea revolutiei junilor turci determina importante mutatii in activitatea politico-diplomatica in Balcani, in atitudinea marilor puteri fata de spatiul sud-est european. In acest context, autoritatile romane urmaresc cu atentie orice mutatie in planul raporturilor de forte din Balcani care, potrivit conceptiei factorilor de raspundere de la Bucuresti, ar prejudicia pozitia internationala a tarii, punand chiar in pericol integritatea sa teritoriala. Viena profita de slabiciunea de moment a Rusiei si decide ca este un moment prielnic pentru a prelua initiativa in Balcani. In consecinta, la inceputul lunii octombrie, Austria anexeaza Bosnia-Hertegovina, iar Bulgaria isi proclama independenta, recunoscuta in vara lui 1909, dupa mai multe luni de negocieri diplomatice. Atmosfera din Bucurestii acelor ani este surprinsa de diplomatul bulgar Petar Neikov, un avizat observator al realitatilor romanesti.
A sosit si ziua cand agentia diplomatica bulgara trebuia ridicata la rangul de legatie, asa cum se cadea in cazul unui stat suveran, independent. Aceasta s-a intamplat la sfarsitul verii lui 1909, cand colonelul Hesapciev a inmanat regelui Carol scrisorile sale de acreditare in calitate de ministru plenipotentiar al regelui bulgarilor pe langa Curtea Romana. Ceremonia a avut loc la Sinaia, resedinta de vara a regelui, printr-un protocol romanesc deosebit, foarte pitoresc, pe fundalul maretiei tinutului muntos. Caleasca regala cu patru cai, inhamati doi cate doi, cu vizitii in costume nationale (vechii surugii romani) ne-a dus incet, printre randuri de turisti eleganti, la Peles, impresionantul castel in stil neogotic, care domina frumoasa Vale a Prahovei. In spatioasa caleasca stateam, unii in fata celorlalti, colonelul Hesapciev, noul ministru plenipotentiar, si maiorul Stancev, in uniforme militare, precum si cei doi secretari: Hitiu Gherov si eu.
Fusesem avertizati ca vom fi retinuti la pranz. Nu eram mai mult de 12 persoane in jurul mesei. Perechea regala, principele mostenitor Ferdinand si principesa Maria, cate un membru al suitei militare si civile, doua dame de curte in varsta si noi, cei patru din legatie. Pranz lipsit de o solemnitate deosebita, conversatii neconstranse de la vecin la vecin. Trasaturile regelui imi erau cunoscute inca din copilarie, cand desenam mereu profilul lui tipic, cu fruntea dreapta, nasul frant si barba scoasa in fata. Ba gandeam ca visez, ba imi imaginam ca o viata intreaga am luat masa in sufrageria regala. Privirea mi se oprea insa cel mai des pe incantatorul chip blond al principesei mostenitoare, care stralucea precum un pastel fin intre culorile intunecate ale uniformelor.
Dupa pranz, am trecut in largul salon de alaturi, o adevarata galerie de tablouri, cu opere ale celor mai mari pictori spanioli (un El Greco), ai vechii scoli germane si flamande. Acolo ni s-a adus cafeaua, iar regele si Elisabeta (Carmen Silva), principele mostenitor si principesa Maria au conversat, pe rand, cu noi. In cazul inaltelor figuri regale, de obicei se asteapta sa ti se puna intrebari. Eu nu aveam acest obicei si nici nu am putut vreodata sa-l capat. Regele m-a intrebat unde am studiat. Privirea lui severa s-a imblanzit imediat dupa ce am mentionat Geneva. Mi-a spus ca si el a studiat acolo, doua semestre, in urma cu... 45 de ani si a adaugat ca a avut acolo un profesor foarte interesant de drept roman si german. Un nume mi-a aparut in minte si am pus intrebarea pe care as fi pus-o oricui. Regele a zambit, mi-a spus numele profesorului si nu i-a venit sa creada cand a aflat ca acelasi mi-a fost si mie profesor. Si iata ca o vie legatura din studentie ne-a apropiat intr-o clipa, in pofida diferentei mari de varsta si de situatie. In decursul conversatiei am incalcat toate regulile etichetei de la Curte, insa batranul rege a ramas imperturbabil.
Carmen Silva m-a intrebat cum ar putea sa gaseasca traduceri din opera lui Ivan Vazov, despre care a auzit numai pareri elogioase. Principele mostenitor mi-a pus niste intrebari confuze despre vanatul din Bulgaria. Vanatoarea imi era total straina si am bolmojit un raspuns. Din fericire, Ferdinand era extrem de neatent si nu a ascultat ceea ce-i spuneam. Principesa Maria m-a intrebat despre florile din Bulgaria. Cum eram tulburat, trebuie sa-i fi dat cele mai neverosimile date despre flora bulgara.
(...)
Romanii s-au obisnuit treptat cu ideea ca suntem deja independenti si nu s-au suparat ca le-am urmat exemplul. Urmau insa sa se obisnuiasca mai putin cu alte evenimente, care se apropiau si amenintau sa tulbure pacea si sa rupa echilibrul balcanic.
Popoarele balcanice nu aveau o soarta mai rea decat soarta altor popoare. Tari agricole, in marea lor majoritate, aveau pamanturi roditoare si dispuneau si de alte bogatii nationale. In plus, manifestau un spirit surprinzator de adaptabilitate. Lasate libere sa-si urmeze simtul practic si progresist, ele puteau sa se transforme in gradini infloritoare si sa raspandeasca bunastarea pana in ultimul catun din munti.
Insa, spre nenorocirea lor si a lumii, aceste state au luat nastere in perioada celui mai pronuntat nationalism, in conditiile unui vizibil imperialism al Marilor Puteri. Lasate sa-si urmeze instinctul, ele s-ar fi tinut departe de toate aspiratiile cuceritoare si expansioniste din lume si si-ar fi vazut de ogoarele, bogatiile si ocupatiile lor. Insa asa-numitele elite conducatoare gandeau altfel. Ele isi doreau tot mai multa putere si nu se multumeau cu politica marunta de stat. Cautau sa mute granitele tarii, in detrimentul vecinilor, asa cum candva au mutat hotarele ogoarelor lor in detrimentul taranilor. Si ele cautau sprijinul celor mai puternici decat ei, pentru ca in acelasi timp sa-si intareasca, in interior, guvernarea si planurile lor expansioniste, in exterior. Lucru adevarat in special pentru state ca Romania, unde guvernantii proveneau din randurile marilor mosieri si ale mediilor bancare. Acestia masurau nu in ari, ci in mii de hectare.
Politica externa a Romaniei era duplicitara, complicata si extrem de sucita. Bineinteles, privirile romanilor erau atintite spre nord, spre regiunile bogate stapanite de maghiari, unde traiau milioane de conationali. Romania insa, din considerente de "inalta" politica, aderase de mult la Tripla Alianta, in structurile careia intra si Austro-Ungaria. Hohenzollern credincios, batranul rege era un aparator al intereselor germane in regatul sau.
In plus, oamenii de stat romani, care nu erau lipsiti de clarviziune, vedeau ca Turcia europeana va fi dezmembrata inaintea monarhiei dunarene si urma ca vecinii sudici ai Romaniei sa se extinda si sa se intareasca pe seama Imperiului Otoman. Iata de ce era in avantajul lor sa proclame - desi erau cel mai mare stat din Peninsula Balcanica - principiul echilibrului de forte. Principiu care suna cam asa: nici un fel de schimbari teritoriale in Balcani, fara anumite compensatii pentru Romania. Aceasta era politica guvernului conservator de la Bucuresti in ajunul primului razboi balcanic si ea a devenit clara pentru toti atunci cand, de la Sofia, au intrebat, chipurile intr-un mod discret, care va fi pozitia regatului daca Bulgaria se vede constransa sa lupte cu Turcia.
Nu ca guvernantii romani ar fi fost convinsi de victoria aliatilor balcanici asupra Turciei. De la Berlin si Viena primeau asigurari ca acestia vor fi infranti. In acest caz, Romania putea, la momentul oportun, sa se amestece si sa fie rasplatita pentru "intermedierea ei cinstita". In plus, vecinii sai sudici ar fi fost slabiti la iesirea din razboi si ea si-ar fi pastrat intaietatea in Balcani, astfel incat putea sa astepte, in liniste, marile evenimente, care trebuiau sa-i dea Transilvania.
Dupa cum vedeti, o politica demna de urmasii Bizantului. Prusac pur-sange, regele nu iubea aceste detalii extreme. El vedea un singur lucru: Romania inainteaza spre sud si, temporar, problema Transilvaniei ramanea in plan secund. Aceasta ii era indeajuns pentru
a-si da incuviintarea pentru o politica stimulata de la Viena si Berlin.
Insa comportamentul enigmatic al Romaniei nu era in masura sa opreasca mersul evenimentelor in Balcani. Unele dintre Marile Puteri au accelerat aceste evenimente prin unele actiuni sau prin lipsa acestora. Razboiul italo-turc din Africa inca nu se incheiase. Fortele turcesti erau inca angajate pe alt continent. Iar politica Rusiei tariste, sovaielnica si enigmatica in manifestarile sale, parea totusi stimulatoare pentru complotistii balcanici.
Intr-o seara am fost chemat la Legatie ca sa decriptez o telegrama urgenta. Inca de la primele cuvinte am constientizat importanta sa istorica. Razboiul incepuse.
Traducere si adaptare: Daniel Cain
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
