In octombrie 1912, Muntenegru, Serbia, Bulgaria si Grecia declara razboi Turciei. Romania ramane neutra. Spre surprinderea generala, aliatii balcanici obtin victorii rasunatoare pe toate fronturile. Imperiul Otoman ramane fara posesiunile sale europene, iar Constantinopolul este direct amenintat de trupele aliatilor. Echilibrul de forte in aceasta parte a Europei este dat peste cap, iar Marile Puteri decid sa intervina. In luna decembrie, la Londra, beligerantii sunt convocati la o conferinta de pace, pentru a trasa viitoarele frontiere in Balcani. Desfasurarea rapida a evenimentelor din Balcani provoaca vie emotie la Bucuresti. Problema impartirii teritoriilor eliberate implica modificarea statu-quo-ului stabilit prin Tratatul de la Berlin. Ceea ce vizeaza in mod direct si Romania. Inconjurata de trei state slave, aceasta face tot posibilul pentru a-si pastra suprematia, ca teritoriu si populatie, asupra Bulgariei si Serbiei sau, in cel mai rau caz, macar asupra celei mai puternice dintre ele - Bulgaria. Astfel ca, in schimbul unei neutralitati favorabile in conflictul turco-bulgar, Bucurestii solicita Sofiei compensatii teritoriale. Primele discutii pe marginea unei rectificari a frontierei romano-bulgare au loc la sfarsitul lui noiembrie 1912. Aflat in drum spre Londra, presedintele parlamentului bulgar, Stoian Danev, se opreste la Bucuresti, pentru discutii. Fara rezultat. Negocierile continua la Londra, apoi se muta la Sofia. Tot fara rezultat. Chestiunea rectificarii granitei dobrogene va fi, in cele din urma, clarificata in timpul conferintei de la Petersburg a ambasadorilor Marilor Puteri (mai 1913). Prea tarziu, insa. Izbucneste cel de-al doilea razboi balcanic. Romania se implica militar la sud de Dunare si obtine rectificarea frontierei cu Bulgaria, atat de dorita. Atmosfera din Bucurestii acelor luni este surprinsa de diplomatul bulgar Petar Neikov, un avizat observator al realitatilor romanesti.
Inainte de a izbucni razboiul, au survenit destule schimbari: schimbari si la Sofia, schimbari si la Bucuresti. La Sofia aveam, de un an, un nou guvern. Ursuzul Malinov i-a lasat locul zambitorului gentleman Ivan Ev. Ghesov, veche cunostinta din perioada scolii. Poreclit "Iepurele gonit", Ghesov era inconjurat la guvernare de oameni ai partidului progresist, porecliti "epitropii". Evenimentele urmau sa arate ca iepurii nu sunt intotdeauna animale pasnice, iar epitropii sunt, de asemenea, capabili sa manifeste sentimente razboinice.
In Legatia noastra de la Bucuresti erau, de asemenea, mari schimbari. Dichisitul si extrem de precautul colonel de stat major Hesapciev fusese inlocuit, de mai bine de un an, de batranul boem Gheorghi Kalinkov. Mama imi spunea despre el ca nu se spala indeajuns, insa nu era adevarat. Omul era barbos si paros si avea, asa cum spun francezii, par si pe dinti. Kalinkov era membru de seama al partidului democrat, aflat la guvernare, om fara nici un fel de pregatire diplomatica, fara prea multe maniere de salon, insa destept, cu o gandire sanatoasa si cu un discurs natural, care ii incurca cateodata si pe cei mai remarcabili diplomati. Calm, cu o privire corecta asupra lucrurilor, pot spune ca el nu a gresit aproape niciodata in evaluarile sale.
Inca din primele zile ale razboiului, am observat ca, pe neasteptate, situatia noastra in capitala Romaniei s-a schimbat radical. Marile noastre victorii, care au mirat lumea si au surprins Puterile Centrale, au exercitat un efect straniu la Bucuresti. Tacutii si bunii romani, care in viata lor particulara nu-si priveau cu invidie vecinul, s-au transformat peste noapte intr-o multime isterica si galagioasa, care isi ameninta vecinul de peste Dunare. Miscare nespontana, bineinteles. Presa de scandal, inspirata de lideri ultranationalisti si de fruntasii feudali, care ii urau si dispretuiau pe bulgari, atata flacara sovinista.
In orice caz, toate mediile bulgare din capitala Romaniei aveau sentimentul ca sunt asaltate de o stihie dusmanoasa. Nu am fost scutiti nici noi, membrii Legatiei. Cunostinte bune din Romania au inceput brusc sa se indeparteze de noi. Unii dintre ei m-au avertizat politicos sa nu mai vizitez cafeneaua "Capsa", deoarece nu ar fi exlus sa devin obiectul unor scene neplacute. Intr-o zi de noiembrie, am dat intamplator peste o manifestatie zgomotoasa pe bulevardul Elisabeta. Cineva din primele randuri ale manifestatiei m-a recunoscut si s-au auzit tipete: "Spionii ne urmaresc!" Abia am reusit sa tasnesc din multime si sa intru pe o strada laturalnica. Bineinteles, dupa asemenea incidente legaturile noastre cu societatea romaneasca s-au intrerupt pentru o perioada.
Victoriile noastre de la inceputul razboiului au produs si un alt efect remarcabil. Se simtea deja in politica externa romaneasca o racire fata de Puterile Centrale, care fusesera atat de convinse de victoria turcilor. Acum romanii adresau Vienei si Berlinului solicitari insistente de a li se asigura, cu un ceas mai devreme, compensatii la sud. Iar opozitia liberala curta fortele Antantei. Era evident ca politica externa romaneasca se gasea intr-un moment de cotitura.
In luna decembrie, la Bucuresti a sosit presedintele Adunarii Nationale, dr. Stoian Danev, in drum spre Londra. Armistitiul fusese incheiat si urma sa inceapa Conferinta de la Londra. Pentru o clipa s-a asternut linistea peste desfranata campanie antibulgareasca din presa. Romanii asteptau daruri de la presedintele parlamen-tului bulgar. Si primirea care i s-a facut a fost remarcabila prin stralucirea sa. Oricine cunostea aroganta guvernantilor romani nu putea sa nu se mire in fata favorurilor si omagiilor pe care le-au aratat cu aceasta ocazie. In afara tuturor ceremoniilor inevitabile, guvernul i-a invitat, din toate colturile tarii, pe fostii colegi de facultate ai lui Danev, de la Paris, la un mare bal dat in cinstea sa, la Palatul Sturdza. O atentie deosebita, care nu putea sa nu-l miste si pe cel mai exigent oaspete.
Danev nu arata insa ca este miscat. Candva linistit, cumpatat si moderat, el era acum de nerecunoscut. In fata regelui, care subliniase ca intreaga dinastie este in pericol daca Romania nu primeste compensatii, Danev a dat un refuz plin de aroganta. Nici un fel de onoruri nu erau indeajuns de mari pentru el, iar in Legatie, in orele sale libere, ne convingea ca romanii fac santaj si, la urma-urmelor, se vor multumi cu concesii insignifiante. Il ascultam cu orele cum ne impartasea impresiile sale de dupa audiente, intalniri si tratative. "Nici o palma de pamant!". Plin de sine, pretios si increzut, el simtea sub picioare piedestalul unei statui. Ne dadea asigurari, in cuvinte lipsite de echivoc, ca totul evolueaza favorabil si ca Bulgaria Mare nu este doar un vis.
Insa dr. Danev a plecat si noi am ramas cu grijile noastre. Fiecare dintre noi urmarea evenimentele prin prisma propriilor mijloace si ceea ce se intampla in Balcani nu ne dadea prea multe sperante. In curand au fost reluate operatiunile militare. Noi tensiuni si noi victime. Aliatii si-au terminat treaba si s-au instalat ca acasa in teritoriile ocupate. Era clar ca tratatele sunt deja incalcate si ca incepe zazania intre aliati.
Guvernantii romani urmareau cu atentie aceasta evolutie a lucrurilor si asteptau momentul prielnic pentru a interveni. In pofida asigurarilor lui Kalinkov, guvernul nostru continua sa fie intransigent si a respins propunerea regelui Carol de a ne trimite in ajutor o armata de 100.000 de soldati romani. Si cu cat se inrautateau relatiile dintre aliati, cu atat crestea si apetitul romanilor. O conferinta tinuta la Petrograd a dat Romaniei Silistra si un teritoriu de trei km. Aceasta decizie a celor Mari nu a multumit pe nimeni; in Bulgaria au existat vociferari puternice si cel mai popular cantec a devenit "Ministrul Danev a vandut Silistra!". Iar romanii au luat in bataie de joc darul primit. Presa conservatorilor a remarcat ca suprafata data Romaniei este mai mica decat o mosie medie.
A venit, in cele din urma, si fatidica zi de 16 iunie (data declansarii celui de-al doilea razboi balcanic - n.n.), iar momentul favorabil pentru amestecul Romaniei a sosit. La inceputul lui iulie, Romania ne-a declarat razboi si armata de 100 000 de soldati promisa de regele Carol a navalit in Bulgaria. Legatia trebuia sa paraseasca Bucurestii. Baiatul meu se nascuse de abia de o luna. L-am botezat repede si am plecat spre Sofia. O calatorie de cosmar, care a durat doua zile si doua nopti. In capitala am ajuns epuizati fizic si sufleteste. La cateva zile dupa sosire, am cazut la pat si in scurt timp am slabit ingrozitor.
Singura mea usurare era ca am terminat-o cu detestabilul Bucuresti. Speram ca voi fi mutat intr-un post mai linistit sau mai placut. Insa foarte curand aceasta speranta s-a risipit. Abia ma ridicasem din pat cand am fost chemat in casa noului ministru al finantelor, Dimitar Toncev, si mi s-a spus sa ma pregatesc de drum, deoarece am fost numit secretar al delegatiei bulgare pentru Conferinta de pace de la Bucuresti.
"Guvernantii romani urmareau cu atentie aceasta evolutie a lucrurilor si asteptau momentul prielnic pentru a interveni. In pofida asigurarilor lui Kalinkov, guvernul nostru continua sa fie intransigent si a respins propunerea regelui Carol de a ne trimite in ajutor o armata de 100.000 de soldati romani. Si cu cat se inrautateau relatiile dintre aliati, cu atat crestea si apetitul romanilor. O conferinta tinuta la Petrograd a dat Romaniei Silistra si un teritoriu de trei km (...) romanii au luat in bataie de joc darul primit."
Traducere si adaptare: Daniel Cain
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
