Ingerul meu este copilaria, ca obarsie a puritatii originar-nedestramate. El ma insoteste oriunde fara sa-mi ceara ceva in schimb. Este, sigur, unica fiinta dezinteresata in ceea ce ma priveste.
Intr-o lume pragmatica si trecatoare, care a reinventat, pana la cinism, trocul, heruvimul ce mi-a fost repartizat de Divinitate, ar trebui sa ma fereasca de pacate. Sau, dimpotriva, sa-mi usureze cainta, sa o indulceasca, atunci cand frivolitatea muritorului ce sunt isi rade de mine.
Dar nu e deloc simplu sa traiesti, ceas de ceas, in tovarasia apasatoare a blandului, generosului inger! E chiar complicat sa fii la cheremul cuiva, sa depinzi in permanenta de altcineva. Vecinatatea vinovatiei virtuale si constientizarea propriei imperfectiuni, de neconceput in lipsa mediatorului intru Dumnezeire, te stingheresc si te golesc de bucuria plina si rotunda, nealterata. De multe ori, aripile serafice ale pazitorului neostenit capata contur de coarne dracesti, rasarite din ranjetul viclean al demonului, atent sa-si sporeasca gloata de prozeliti. Constient ca nu vom fi in stare niciodata sa vietuim dupa canoanele desavarsite ale Raiului, Dumnezeu ne-a izgonit pe Pamant, nu inainte de a desemna pentru fiecare un insotitor cu pregatire in bunele randuieli lumesti. Stia El ce stia, caci, rob al poftelor de tot felul, omul a gustat din fructul interzis si a cunoscut libertatea. Numai asa ingerul era in stare sa-si justifice menirea de salvator al fiilor nevrednici ai Domnului. Altfel, el risca sa leneveasca la nesfarsit si, cine stie?, daca, din plictiseala, n-ar fi deprins apucaturile Incornoratului. Ingerul s-a nascut, astfel, din slabiciunea noastra funciara, din neputinta de a ne administra singuri prezentul; si de a-l suporta.
Candva, in copilarie, am fost un inger. Frumos, curat si senin. Moartea nu exista decat alaturi, la altii, si nu avea cum sa ma priveasca pe mine. Era o afacere pe care unii, straini mie, o incheiasera fara pricepere si, la soroc, urmau sa plateasca definitiv. Nu exista pasuire ori iertare. Dar, repet, asta nu era treaba mea, ci a lor, a pierzatorilor. Iar eu nu aveam decat sa-mi continuu joaca, sa cred in povesti cu zane si feti-frumosi, in mosi cu barbi ninse, misteriosi, care se furisau, pe vifornita, pentru a lasa, in casele incalzite de zambetul inocent al prichindeilor, darurile fericirii indicibile. Dimineata cautam pe zapada afanata urmele saniei si ale copitelor cailor zburatori, ce cutreierau intinderile insufletite in implinirea celui mai minunat miracol al omenirii voit visatoare. Spre norocul meu, n-am gasit niciodata semnele irealelor intamplari, ceea ce a facut ca taina sa dainuie, duioasa si basmica. In clipa in care mi-am dat seama ca ma insel, ca totul este o amagire pusa la cale de cei mari, copilaria s-a naruit pentru totdeauna. Acum, ea are chipul ingerului a carui respiratie proaspata ma invaluie ca o binecuvantare in momentele de deruta sau panica. Uneori, mistuit de dor sau inrait de indarjiri inutile, ma retrag in poala heruvimica si astept colindatorii sa-mi "aduca-n pumni lumina si roua-n gene". Ii simt, sunt pe aproape, vantura, cu muguri de vasc, zorile vinetii si canta florile dalbe. Pret de-o zi, ingerii au luat locul oamenilor si s-au prins sa sarbatoreasca primenirea anilor. Nu vi se pare ca in Noaptea magica dintre ieri si maine te inconjori numai de fapturi instapanite de arhangheli?
Dumnezeu sa va-mbucure si ingerii sa va rasfete!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
