George Tzipoia
Muzica în arta lui Alexandru Ţipoia/ Music in the art of Alexandru Ţipoia
Simfonia fantastică a operei/ The Fantastic Symphony of the Oeuvre
Editura Institutului Cultural Român
Ediţie bilingvă (română-engleză). Album coordonat de George Tzipoia şi arh. Victoria Tzipoia. Concepţie grafică: Claudia Tache. Fotografii: Claudia Tache, Ernani Orcorte, George Tzipoia. Texte: George Tzipoia, Pavel Şuşară. Versiunea engleză: Luiza Gervescu, Claudia Tache.
„Aş vrea ca imaginea să redea armonia muzicii, să îi preia esenţa. Imaginea să devină ea însăşi muzică pură.” – Alexandru Ţipoia
Pavel Şuşară – Muzica şi pictura ca experienţă etică
George Tzipoia – Muzica în arta lui Alexandru Ţipoia. Simfonia fantastică a operei.
„Printre artiştii plastici români a căror operă este marcată de muzică – în sensul cel mai înalt al termenului – Alexandru Ţipoia ocupă un loc aparte. Se poate spune, fără greş, că Ţipoia este artistul etalon a cărui operă de Constructor este strâns legată, prin formă, de armonia muzicii mari, cu adânci inflexiuni existenţiale. El a creat în plastică, pornind de la sugestia asemănării corpului viorii cu cel al corpului feminin, o lume personală gravă, de adâncă spiritualitate.
Timp de mai bine de treizeci de ani, până la moarte, artistul a trăit într-un continuu univers al tonurilor grave, al formelor muzicale elevate, inspirându-se şi transpunându-le în forme plastice, creând propriile sale Partituri vizuale în infinite jocuri de aluzii armonice între Corpul viorii, regina instrumentelor, şi Corpul femeii, regina sentimentelor.
Frumuseţea, echilibrul şi gravitatea imaginii sunt deseori inspirate de frumuseţea, echilibrul şi gravitatea muzicii, de bogăţia ei lăuntrică, de marile ei teme, căci artistul lucra deseori ascultând muzică, lăsându-se transportat de aceasta în sfere dintre cele mai înalte.“ – George Tzipoia
„Formula artistică a lui Baba, aceea a lui Ciucurencu, aceea a lui Ţuculescu şi aceea a lui Ţipoia sunt faţetele particulare ale unei lumi unice şi inepuizabile. În vreme ce Baba priveşte epopeic, sadovenian, o umanitate simultan înălţătoare şi dramatică, Ciucurencu priveşte extatic spectacolul crud al luminii, al vegetaţiei şi al meteorologiei, iar Ţuculescu resuscită memoria substanţei cromatice şi clamează voluptăţile ei abisale, Ţipoia cercetează, pe toate palierele şi în toate registrele, disponibilitatea limbajului de a se recrea pe sine însuşi ori de a construi lumi alternative şi mereu imprevizibile. Antropocentrismul lui Baba, hedonismul apolinic al lui Ciucurencu şi submersia dionisiacă a lui Ţuculescu sunt completate firesc de estetismul cu sclipiri metafizice şi de geometria senzuală pe care se sprijină toată creaţia lui Alexandru Ţipoia.
Numai că, în timp ce mai marii sau mai modeştii săi colegi de generaţie participau cu penelul şi cu şpiţul la muncile câmpului sau la treburile oţelăriilor, în timp ce ei alungau chiaburii şi pictau în transă voioşiile colectivizării, Alexandru Ţipoia se interesa de lucrurile mărunte, cum ar fi, de pildă, geometria ascunsă şi eternă a obiectelor perisabile, armonia formelor nespectaculoase în care se reflectă, însă, marile armonii ale universului însuşi. Problemelor imediate, legate de comanda oficială şi de promisiunea unei poziţii sociale şi a unei cariere profitabile, el le-a preferat austeritatea, rigoarea morală şi prezenţa publică discretă până la marginea anonimatului.“ – Pavel Şuşară
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
