Lucia Cuciureanu – O sută de kilometri mai la nord
„Că Lucia Cuciureanu era nu numai predispusă, dar şi pregătită de zbenguială lirică se vedea deja din volumul „Lasă apa să curgă”, unde lucrarea principală era făcută de vervă şi de inteligenţă. Nici aici, în noua carte („O sută de kilometri mai la nord”), nu lucrează altcineva în locul lor. Textul e un joc de compoziţie cu regulă de imprevizibilităţi cât mai spontane (pe principiul „să fie uşor ilogic“ totul) şi cu gândul să pară fermecătoare. Aşa ar şi părea dacă din loc în loc n-ar cădea, în plină euforie ludică (inclusiv intra-textuală, nu doar referenţială la tot pasul), câte-un strop de gheaţă sau câte-o imagine de frison (de genul liniştii „din fereastră/ca un pumn în plex“ ori al „creierului strivit de şenile“ ce „pare o poiană cu brânduşe“ ş.a.) care magnetizează anxios pulberea de notaţii existenţiale.” – Al. Cistelecan
„O sută de kilometri mai la nord propune o poetică a fragmentarului jucăuş şi suprarealist. Poezia aceasta suplă este deschisă către realităţile vechi şi noi. Caracteristicile de bază ar fi dezinvoltura şi aglutinările surprinzătoare. În pofida puterii de absorbţie a imaginaţiei şi a ochiului poetic, textele sunt omogene şi rapid selective. Este greu de crezut că o astfel de poezie ar putea plictisi lectorul. Lucia Cuciureanu nu practică minimalismul psihologizant, dar nici nu încurajează suprematisme sau patetisme în dezacord cu sensibilitatea contemporană. Poezie à la Zygmunt Bauman, hotărâtă să lichefieze orice rezistenţă în faţa ei, dar prin fineţe şi viraje scurte, nervoase, neprevăzute.” – Felix Nicolau
„Lucia Cuciureanu este o poetă cu voce lirică bine timbrată. Voit tern, voit monoton, lipsit de orice fărâmă de patetism, discursul ei consemnează tribulaţiile unei existenţe care pare să-şi fi pierdut toate punctele cardinale. Autoarea va cultiva, în consecinţă, o poezie a stărilor de derută existenţială şi a căutării înfrigurate de sine. Textele sale sunt compuse secvenţional, din segmente între care există mai degrabă tensiuni decât consonanţe, iar poeta dovedeşte o remarcabilă inventivitate asociativă, elaborează aglutinări de cuvinte şi de sintagme neobişnuite, care îi surprinde în permanenţă rostirea şi o personalizează. Asemenea asociaţii provoacă aproape mereu tensiuni lirice şi proiectează peste filmul cotidianului aburii halucinanţi ai suprarealului.” – Octavian Soviany
George Geacăr – foarte foarte aproape
O carte despre vulnerabilitate şi care surprinde cu o luciditate plină de compasiune teribila dramă de a fi martorul propriei degradări, după cum spune Marius Chivu.
„E poate ciudat să spun despre o carte ca asta că e o plăcere, dar e o plăcere. E cu boala şi da, e cu moartea, şi nu-ţi vine s-o citeşti până când începi s-o citeşti şi încep să te prindă sarcasmele, luciditatea, melancolia tăioasă, simţul luptei şi profesionismul poetului; iadul organelor i-a ascuţit lui Geacăr instinctele şi toată energia i s-a strâns în minte ca un pumn care loveşte, şi nu numai să se apere, să atace.
Din fericire, cartea e nu numai iad, e şi revenirea printre cei vii; doar că ei n-au nicio idee ce înseamnă să trăieşti: «cafeaua de dimineaţă/ după atâta timp/ e ca solveig» (peer gynt).“ – Dan Sociu
În 60 de pagini istoria degrădării (deloc plată si previzibilă) a vieţii de dinainte şi de după leucemie, a disperării („nervii sunt ca sârmele/ pline de zăpadă/ cu burta la pământ”), a încercării de a înţelege, dedublându-se, dovada inteligenţei autoscopice, şi salvându-se de discursul liric sentimentaloid atât de riscant pentru o astfel de tematică şi în capcana căruia s-a aluncat deseori cu naivitate în poezia recentă.
Gelu Diaconu – Blues
„blues este când ascult
the fletcher memorial home
the gunners dream
sau când Roger Waters spune
for the first time today
I feel it’s really over”
Născut în 1962, a publicat poezie în diverse reviste literare şi este prezent cu un text în antologia „Proza.ro”. A debutat în volum cu romanul „Fabian” (editura Marineasa – 2006). Debut în poezie cu volumul „Antipoeme” (editura Vinea – 2008).
Blues cuprinde poeme despre identitate, despre viaţa urmărită de la copilărie la maturitate, în mod retrospectiv: rebelii de pe vremea şcolii în comunism, chiuluri, promiscuităţi, ratare, găşti, două tipuri de trecut, unul promiţător (în opoziţie cu un prezent degradat: alcool, boală, minciună) şi unul traumatizant (alcool, bătăi ale părinţilor), care proiectează îndoielile şi dubiile spre aceeaşi întrebare, nerostită: unde sunt prietenii de altădată? În prezentul anost nu se mai poate afla decât un blues, promisiunea unui timp care nu se mai poate întoarce.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
