De la cupluri de spioni…
Istoria spionajul cunoaşte destul de multe cazuri de agenţi, soţ şi soţie, a căror activitate informativă a avut rezultate notabile. „Metoda” prezintă unele avantaje care ţin de conferirea unui grad de onorabilitate a cuplurilor în societatea în care urmau să acţioneze şi desigur mai multă siguranţă, coeziune, deci eficacitate a acţiunilor acestor „celule” de spioni.
Este, spre exemplu, cazul soţilor Vasili Mikhailovici Zarubin(1894–1972) şi Elizaveta Iulievna Zarubina (Lisa Rozensweig) (1900-1987) care, acţionând în tandem sau individual din Perioada interbelică până în ceea a Războiului Rece, în diferite ţări europene, dar şi în Asia şi Statele Unite, au avut, se poate spune, rezultate excelente, mai ales în ceea ce priveşte obţinerea de informaţii referitoare la producerea bombei atomice. Vasili devine şef al rezidenturii spionajului sovietic în SUA, iar Elisaveta, născută în Basarabia, înrudită cu Ana Pauker, reuşeşte să se infiltreze în familia şefului „Proiectului Mannhatan”, Robert Oppenheimer.
Uneori fidelitatea unor cupluri de spioni a fost remarcabilă. Într-adevăr, atunci când i s-a propus lui Ethel Rosenberg să îşi trădeze soţul, pe „spionul atomic” Julius Rosenberg (1918-1953) şi alţi complici, aceasta a refuzat, astfel încât au mers împreună la scaunul electric (în ceea ce o priveşte pe Ethel, a fost nevoie de repetarea execuţiei deoarece cea dintâi nu funcţionase). Dincolo de propaganda internaţională, orchestrată de la Moscova, în vederea salvării soţilor Rosenberg, cazul îşi are doza sa de tragism, căci mărturii recente au arătat că Ethel nu fusese direct implicată în activităţile de spionaj.
Au existat însă şi situaţii în care aceste cupluri, adesea fictive, fiind create din iniţiativa unor servicii de informaţii, aşadar „legendate”, s-au destrămat atunci când au fost demascate, unul din soţi având de suferit din cauza „trădării” partenerului său.
Este cazul, pe care l-am mai amintit în cuprinsul acestei rubrici, al cuplului format din cântăreaţa Nadejda Plevitskaya şi fostul general alb Nikolai Skoblin care au îndeplinit în Occident, în Perioada interbelică, din însărcinarea NKVD, sarcini importante, între care suprimarea generalului Evgheni Miller, conducător al emigraţiei ruse. După unele mărturii, la demascarea şi condamnarea Nadejdei şi-a adus „contribuţia” şi Skoblin prin informaţiile pe care le-a furnizat probabil ca să îşi „scape pielea”.
…la familii de spioni
Într-adevăr, au existat şi cazuri în care „celula” de spioni era constituită din membrii unei familii, sub conducerea „capului” său.
Activitatea de spion a lui John WalkerJr. , (1937-), ofiţer al comandamentului suprem al flotei de submarine a SUA, şi-a avut, pe de o parte, o motivaţie întâlnită şi în cazul altor agenţi, iar, pe de alta, a marcat o… „inovaţie”.
Într-adevăr, ceea ce l-a făcut pe Walker să se adreseze Ambasadei Uniunii Sovietice propunându-i furnizarea de informaţii a fost, cel puţin potrivit propriilor declaraţii, faptul că se afla într-o accentuată criză financiară. De aceea el a propus chiar un „tarif” pentru „colaborarea” sa: între 500 şi 1.000 de dolari pe săptămână. De fapt, s-a stabilit că, până în momentul arestării sale, Walker primise de la sovietici peste 1.000.000 de dolari. Repercusiunile activităţii de spion a lui Walker au fost deosebit de ample, dat fiind că el a transmis Ambasadei URSS din Washington planurile maşinii de cifrat KL-47, folosită de submarinele americane. În felul acesta, el a contribuit la descifrarea de către sovietici a peste 1.000.000 de masaje secrete. Potrivit datelor publicate, în 1987, de ziarul „New York Times”, „reţeaua” organizată de Walker a produs cele mai mari „pagube” din istoria spionajului. După interpretările unor analişti, activitatea acestei „reţele” a produs o „catastrofă naţională”, un adevărat „Pearl Harbor criptografic”. De proporţiile acestei „catastrofe” ne putem da seama dacă ţinem seama de faptul că, în acea perioadă, submarinele atomice constituiau principala armă a Războiului Rece.
Ne-am referit la o „reţea”, dat fiind că Walker nu a acţionat de unul singur, ci a organizat un grup format din membrii propriei familii, ceea ce constituie o…„inovaţie”, existând foarte puţine asemenea cazuri în istoria spionajului. Din această reţea făceau parte fiul său, fostul marinar Michael Walker, fratele său mai mare Arthur, locotenent în retragere şi… însăşi soţia sa Barbara, cu care a avut patru copii. La un moment dat, se pare datorită unor relaţii extraconjugale ale lui John, cei doi au divorţat. În continuare, se produce cel de al doilea caz inedit în istoria acestui caz: John este denunţat, „turnat” cum am spune, de fosta sa soţie, care a relatat că îl însoţise pe soţul său atunci când acesta înmânase sovieticilor documente clasificate, fiind plătit de aceştia. Se pare că motivul gestului Barbarei a fost faptul că John nu achita pensia alimentară. Mai probabil este că motivul a fost că John intenţiona să o implice în activităţile de spionaj ale „reţelei familiale”, pe care o conducea, şi pe fiica sa, ceea ce a fost considerat probabil de fosta soţie… prea mult. Se pare însă că fiica sa cea mai mică, care făcuse şi ea parte din Marina americană, dar demisionase deoarece era însărcinată, refuzase să îndeplinească asemenea „însărcinări” din partea tatălui.
Fiind vorba de un caz unic până în acel moment, în care o soţie îşi denunţă soţul, chiar şi după divorţ, la început FBI nu a acordat credit acestei depoziţii şi din cauza problemelor cu alcoolul pe care Barbara le avea, dar, în cele din urmă, s-a recurs la arestarea lui Walker, în 1985, şi condamnarea sa la de două ori detenţie pe viaţă, o pedeapsă care constituie o altă…„premieră”.
Faptul că Walker a fost recompensat în URSS cu acordarea medaliei pentru merite în apărarea… păcii nu mai este atât de inedit, căci aceasta s-a mai întâmplat şi în cazul altor agenţi pentru Uniunea Sovietică.
În tot cazul, potrivit legislaţiei americane, Walker ar putea fi eliberat în 2015. Să aşteptăm…
Un alt agent, la demascarea căruia şi-a adus contribuţia (fosta) sa soţie, a fost Earl Edwin Pitts, „cârtiţă” în interiorul FBI, care a spionat atât pentru KGB (din 1987), cât şi pentru FSB, după colapsul URSS. Şi în acest caz, principala motivaţie a fost de natură financiară, Pitts primind, până în 1992, suma de 224.000. Suma nu era prea mare dacă ţinem seama de cuantumul şi importanţa informaţiilor furnizate de Pitts referitoare la operaţiile de recrutare desfăşurate de FBI, agenţii dubli, agenţi acoperiţi, politica internă a SUA. Între altele, FBI a făcut cunoscut faptul că Pitts a transmis şi lista oficialilor sovietici în Statele Unite suspectaţi a desfăşura activităţi ilegale. Pitts a pretins că a făcut şi „fapte bune” pentru FBI, avertizând asupra activităţii altei „cârtiţe” în interiorul Biroului , Robert Hanssen, dar nu s-a ţinut seama de această informaţie a sa. O altă motivaţie invocată de Pitts pentru activitatea sa de spion în cursul procesului intentat după capturarea sa, în urma căruia a fost condamnat la 27 de ani de închisoare, a fost aceea că a vrut în felul acesta să „se plătească” pentru unele nedreptăţi pe care le suferise din partea Biroului.
De fapt, Pitts a fost demascat de către un defector KGB, Alexandr Karpov, care a informat că în FBI există o „cârtiţă” care acţionează la Academia din Quantico (Virginia). Dar o „contribuţie” proprie a adus-o şi fosta sa soţie, de care divorţase, Mary Columbaro, ea însăşi agentă FBI, care a declarat la judecarea lui că îl suspectase pe Pitts că era spion, dar nu a reuşit să-şi dea seama că acesta era, de fapt, un agent dublu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
