Ziarul de Duminică

Preşedintele salvat de un copil/ de Stelian Ţurlea

Preşedintele salvat de un copil/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

04.06.2015, 23:55 176

Romanul lui Daniel Smith*) are toate calităţile pentru a deveni un preferat al adolescenţilor şi tinerilor cititori, dovadă că succesul a fost urmat de mai multe traduceri şi de o excelentă transpunere pentru ecran, un film cu Jalmari Helander şi Onni Tommila. Daniel Smith este un jurnalist şi scriitor american cu câteva romane la activ.

Romanul de faţă este pur şi inventiv totodată. Oscari e un băiat firav din nordul Finlandei care, în ziua în care împlineşte 13 ani, e trimis, la fel ca toţi băieţii de vârsta lui, în pustietatea pădurii şi a muntelui, timp de o noapte şi o zi, doar cu un arc vechi. Nu trebuie doar să supravieţuiască, ci şi să se întoarcă cu un trofeu – un cap de urs, de cerb, de orice animal – pentru a-şi dovedi isteţimea, forţa şi rezistenţa, din clipa întoarcerii intrând în rândul bărbaţilor. În caz contrar, ajunge un paria. Oscari n-are forţa colegilor lui, dar e foarte inteligent şi tatăl tău e convins că această inteligenţă îl va salva. Abia intrat în pustietatea pădurii sălbatice şi îngheţate, Oscari nimereşte în mijlocul unui complot la nivel înalt: avionul preşedintelui Statelor Unite este doborât de un grup de terorşti, cu ajutor din echipa şefului Casei Casei Albe. Acesta este singurul supravieţuitor dintre toţi cei care se aflau la bordul lui Air Force One. Oscari, care dă peste preşedinte înaintea urmăritorilor lui terorişti, decide să-l salveze. Urmează un lanţ de aventuri pasionante, credibile, care ţin cititorul cu sufletul la gură şi în care băiatul îşi arată isteţimea mai mult decât forţa fizică. În cele din urmă, reuşeşte să-l scoată pe preşedinte din mâinile celor care voiau să-l asasineze, înainte să apară salvatorii din armata americană.

Povestea este nu doar verosimilă, ci şi cutremurătoare. Într-o vreme în care adepţii Statului Islamic, de pildă, răpesc sute de oameni nevinovaţi, dar şi responsabili politici, şi-i asasinează sau cer răscumpărări enorme, cu care îşi cumpără arme din ce în ce mai sofisticate, te întrebi, firesc, dacă ficţiunea de genul celei imaginate de Daniel Smith nu e bătută de realitate.

Băiatul-vânător şi cel mai puternic om al planetei redus la un muritor obişnuit intră într-o cursă pe viaţă şi pe moarte care sfârşeşte fericit cu necesara fotografie a trofeului, aşezată pe peretele cârciumei unde se întruneşte mica comunitate finlandeză: „preşedintele aşezat pe jos, ca prada unui vânător, arătând obosit şi murdar, dar proptit într-un cot şi zâmbind la cameră. Eu stăteam deasupra lui, ţinând arcul tradiţional de vânătoare. În spatele nostru erau o echipă de militari din Forţele speciale şi două elicoptere Black Hawk.”

Un roman de un optimism clar şi inspirator.

 

*) Dan Smith Ţinta: Preşedintele. Editura RAO. Traducere: Lingua Connexion

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO