La Banca Naţională a României a avut loc la 24 februarie prezentarea albumului Generalul Nicolae Rădescu. Profilul unui om de stat în imagini şi documente*) realizat de prof. univ. dr. Alexandru Şerbănescu (nepotul de soră al fostului prim-ministru al României) şi de dr. Oana Ionel Demetriade, consilier la CNSAS. Prezentarea albumului a fost făcută de cei doi autori, precum şi de istoricii Claudiu Secaşiu (CNSAS), Dorin Matei (Magazin istoric) şi Cristian Păunescu (BNR). A fost evocată de acad. Mugur Isărescu (guvernatorul BNR), printre altele, ceremonia funerară din 23 noiembrie 2000, când, la iniţiativa sa (în acea vreme prim-ministru al României), rămăşiţele pământeşti ale generalului Rădescu (1874-1953) au fost repatriate după 47 de ani şi depuse într-un cavou din cimitirul Bellu. Printre invitaţi s-au numărat şi Ana Blandiana şi Romulus Rusan, care au participat, în urmă cu 15 ani, la acea ceremonie.
De ce considerăm acest album un eveniment editorial ? E suficient pentru înţelegere să reproducem o parte din Nota asupra ediţiei scrisă de cei autori.
Cariera profesională a generalului Nicolae Rădescu este destul de bine cunoscută datorită unor volume editate de istoricii militari. Perioada guvernării a făcut obiectul volumului Acad. Dinu C. Giurescu, Guvernarea Nicolae Rădescu (1996), iar stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri au fost publicate de Marcel Dumitru Ciucă, Guvernarea generalului Nicolae Rădescu (6 decembrie 1944- 28februarie 1945) (2013). Documente din dosarele de supraveghere informativă
a generalului, aflate acum în Arhiva C.N.S.A.S., au fost editate în volumul Un sfert de veac de urmărire: documente din dosarele secrete ale generalului Nicolae Rădescu (editori Monica Grigore, Oana Ionel, Dragoş Marcu, studiu introductiv de Gheorghe Onişoru, 2004). Cu toate acestea, nu există un studiu monografic dedicat ultimului prim-ministru al unui guvern democrat înainte de instaurarea comunismului în România.
Miza acestui album este, însă, alta: o retrospectivă cinematografică asupra destinului unui om care, în mod dramatic, a marcat sfârşitul unei lumi. Documentele puse în scenă, alături de fotografii, au şi ele în primul rând un rol ilustrativ. Practic, întoarcem obiectivul aparatului de filmat spre trecut, refăcând – din multe piese disparate - un parcurs biografic excepţional. Documentele nu au fost interpretate, ci editate în facsimil, iar fotografiile, majoritatea inedite, dau culoare fiecărei etape a vieţii şi activităţii personajului principal.
După studii economice şi o scurtă carieră în cadrul Băncii Naţionale a României, Nicolae Rădescu a devenit ofiţer de cavalerie. Cariera militară este ilustrată de documente din dosarul său profesional, fotografii din arhive publice sau private şi o parte din medaliile obţinute. După părăsirea cadrelor active ale armatei (1933), Nicolae Rădescu s-a angajat politic în opoziţia faţă de Regele Carol al II-lea şi de camarila regală. A fost membru al Partidului Poporului, al Asociaţiei „Cultul Patriei” şi un apropiat al grupării „Cruciada Românismului” (condusă de Mihail Stelescu, disident legionar). Împotrivindu-se războiului contra U.R.S.S. dincolo de Nistru şi politicii Germaniei în România, Rădescu a fost internat timp de un an în lagărul de deţinuţi politici de la Tg. Jiu, în urma unei scrisori adresate ministrului Reichului la Bucureşti, Manfred von Killinger. Apoi s-a implicat activ în discuţiile dintre liderii opoziţiei pentru încheierea armistiţiului cu Aliaţii, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
După 23 august 1944, generalului Rădescu i s-au încredinţat două funcţii mare răspundere: şef al Marelui Stat Major, apoi preşedinte al Consiliului de Miniştri. Rădescu a fost una dintre figurile importante ale acestei perioade (octombrie 1944-martie 1945), la sfârşitul căreia nimic din viaţa politică şi din cea socială nu va mai fi ca înainte. Această etapă a activităţii sale este ilustrată în mai multe capitole, documentele şi fotografiile editate fiind mai puţin cunoscute: lupta pentru limitarea prezenţei militare sovietice în România, încercarea formării unui guvern condus de Rădescu la sfârşitul lunii octombrie 1944, discursuri, însemnări olografe ale premierului, activităţi curente, propaganda şi manifestaţiile comuniste pentru înlăturarea guvernului Rădescu.
Perioada supravegherii la Legaţia britanică din Bucureşti şi a domiciliului obligatoriu este înfăţişată prin documente emise de poliţia politică şi fotografii de familie. Un alt moment important, şederea generalului Nicolae Rădescu în Cipru (iunie 1946-februarie 1947), este puţin cunoscut în istoriografie. Am prezentat această perioadă prin documente din arhivele din ţară şi informaţii obţinute de la The National Archives. Activitatea din ultima parte a vieţii lui Nicolae Rădescu este ilustrată cu documente şi presă ale exilului românesc, din Europa şi S.U.A.
Pe lângă cariera profesională şi activitatea politică, am căutat să-l prezentăm pe omul Nicolae Rădescu. Din acest motiv, volumul se deschide cu mărturia preţioasă a nepotului său, prof. univ. dr. Alexandru Şerbănescu, singura rudă apropiată în viaţă, care a petrecut mai mulţi ani împreună cu „Unchiul Nicu". O legătură deosebită a menţinut-o până la sfârşitul vieţii cu familia surorii sale, Maria. Nepoţii Henrieta, Aurelia, Ovidiu, Nicolae şi copiii Alexandru-Sandi şi Gheorghe-Gigi sunt prezenţi în documente şi fotografii şi i-au fost alături în momentele grele ale domiciliului obligatoriu. Relaţia cu propriul fiu, Florea Nicolae Radu, a fost una sinuoasă. Niciodată prea apropiaţi, tatăl şi fiul se despart definitiv din cauza opţiunilor politice: generalul convins democrat, Nicolae adept al comunismului, făcând carieră în Siguranţă, apoi în Securitate.
Am reprodus în facsimil o serie de documente personale ale generalului Nicolae Rădescu: însemnări, scrisori, schiţe de amenajare a casei, testamente. Ele ni-l înfăţişează, de pildă, drept un personaj extrem de ordonat, implicat în proiectarea casei sale din Bucureşti (din str. Bateriilor, actualmente locul în care se află Piaţa Constituţiei), iubitor al vieţii ţărăneşti (dorea să refacă gospodăria familiei sale, iar în 1945 a cumpărat ferma Zărăfoaia de lângă Pucioasa) şi, în egală măsură, al artei (am publicat inventare ale tablourilor şi însemnări în legătură cu locul diferitelor obiecte în camere). Atent în cheltuirea banilor, dorea ca, după moarte, o parte din avere să fie destinată creării unor burse de studiu şi fondării unei şcoli în satul natal, iar tablourile să fie donate muzeelor interesate.
Prin părăsirea clandestină a ţării, în 1946, generalul Nicolae Rădescu nu a urmărit beneficii personale sau un trai mai bun. Dimpotrivă, exilul a reprezentat pentru el o continuare a luptei împotriva ocupaţiei sovietice în România şi speranţa că, din Occident, ar putea determina o altă desfăşurare a lucrurilor. A murit neîmpăcat că nu a putut reveni în ţara natală eliberată. Dorinţa i-a fost îndeplinită abia în anul 2000, de când îşi doarme somnul de veci în cavoul familiei sale din Bucureşti.
*) Oana Ionel Demetriade, Alexandru Şerbănescu – Generalul Nicolae Rădescu. Profilul unui om de stat în imagini şi documente. Editura Oscar Print. Cuvânt-înainte de acad. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României. Postfaţă de acad. Dinu C. Giurescu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
