Ziarul de Duminică

Recomandate de Alex. Ştefănescu/ de Ziarul de duminică

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

06.03.2015, 00:02 143

La Editura Allfa, în colecţia Strada Ficţiunii, există o subcolecţie, „Lista lui Alex. Ştefănescu”, pe care am prezentat-o anul trecut, la lansare. Până acum au apărut numai autori români (ceea ce e foarte bine), de regulă autori total necunoscuţi, debutanţi, iar printre aceştia sunt adevărate surprize. Toate volumele sunt prefaţate de celebrul critic literar.

 

Mihail Gălăţanu – Ultimul Karamazov

Un pariu literar nebunesc şi riscant al poetului care şi-a propus să rescrie/continue/replice romanul fundamental al lui Dostoievski.

„Crezând cu un fel de fanatism în steaua lui de poet – scrie prefaţatorul –, Mihail Gălăţanu  reporneşte uriaşa maşinărie epică a romanului Fraţii Karamazov, transformând-o într-un amplu, turbulent şi mereu surprinzător discurs liric. Celor patru fraţi Karamazov (trei legitimi – Dmitri, Ivan şi Alioşa – şi unul nelegitim – Smerdeakov), li se adaugă Mihail (tiz al autorului !). Personajul, care este şi narator în roman, pretinde că a fost conceput târziu de bătrânul Karamazov, cu Katia Kalinin, care fusese, deopotrivă, dansatoare, balerină, spălătoreasă, cusătoreasă, pentru a ajunge în cele din urmă fată în casă. Acest Mihail, la fel de patetic ca fraţii săi (ruşi), este însă şi pitoresc, histrionic, ludic şi vertiginos-metafizic, cu o mobilitate afectivă şi stilistică specifică balcanicilor. Un Mişu (nu un Mihail) s-a instalat în Fraţii Karamazov, un personaj desprins parcă din Craii deCurtea-Veche a devenit personaj într-un roman rusesc. Şi – culmea! – este la locul lui în acest roman, ne face chiar să credem că lipsea din cuprinsul lui.

Mihail Karamazov o iubeşte şi el pe Gruşenka, în rivalitate directă, periculoasă cu Dmitri şi o lasă şi gravidă (Mihail Gălăţanu „dezleagă“ astfel misterul paternităţii copilului cu care este însărcinată Gruşenka lui Dostoievski). Această iubire este de fapt „subiectul“ principal dezvoltat cu mijloace lirice de scriitorul român. Mihail o evocă, o cheamă la el, o alintă şi o proslăveşte obsesiv pe Gruşenka, într-un monolog de o mare intensitate a trăirilor, dar şi de o inepuizabilă inventivitate stilistică.(...)

Cartea, originală şi inspirată, a lui Mihail Gălăţanu, este un concert de cuvinte, care te farmecă şi te transportă, făcându-te să uiţi de viaţa de fiecare zi.”

 

Constantin Stoiciu – Viaţa e o plimbare cu pălăria pe cap

Scriitor, cineast, ziarist, Constantin Stoiciu a plecat din România în 1981. Fondator, la Montreal, în 1983, al editurii de literatură generală de expresie franceză, Humanitas, el a publicat mai multe romane, traduse şi în România.

Eroul cărţii este funcţionar la primăria capitalei. Timotei a ştiut să păstreze un viu şi constant interes pentru femei. Îndeosebi pentru femeile cărora natura le-a dăruit aluniţe în cele mai neaşteptate locuri. E pasiunea lui „proustiană”. Multe din evenimentele existenţei lui anonime, începând cu naşterea, au anunţat sau au coincis cu marile evenimente care au transformat România din monarhie în republică populară, apoi socialistă şi de două zeci şi patru de ani în republică liberală. Câtuşi de puţin interesat de politică, mulţumit de viaţa sa modestă şi lipsită de surprize, Timotei nu-şi pune întrebări despre viitor, pentru că e convins că viitorul nu poate fi decât asemănător trecutului şi prezentului.

 „Iată că acum Constantin Stoiciu ne propune o nouă carte, plăcut ritmată, plină de viaţă şi de vis, marcată de experienţa sa de cineast. Este o plăcere să citeşti această carte. Poţi chiar să-ţi închipui, când o deschizi, că te aşezi într-un fotoliu şi te uiţi la un film.” – Alex Ştefănescu

 

Codin Maticiuc – Consumatorul de suflete

Codin Bogdan Maticiuc s-a născut în 5 octombrie 1980, are studii de drept şi se ocupă de afaceri imobiliare. În 2013 şi-a înfiinţat propria companie de producţie de film, Watch Me Productions, şi în acelaşi an a produs primul film : Déjà Vu, în regia lui Dan Chişu. Acesta este debutul lui editorial.

„Am scris introducere, deşi vă previn: sunt, repet, su-per-fi-ci-al şi ador plăcerile vinovate, dar simple. Ador Coca-Cola rece, ţâţele mari, sexul neprotejat, perechea de Aşi, vinul scump, petrecerile pe plajă, Nutella pe pâine, jocurile video, shoturile cu gheaţă pisată, banii cash, bancurile porcoase şi iahturile cu flybridge.”

„Cam despre asta este vorba în aceast bestseller cu fel şi fel de povestioare în care nu lipsesc trabucurile, băutura, femeile, obscenităţile care sunt la ele acasă. Prefer să-l numesc mai bine jurnal (de noapte), căci structura şi subiectivitatea îl recomandă. Codin, protagonistul, intră cât se poate de metaforic în pielea unui vampir care se hrăneşte cu energia prăzii, a femeilor frumoase, fie ele bucureştence, băcăuance, brazilience sau franţuzoaice.”

„Codin Maticiuc rămâne pentru mine un personaj enigmatic. Are o viaţă dublă, triplă, multiplă, îmi este imposibil să-l înţeleg. Dar despre romanul său ştiu sigur că este valoros şi că nu seamănă cu nimic din ce s-a scris la noi până acum.” – Alex Ştefănescu

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO