Masivul volum "Regele Mihai şiMareşalul Antonescu" (450 de pagini) este al treilea publicat dePetre Ţurlea la Editura Semne - după "Ion Antonescu între extremastângă şi extrema dreaptă" şi "Carol al II-lea şi Camarila Regală",ambele primite foarte bine de lumea ştiinţifică. Noul volum aredrept motivaţie faptul că raporturile dintre Rege şi Mareşal,amândoi aflaţi în fruntea Ţării, au avut un rol important înevoluţia acesteia. Urmărirea lor limpezeşte aportul fiecăruia îndrumul României; fixează mai bine meritele şi răspunderile; ledefineşte celor doi caracterul. Aşadar, volumul era necesar. Are labază exploatarea foarte multor fonduri arhivistice, de la ArhivaIstorică Centrală la arhiva SRI, aducând, datorită acestui lucru,nota de obiectivitate cerută unei lucrări cu adevărat ştiinţifice.Volumul este însoţit de foarte multe note, fiecare concluzie fiind,astfel, argumentată arhivistic. Fragmentele pe care le publicăm înavanpremieră reprezintă partea finală a volumului, intitulată"Recunoştinţa" regală. Datorita spaţiului limitat şi dificultăţiilecturii online, nu includem şi notele corespunzătoare; ele vor figăsite în volum.
Rupturadefinitivă
Lovitura de Stat de la 23 august1944 a însemnat, pentru relaţiile dintre Regele Mihai şi MareşalulAntonescu, ruptura definitivă; nu se vor mai vedea niciodată, darsfârşitul Mareşalului va depinde şi de Rege. Fiecare va avea drumulsău. Ion Antonescu va fi predat comuniştilor şi apoi ruşilor; separe că Mihai nu a fost întrebat, dar are răspunderea sa. (Deseoriva afirma că a intervenit în timpul războiului pentru ca să nu fiesatisfăcută cererea Berlinului de a-i fi predaţi aviatoriianglo-americani; însă niciodată nu a spus că s-ar fi opus predăriilui Antonescu către ruşi, deşi Mareşalul eramai
mult decât aviatorii respectivi -era cetăţean al României şi, măcar
pentru aceasta, faţă de el avea odatorie în plus).
Revenit la Bucureşti înseptembrie 1944 - după fuga puţin vitejească în nordul Olteniei -,Regele va fi autorul unui lung şir de compromisuri cu forţa deocupaţie sovietică şi cu comuniştii, având drept scop menţinereaMonarhiei. Va avea o singură încercare de rezistenţă - greva regalăîncepută în august 1945, impulsionată de Aliaţii occidentali; carenu va da nici un rezultat ci, din contră, va demonstra opinieipublice româneşti că se poate guverna şi fără Rege. Mihai vaaccepta să facă gesturi majore, care vor contribui substanţial laprocesul de instaurare a comunismului în România; evident, nu i-afăcut cu plăcere, dar aceasta contează foarte puţin, importantefiind consecinţele gesturilor respective. Pumnul în masă al luiVîşinski 1-a speriat atât de mult, în martie 1945, încât a acceptatinstaurarea unui guvern procomunist; în mai 1946 va acceptaexecutarea lui Ion Antonescu, cel care-1 adusese la Tron; pe 1decembrie 1946 va deschide lucrările Parlamentului, deşi ştia căacesta fusese ales prin fraudă; în 1947, nu va mişca nici un degetîn apărarea liderilor naţional-ţărănişti trimişi laînchisoare.
Cotidian, opiniei publice i seoferea imaginea unui Rege într-o deplină concordie cu Armata Roşie;jurnalele cinematografice îl prezentau ciocnind pahare cu ofiţerisovietici, dând mâna entuziast cu aceştia, mulţumind pentrucadourile primite, trimiţând şi primind telegrame de felicitare laşi de la Moscova - aşa cum făcuse, în timpul războiului, şi cugermanii. Clădirile principale ale oraşelor, mai ales aleBucureştilor, erau la fel de pavoazate; se schimbaseră doartablourile - acum, lângă acelea ale lui Mihai nu mai stăteautablourile reprezentându-i pe Antonescu, Hitler şi Mussolini, ci pePetru Groza şi Stalin. Iar spectacolele culturale la careparticipase alături de reprezentanţii lui Hitler au fost înlocuitecu altele, la care participa alături de
reprezentanţii lui Stalin. Pentruun singur eveniment, ralierea Regelui
la o acţiune organizată deGuvernul Groza şi de sovietici, nu poatefi
condamnat: sărbătorirearetrocedării Transilvaniei de Nord-Est, în
martie 1945 - Mihai va asista lamanifestaţiile de la Cluj şi, a doua zi,
pe 14 martie, va saluta dinbalconul Palatului Regal bucureştenii
care sărbătoreauevenimentul.
Regele a lăsat să se înţeleagă căare încredere în bunele intenţii ale regimului procomunist cuprivire la Monarhie. Treptat, însă - pe măsura consolidăriicomuniştilor în fruntea Statului şi a evidenţei că sovieticii au degând să rămână mult în România -, a început să-şi pregăteascăprevizibilul exil. Iar actele de oportunism politic aveau doarmenirea să amâne momentul rupturii. Fiecare prilej a fost folositpentru a transfera în străinătate, pentru
zilele negre ce se întrevedeau,diverse valori. Bani au fost transferaţi în sume relativ mici,pentru a nu declanşa opoziţia guvernului. A fost alimentat mai alescontul sub numele "M.S. Regele Mihai I", de la Union des BanquesSuisses, din Zürich.
Unele operaţii erau la vedere: pe30 decembrie 1946, Mareşalul Curţii Regale transmitea către BNRcererea ca suma de 6.950 de franci elveţieni să fie trecută încontul respectiv; operaţiunea va fi efectuată pe 3 ianuarie 1947.Au fost şi alte operaţii similare. Apoi, au fost scoşi bani dinţară sub motivul întreţinerii vilei de la Florenţa, aparţinândReginei Elena. Pe nouă luni din 1946 (aprilie-decembrie) s-a scos,pentru acest scop, valută echivalentă a 180.000.000lei.
În Elveţia au fost duse şi oserie de valori culturale, mai ales tablouri: numărul lor deja afost precizat - 41. Din acestea, unele au fost transportate la viladin Florenţa, altele depozitate la banca menţionată din Zürich, pe13 noiembrie 1947 (conform declaraţiei celui care a făcut operaţiaordonată de Rege, Jacques Vergotti). O chitanţă din 31 ianuarie1949 a Băncii Elveţiene atestă existenţa, la acel moment, îndepozitul ei, în contul "M.S. Regele Mihai I", a zece tablouri dincele 41 dispărute. Transferul masiv se făcuse cu ocazia călătorieiîn Occident a Familiei Regale în noiembrie 1947. Există tezaconform căreia guvernul ştia ce a încărcat Regele în tren şi chiara dat dispoziţie să fie lăsat să ia tot ce vrea, pentru ca,mulţumit fiind, să nu se mai întoarcă. De altfel, întregul guvern1-a condus pe Mihai la gară, ceremonia părând a fi deadio.
Comuniştii au dus o politică deatragere a Regelui. Imediat după 23 august 1944, nu au afişatrevendicări republicane. Au menţinut formalismul monarhic înmanifestările publice. Au asigurat veniturile necesare CurţiiRegale. Au vrut să-i creeze Regelui convingerea că Monarhia poatefi păstrată. Toate acestea pentru că Regele avea un prestigiudeosebit în rândul opiniei publice şi ar fi putut înclina balanţaelectorală; pentru a-1 menţine, măcar formal, în afara tabereipartidelor istorice; şi în aşteptarea
consolidării depline a regimuluiprocomunist.
La începutul toamnei lui 1944,prin grija ministrului Justiţiei, comunistul Lucreţiu Pătrăşcanu, afost stins, în defavoarea României, procesul dintre Stat şi fostulRege Carol al II-lea. Tot atunci a început şi creşterea rapidă acuantumului Listei Civile, depăşind cu mult nivelul inflaţiei. S-aînceput cu acordarea unui avans în contul Listei Civile, de50.000.000 lei, aprobat pe 30
septembrie 1944. S-a ajuns, îndecembrie 1946 - conform unei balanţe de venituri şi cheltuieli -,ca veniturile familiei Regale să fie de 4.102.282.063 lei, peintervalul aprilie-decembrie al anului respectiv (nouă luni); atâtde mari, încât depăşiseră necesităţile; se înregistra un excedentde 1.207.852.582 lei.
Guvernul Groza a menţinut toatecategoriile de venituri ale Casei Regale din timpul lui Antonescu,inclusiv subsidii pentru palatele regale, din proprietatea Statuluisau a Regelui, pentru transport, telefoane etc. Lista Civilă acrescut continuu şi în 1947. Urcarea veniturilor,faţă
de cele din perioadaantonesciană, trebuie analizată, însă, şi în funcţie de inflaţiagalopantă şi de creşterea preţurilor; totuşi, rămâne concluzia căGuvernul Groza a acoperit toate cheltuielile Casei Regale,asigurându-i chiar un excedent masiv. Stalin 1-a răsplătit pe Mihai- pentru că acesta din urmă 1-a scutit de un efort important derăzboi în 1944 şi pentru că a îngăduit o subordonare rapidă aRomâniei faţă de URSS - cu două avioane şi o medalie, "măgulindamorul propriu al tânărului monarh", conform expresiei istoriculuiMihai E. Ionescu. La sfârşitul lui iunie 1945, ziarele bucureşteneanunţau că Guvernul URSS dăruise Regelui două avioane; şi publicautelegrama de mulţumire a Suveranului. Pe 6 iulie 1945, PrezidiulSovietului Suprem al URSS a adoptat Decretul pentru acordareaordinului "Victoria" Regelui Mihai. Era cea mai înaltă decoraţie derăzboi sovietică; o mai primiseră, dintre străini, doar generaliiD. Eisenhower (american) şi B. Montgomery (britanic). Motivaţia eramenită să-i satisfacă Regelui orgoliul: "Pentru actul curajos alcotiturii hotărâte a politicii României spre ruptura cu Germaniahitleristă şi alinierea cu Naţiunile Unite, în clipa când încă nuse precizase clar înfrângerea Germaniei." La Bucureşti, vesteadecorării a fost primită cu un entuziasm evident forţat, dar afişatostentativ. Chiar şi un ziar din sfera naţional-ţărăniştilor,"Ardealul", de obicei ponderat, se va înscrie imediat în corulgeneral; directorul publicaţiei, Anton Ionel Mureşan, semnaarticolul "Regeleromânilor":"A tresărit sub emoţiile debucurie şi a unei drepte preţuiri un Neam întreg, un Neam care îşiiubeşte fanatic Regele său, în ziua de 7 iulie, când Agenţia TASStransmitea vestea prin care s-a anunţat că Prezidiul SovietuluiSuprem al URSS, prin Decretul său din 6 iulie, a decorat pe M.S.Rege le Mihai al României cu ordinul «Victoria» pentru actul decuraj pe care 1-a săvârşit, printr-o schimbare radicală a politiciiromâneşti (...)" Autorul consemnează extaziat "Puterea lui desacrificiu" , "Răspunderea constantă a misiunii sale". Apoi anunţăsentenţios: "Regele era cu Poporul Român, adversari neînduplecaţiai alianţei cu Axa şi contra războiului cu Marii Aliaţi, pesteclica impostorilor politici ai regimurilor legionar şiantonescian." Şi încheia cu: "Trăiască Prezidiul Suprem şi mareanoastră vecină, URSS. Trăiască Regele şi România liberă şidemocrată de
totdeauna."
Ceremonia înmânării ordinului"Victoria" a avut loc la Palatul Regal pe 19 iulie 1945. În PiaţaPalatului fusese strânsă o mare mulţime de bucureşteni; erau şicomunişti, dar şi simpatizanţi oneşti ai Regelui. Cuvântările aufost transmise prin megafoane, iar lumea a aplaudat. După citireaDecretului Sovietului Suprem, Mareşalul Tolbuhin a ţinut un micdiscurs: "Politica stabilită după 23 august, relaţiile prieteneştişi colaborarea cu URSS,vor ducePoporul Român lafericire, la înflorire, la oprosperitate
nemaivăzută în Istoria sa, întoate domeniile. La aceasta, stă ca garanţie Marea UniuneSovietică, Marele Popor Rus." Mihai a mulţumit. Însă s-a arătat,faţă de reprezentanţii SUA în cadrul Misiunii Aliate de Control,"uşor jenat" pentru primirea ordinuluirus.
Din volumul cu acelaşi titlu, incurs de apariţie la Editura Semne
In imagine: ordinul sovieticVictoria
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
