Imi propusesem sa-mi incep rubrica de imagini iesene cu propria-mi prima intrare, de acum 13 ani, in orasul in care aveam sa ma stabilesc - cu numararea adica, pas cu pas, a celor 99 de biserici pe care mi le recomandase unchiul meu, cu plimbatul pe cele 7 coline etc. M-a deturnat insa, intr-o prima faza, o emisiune TV.
Si, intr-un fel, bine a facut: subiectul meu initial, pe langa faptul ca era de o nostalgie usor patetica, mai si gresea pe-alocuri, intrucat cele 99 de biserici pot fi numarate doar in legenda, altfel sunt convins ca numarul lor e mai mare, iar cele 7 coline nu ies nicidecum la numar, pentru ca uneori nu mai stii ce-i aia colina si ce-i acela ses intr-un oras cu un relief oricum destul de ametitor.
M-a deturnat, spuneam, o emisiune TV care n-are nici o legatura cu Iasiul. O emisiune filantropica organizata de Radu Moraru pentru B1TV si pastorita de inegalabilul Gigi Becali. In care acesta din urma impartea plicuri unor oameni disperati: cu copii crunt bolnavi sau ei insisi loviti de vreo boala nimicitoare. Era un show al oamenilor cazuti, franti, pe care "Nasul" ii trata ca pe politicieni, glumind grotesc, iar Gigi Becali ii "salva" oferindu-le plicuri mai mult sau mai putin umflate si facandu-si astfel publica generozitatea. Nu spun ca gestul, in sine, nu este unul de dorit. Dar transformarea lui intr-un asemenea spectacol, dureros si respingator in egala masura, mi-a provocat o nevoie teribila de retur la normalitate.
Un retur care a venit, fericita coincidenta, chiar in aceeasi zi. Printr-o invitatie la o receptie organizata de Asociatia "Pro Ruralis" din Iasi. O receptie, imi spunea cel care imi adresa invitatia, de multumire pentru sponsorii acestei asociatii. V-ati prins deci, sau daca n-ati facut-o inca, o sa intelegeti din randurile care urmeaza, ca e vorba despre o asociatie filantropica. Iar daca titulatura nu e suficient de explicita, adaug ca aceasta asociatie e unica in tara prin ceea ce si-a propus si prin ceea ce realizeaza deja. Pe scurt, "Pro Ruralis" a initiat, in urma cu sase ani, un proiect de sprijinire a copiilor lipsiti de mijloace financiare din satele judetului Iasi. Nu copii olimpici, nici copii care sa fi uimit in vreun fel sau altul Romania. Ci doar copii care au nevoie de o sansa reala pentru a-si continua studiile - oricat de tern sau, dimpotriva, de bombastic ar suna o asemenea afirmatie, ea acopera o realitate destul de sumbra asupra careia, in genere, nu ne prea aplecam noi, cei care nu avem decat intamplator imaginea satului romanesc contemporan.
Tot tehnic vorbind, caci m-as amagi acum inchipuindu-mi ca voi reusi in cateva randuri sa redau situatia multor copii din satele iesene, ma opresc asupra modului de functionare al asociatiei mentionate. Elevii sunt integrati in proiect in urma unor selectii anuale. Pe parcursul celor sase ani au fost testati in jur de 2000 de copii, dupa urmatoarele criterii: sa provina din satele iesene, sa aiba un coeficient de inteligenta superior, sa provina din familii sarace, sa fie absolventi de clasa a IV-a in varsta de 11-12 ani. Perioada de selectie pentru fiecare clasa de elevi se intinde anual pe aproximativ cinci saptamani, iar la ea participa psihopedagogi, inspectori scolari si directorul Asociatiei "Pro Ruralis". Pana in momentul actual, in proiect sunt inscrisi 80 de elevi, repartizati in diverse clase ale unor scoli si licee foarte bune din Iasi, iar cheltuielile de intretinere le sunt asigurate de asociatie, prin intermediul unor burse de 600 de euro pe an scolar, sumele fiind colectate de asociatie de la diversi sponsori.
N-am putut participa la receptia sus-amintita, de sfarsit de an scolar, intrucat calitatea mea de editor ma obliga sa fiu, exact in aceeasi perioada, la cel mai important targ de carte din tara, Bookfest-ul bucurestean. Insa invitatia in sine, spuneam, mi-a oferit sansa imediata sa remarc ca nu intotdeauna filantropia e strans legata de ambitiile politice ale vreunui personaj ce se vrea inlocuitor de Dumnezeu.
N-am pomenit, mai sus, nici un nume de sponsor, la fel cum n-am pomenit nici macar numele celor care au initiat si se ocupa de asociatia amintita. Asta pentru ca, imi pare mie, filantropia se realizeaza in tacere. Rupta din tacerea ei naturala, devine un gest care se desparte de chiar menirea lui, imbracand hainele grotescului absolut, umilind persoanele care, dintr-un motiv sau altul, se afla in necesitatea de a primi ajutor. Beneficiarii ei sunt obligati sa-si prezinte drama public, pentru a starni emotiile noastre, ale telespectatorilor. Iar cand emotiile ating punctul culminant, salvatorul isi intra in rol, oferind plicurile. Dincoace de ecran, lacrimile se transforma in recunostinta pentru salvator. Si, uneori, in voturi. Trocul s-a realizat. Iar filantropia se transforma, cu brio, in reality-show.
Din fericire, dincoace de ecran, dupa manuirea cu folos a telecomenzii, noua ni se ofera, din cand in cand, posibilitatea unui retur la normalitate.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
