Simfonia Zambaccian

La redeschiderea acestei minunate colectii nu vom aborda in primul rand marile nume internationale Bonnard, Matisse, Cezanne, care fac, desigur, o parte din gloria unica a acestui muzeu, ci dorim sa propunem o lectura pornind de la arta romaneasca ante si interbelica, a carei magnificenta se dezvaluie aici, prin privirea si inteligenta acestui rar colectionar care a fost Zambaccian, cu o intensitate neegalata.

In primul rand Andreescu. Alaturi de celebra Iarna la Barbizon, sunt peisaje din Tara Romaneasca cu drumuri de tara, paduri si ceruri cu o atmosfera care, ca si in anumite tablouri ale lui Grigorescu si Luchian, evoca lumina vesela, dulce si blanda a unei Romanii de demult. Din aceasta imagine, aici tezaurizata de penelul pictorilor, fac parte si uluitoarele taranci din Oltenia ale lui Ressu - unde realizarea expresiei si a privirii, elocventa figurii, le ridica intre cele mai bune portrete din istoria artei noastre - iar costumele si troita sunt de o plasticitate si relief vizual la fel de remarcabile, Moara de apa de Luchian, unde intregul peisaj se animeaza din dinamismul apei ce invarteste roata, tusele, culorile si jocul luminilor transmitandu-l privitorului instantaneu. De la aceasta lumina se revendica si peisajul tarziu, "din Cismigiu", al lui Steriadi si tusa vibrata si vaporoasa a lui Sirato si poate si modelajul jucaus - din umbre si lumini - al Capului de copil al lui Brancusi.

Ochiul creator de discurs implicit al colectionarului ne confrunta cu modernitatea acuta a lui Tonitza, exprimata plenar in sentimentul spatiului, linie si culoare, cu senzualitatea odaliscelor si peisajelor lui Iser, cu lumea argintie si arcadiana a lui Pallady, cu incarcatura inegalabila de filosofie exprimata cu pur adevar artistic la Lucian Grigorescu si cu perioada de debut a lui Tuculescu, Ciucurencu si Horia Damian. Alaturi de picturi de tineri, atunci, autori precum Elena Constante, Micaela Eleutheriade, regasim si un mic salon grafic, unde, alaturi de creatii semnate de Iser, Nicolae Grigorescu, Pallady, intalnim si savuroase mici piese semnate de graficieni pur-sange precum Jiquidi.

In discursul subiacent al lui Zambaccian se inscriu si autoportetele marilor pictori - galeria corifeilor artei romanesti fiind prefect reprezentata - Aman, Grigorescu (si unul in grafica), Luchian, Pallady, Petrascu sau portrete ale lor - si ar merita sa se faca o data o lectura a colectiei pornind de la acestea (si o alta de la sculptura, pe care aici am evocat-o doar). Dar intalnim aici si doua portrete ale lui Zambaccian. Unul, reprezentandu-l la tinerete, de Petrascu si un altul, in amurgul vietii, impovarat, dar nu infrant de ani, cu o privire orientata in jos, doar pe jumatate dezvaluita si intr-o atitudine de melancolie, nu de tristete, de Corneliu Baba.

Portretul semnat de Petrascu - gen destul de rar la pictorul naturilor statice si al peisajelor venetiene - il reprezinta pe colectionarul armean cu o palarie neagra sub care apare stralucirea intensa a privirii unor ochi negri - ochii unuia din cei mai mari si generosi iubitori de arta din istoria romaneasca.

Am putea compara dorinta de a revedea colectia Zambaccian cu motivatia unui iubitor de muzica ce simte nevoia intensa de a reasculta o simfonie pentru a o regasi, pentru a o aprofunda. Fericitul vizitator al muzeului lui Krikor Zambaccian pleaca cu acelasi sentiment de plenitudine ca un meloman dupa o auditie dirijata de un geniu al muzicii.