Editura Spandugino publică în colecţia "Distinguo" un somptuosşi impozant volum, de aproape 1.300 de pagini în care academicianulSolomon Marcus adună articole publicate în ultimii patruzeci deani, conferinţe, interviuri, textele unor întâlniri cu oameni aişcolii, o iniţiativă pentru care editoarea Lavinia Spandonidemerită toate laudele. (Din păcate, grupul de studenţi care a strânsmaterialul a uitat să adauge interviurilor şi pe cel publicat de"Ziarul de Duminică" în august 2000, sub semnătura lui Tudor CălinZarojanu; şi n-a inclus în volum nici excepţionalul discurs rostitîn Aula Academiei Române, în 2008, "Singurătateamatematicianului")
Solomon Marcus, academician, profesor universitar, doctor înmatematică, cercetător interdisciplinar, este una dintre minţilecele mai luminate pe care încă le mai avem, un om capabil săvorbească, să explice, să convingă despre cele cele mai dificilesubiecte ale cunoaşterii. Preluăm de pe site-ul edituriiinformaţiile care urmează. Născut pe 1 martie 1925, a absolvitLiceul "George Bacovia" (acum Colegiul Naţional "Ferdinand I") dinBacău în 1944, a urmat cursurile Facultăţii de Matematică, laUniversitatea din Bucureşti, între 1945 şi 1949. A absolvitfacultatea în 1949 cu Diplomă de Merit. A fost numit Asistentuniversitar în 1950, Lector în 1955, Profesor asociat în 1964,Profesor în 1966, Profesor consultant (Profesor Emeritus) alUniversităţii din Bucureşti în 1991. A obţinut titlul de Doctor înMatematică în 1956, cu o teză despre "Funcţiile monotone cu douavariabile". În 1968 a obţinut titlul de Doctor docent alUniversităţii din Bucureşti. A fost ales Membru Corespondent alAcademiei Române în aprilie 1993 şi Membru Titular al AcademieiRomâne (Academician) în decembrie 2001. Printre domeniile sale decercetare şi profesorat se numără diverse ramuri ştiinţifice, de laanaliza matematică, informatica teoretică, teoria măsurii şitopologia generală, până la lingvistică, istoria şi filozofiamatematicii, poetică, semiotică şi aplicaţii ale matematicii laştiinţele naturii sau la ştiinţele sociale.
Cartea publicată de Editura Spandugino se cheamă "Răni deschise".În prefaţa "O şansă pe care n-am vrut s-o ratez", autorul scrie: "Otrăsătură comună a celor mai multe texte din această carte estefaptul că ele au fost scrise ca urmare a unor invitaţii primite dela diferite instituţii (luând astfel forma unor articole, reproduseîn prima secţiune a cărţii), sau constituie transcrierea unorexpuneri orale invitate (acestea formează a doua secţiune acărţii); altele sunt interviuri care mi-au fost solicitate (a treiasecţiune); o a patra categorie include transcrierea unor dezbatericu oameni ai şcolii, de la învăţători şi copii (inclusiv părinţi)de şcoală primară, profesori şi elevi din învăţământulpreuniversitar, până la universitate şi postuniversitate (ultimasecţiune a cărţii). A fost o vreme în care mergeam în şcoli cainspector (pentru acordarea gradului I unor profesori). Impresiilede la acele vizite au fost consemnate într-un caiet, ele m-auajutat în orientarea mea ulterioară. Dar de la inspecţie ca sarcinăde serviciu la vizită invitată e o cale lungă, onoarea de care ambeneficiat în acest al doilea caz m-a încărcat de o răspundereincomparabil mai mare decăt în primul caz. Mi-am dat seama că măaflu în faţa unor oportunităţi extraordinare, pe care n-am voie săle ratez. Dacă m-au invitat, înseamnă că-mi acordă încredere, căaşteaptă ceva de la mine. Dar de fapt, şi eu eram interesat să aflumai mult despre ei. M-am simţit de două ori stimulat şi mărturisescaici bucuria cu care am participat la acţiunile evocate mai sus.Această bucurie, această plăcere de a simţi interesul comun pecare-l am cu mulţi interlocutori ai mei le-am injectat, sper, întextele propuse cititorilor, chiar dacă, în cele mai multe cazuri,cele constatate nu erau vesele.
Cuprinse într-un interval de aproape 40 de ani (1973-2011),scrierile de faţă exprimă reacţiile mele la evenimente cu care amfost contemporan sau la istorie şi la lecturi deosebite. Perioadacopilăriei, în anii treizeci ai secolului trecut; anii celui de aldoilea război mondial, anii de studenţie, din perioada imediaturmătoare, decalajul dintre istoria relatată şi cea trăită,semnificaţia lui 23 august 1944; luminile şi umbrele din diferiteperioade ale dictaturii comuniste; un nou mod de lectură a istorieiculturii românesti, prin aducerea în aceeaşi albie a ştiinţei şisocio-umanului; rolul unificator al Junimii maioresciene ; celedouă alfabetizări de neocolit: de la citit, scris şi socotit lafolosirea calculatorului electronic; de la Haret la Moisil. Cum auapărut primele manuale în limba română: de la Gheorghe Lazăr laTraian Lalescu. Decalajul dintre creaţie şi comunicare în istoriaculturii româneşti; valoarea culturală a matematicii; contrastuldintre ştiinţa de azi şi cea de ieri; aspecte antieducaţionale înmass media; cum modifică internetul procesele de învăţareşi predare; pericolul diabolizării internetului. România europeană,între pleonasm şi oximoron; cultura ştiinţifică, între oximoron şilimba de lemn; relaţia controversată dintre integrarea europeană şiidentitatea naţională; de ce unii profesori nu se împrietenesc cuelevii lor şi de ce unii părinţi nu devin prietenii copiilor lor;de ce oscilează mulţi elevi între plictiseală şi distracţie; cum săînlocuim în şcoală modalitatea predominant imperativă cu unapredominant interogativă; latura artistică a ştiinţei; câtăgeografie şi istorie pot învăţa copiii, discutând cu părinţii şi cubunicii lor; cât de relevant e bacalaureatul; dar doctoratul? De cepătrunde greu ştiinţa secolului 20 în programele de învăţământ; dece pierd copiii pofta de a pune întrebări, de îndată ce trec pragulşcolii; de ce nu reuşesc disciplinele şcolare să comunice întreele; relaţia dintre infinit şi Divinitate; limba română, maisubtilă decât mulţi dintre vorbitorii ei; cum arată serbărileşcolare; de la prezumţia de nevinovăţie la cea de suspiciune; unposibil deficit de imaginaţie al literaturii şi teatrului (semnalatde Eugen Ionesco); paradoxul lui Diderot; cât de euclidiană estefiinţa umană; a face din joc o componentă inevitabilă a învăţării;rostul îndoielnic al inspectoratelor şcolare; o sperietoare:inspectorul; gradele acordate cadrelor didactice, sub semnulîntrebării; succes şi valoare; interdisciplinaritatea, o promisiuneneonorată; transdiscipinaritatea; o eroare: obligaţia de a restituimanualul şcolar la sfârşit de an; poate educaţia să recuperezepovestea? Umorul, un ingredient obligatoriu al unei educaţii desucces.
Toate aceste chestiuni fierbinţi şi multe altele pe care lediscutăm în această carte sunt tot atâtea răni deschise, pe care nuavem dreptul de a le ignora."
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
