In "Jurnalul fericirii", NicolaeSteinhardt face o schiţă a modalităţilor de raportare la universulconcentraţionar. Steinhardt vorbeşte despre soluţia Soljeniţin("de-acum incolo sunt un om mort") - un astfel de om nemaiputând fiameninţat, şantajat etc.; despre soluţia Zinoviev, "zurbagiul"(acela care "pentru nimic in lume nu intră in sistem") - individslobod la gură precum copilul din povestea regelui gol; in sfârşit,soluţia Vladimir Bukovski - "in prezenţa tiraniei, asupririi,mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, năpastelor, primejdiilor nunumai că nu te dai bătut, ci, dimpotrivă, scoţi din ele poftanebună de a trăi şi de a lupta".
In consecinţă, pe lângă celetrei soluţii, (1) "moartea consimţită, asumată, anticipată,provocată", (2) "nepăsare şi obrăznicie", (3) "vitejia insoţită deo veselie turbată", părintele Nicolae de la Rohia precizează dinstart că mai există soluţia mistică, aceasta "fiind consecinţaharului, prin esenţă selectiv".
Pornind de la cele de mai sus amindrăznit a sesiza, cu mai multe prilejuri, o paletă mai nuanţatăacoperită de aşa-numita "soluţie mistică", pe care prefer să onumesc, mai larg, spirituală.
Astfel, putem identifica inSandu Tudor un reprezentant exemplar al soluţiei misticepropriu-zise ori in Vasile Lovinescu unul dintre puţiniireprezentanţi ai soluţiei iniţiatice (a nu se confunda cu ceamistică). Dar - pentru a rămâne la aceeaşi generaţie versuscomunism -, ne putem intreba totodată unde am putea incadrapersoane libere prin intreaga lor viaţă spirituală, precumConstantin Noica, Alexandru Dragomir ori Mihail Avramescu. Evident,pe lângă cei de mai sus, nenumăraţi anonimi sau personaje cunoscuteau reuşit să răspundă nevoii de libertate cu demnitate şi curaj, cuinteligenţă şi inspiraţie. Fiindcă la limita luminoasă orice formăde libertate trimite la libertatea spirituală.
Am făcut această introduceredoar pentru a sublinia şi reaminti statura spirituală la careajunsese Nicolae Steinhardt in contextul istoric cunoscut. Pentrua-l inţelege insă pe Steinhardt, ar trebui să-l privim şi dinspretrecut. Am avut o reală bucurie descoperind pe tarabele recentuluiTârg de Carte "Gaudeamus" din Bucureşti o excepţională lucrareapărută la o editură prea discretă, Editura Universităţii"Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, in 2004: "Convertire şi integrarereligioasă in Moldova la inceputul epocii moderne", semnată deMihai-Răzvan Ungureanu. Intr-un spaţiu generos (peste 400 depagini), autorul studiului face o trecere in revistă a fenomenuluiconvertirii la creştinism, cu precădere la ortodoxie. Intr-o primăparte sunt evaluate situaţia statistică a convertiţilor inlocalitatea Iaşi (intre 1755 şi jumătatea secolului XIX), originileetnice ale acestora, strategiile personale de inserţie socială,comportamentele sociale, imaginea publică a convertiţilor,căsătoriile mixte. Intr-o a doua parte, istoricul evidenţiazăcâteva biografii de succes in societatea acelor vremuri. In fine,un ultim capitol al excelentei lucrări este dedicat "Misiunilorprotestante in Moldova şi Iaşi şi rolului acestora in convertireaevreilor intre anii 1835 şi 1860". Studiul mai cuprinde oconsistentă anexă documentară (70 de pagini).
Desigur că bună parte dintremotivele convertirii sunt de natură economică şi politică. "Singuraindicaţie precisă asupra dinamicii convertirii la Iaşi provinedintr-o «Condică pentru botezaţii carii din alte religii au vinitla pravoslavnica credinţă», intocmită de membrii Dicasterieimitropolitane in anii 1819-1832" (p. 36). In afara datelor tehnice,autorul notează: "Sunt familii care se botează in totalitate şicare obţin protecţie domnească, familii de umili pe care-i năşeştedoar preotul, sunt femei şi bărbaţi singuri, lipsiţi de şansa uneisituaţii imbunătăţite - toţi contând, insă, ca «reintorşi dineresuri la dreptslăvitoarea credinţă»" (ibidem). Mediaconvertirilor anuale pare a fi undeva la 34 de suflete, pentru opopulaţie totală a urbei (Iaşi) aflată undeva intre 40.000 şi60.000. Iar, pentru primul pătrar de veac XIX, ar fi vorba despreaproximativ 1% din populaţie - ceea ce nu-i deloc puţinlucru.
Cercetătorul Mihai-RăzvanUngureanu stăruie cu acribie şi asupra provenienţei etnice şireligioase a neofiţilor. In funcţie de spasmele istoriei, vom găsiintr-un procent consistent convertiţi polonezi, evrei, armeni,lipoveni, "nemţi" (in realitate germani şi austrieci), italienietc.
…Dar convertitul, purtând adeseanumele de Botezatu, este perceput de societate in continuare pebaze neprincipiale. "Convertitul este indeobşte văzut ca prizonieral stării sale inferioare; comportarea abnormă se explică (…) dreptimplicită schimbării sale de identitate" (p. 94). Sau: "Cuplurilede convertiţi nu par deloc inchegate şi, deci, sunt lipsite decoeziune şi de rezistenţă in timp. Căsătoria arată mai curând ca uncompromis, in interiorul căruia partenerii admit comportamentesancţionabile de către Biserică sau de către autorităţile seculare"(p. 95).
Un capitol aparte, spuneam, ilreprezintă acele câteva biografii de succes. Un exemplu elocventeste cel dedicat lui Mihail Vitlimescu, "un caz exemplar deconvertire izbutită: intâi evreu, devine creştin din convingere şise integrează relativ uşor in mediile capitalei moldovene, numelesău este pomenit in numeroase ipostaze şi figurează in listacredincioşilor lui Mihai Sturdza" (p. 125). Care este insăpercepţia acestuia intre românii neaoşi? Iată zugrăvirea făcută deConstantin Sion in "Arhondologia Moldovei" (Iaşi, 1892, p. 60): un"jidov botezat, dascăl de limba jidovească, slugă in casă la domnulMihai Sturdza, care l-au şi boierit". Nimic despre imensa cultură,nimic despre loialitatea fără rest a acestui om!...
Multe ar fi de rostit şi destudiat pornind de la această strălucită lecţie de istorie. Mă voiintoarce insă la Nicolae Steinhardt. Ca şi confratele său intrusuferinţă, cu un traseu similar, Mihail Avramescu - al cărui destinnu este incă suficient evidenţiat azi -, Steinhardt s-a convertit,in mod evident, din vocaţie. Mai mult, ulterior a imbrăcat hainamonahală dovedind prin predici şi scrieri că este un demn urmaş allui Pavel. Uriaşa sa cultură laică nu a făcut decât să se altoiascăin mod fericit pe cultura teologică proaspăt asumată. Cu toateacestea, incă se mai aud in zilele noastre sărmane vocifundamentaliste care rezonează cu prejudecăţile veacurilor demultapuse: vezi Doamne, Steinhardt ar fi mai puţin de luat in seamădate fiind deprinderile sale intelectuale şi - scandalos! -provenienţa etnică. Este adevărat, aceste voci pline de frustări nureprezintă nicidecum poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române,dar se mai aud inclusiv in rândul unor monahi, inclusiv, dinpăcate, printre studenţii teologi. Le recomand tuturora acestconsistent, inteligent şi inedit studiu semnat de Mihai-RăzvanUngureanu, una dintre cele mai bune cărţi de istorie româneascăaparţinând unei noi generaţii. Poate se vor dumiri:fundamentalismul ortodox poartă cocoaşa unor prejudecăţi provenitedin secolele intrării in modernitate. Aşa cum Mihai Vitlimescu facedeja parte din istoria noastră, dovedindu-şi vrednicia caintelectual şi sfetnic de taină, tot astfel teologia românească nuva mai putea face abstracţie vreodată de cel care a scris "Jurnalulfericirii". Dar pentru a realiza acest fapt, independent deistorie, ai nevoie de o fărâmă de libertate(interioară)…
MARIUS VASILEANU(n. 14 apr. 1964 la Gura Humorului, Bucovina) are o licenta infilosofie (Universitatea Bucuresti) si un master in antropologiaspatiului sacru (Universitatea de Arhitectura ''Ion Mincu''). Estedoctorand al Universitatii Bucuresti, Facultatea de Litere, cu otema interdisciplinara in care continua studiile de antropologie areligiei. A fost director al Editurii Muzicale si profesor deistorie a religiilor in invatamantul preuniversitar. A sustinut obogata activitate in presa: studii, articole, eseuri, recenzii,proza scurta, editoriale, interviuri - in jurnale, revisteculturale si cu profil spiritual -, producator si realizator deemisiuni radio, numeroase colaborari la principalele televiziunicentrale. In ultimii ani a fost editorialist si editor coordonator(departamentul cultura-religie) la ziarul ''Adevarul'' siredactor-sef al revistei ''Adevarul literar si artistic''; ulteriora fost senior editor la agentia de presa ''NewsIn'', coordonanddepartamentele de cultura-religie si media-publicitate. Actualmentesemneaza o rubrica saptamanala in suplimentul ''Aldine'' alziarului ''Romania libera'' si preda istoria religiilor laUniversitatea Bucuresti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
