Ziarul de Duminică

Student la Chişinău/ de Mihail Vakulovski

Student la Chişinău/ de Mihail Vakulovski
05.04.2011, 23:20 232

Mihail Vakulovski a absolvit Facultatea de Filologie aUniversităţii de Stat din Moldova, şi, din 2002, este doctor înfilologie la Universitatea Bucureşti, sub coorodonarea profesoruluiNicolae Manolescu. Autor al volumelor de poezie: Nemuritor înpăpuşoi, Ed. Arc, 1997; ediţia a II-a, Ed.Vinea, 2006, Caietcu zmei de care n-am mai ridicat niciodată nici măcar încopilărie cu un comentariu grafic de Dan Perjovschi şiTU, cu Alexandru Vakulovski, Biblioteca de Poezie,Bucureşti, 2002, Tatuaje, Ed. Vinea, 2003, odada, Ed.Vinea, 2004, ediţia a II-a, 2009, Piatra lui Sisif sub limba luiDemostene, Ed. Pontica, 2005), ИЛЬ ПЛЁ, BibliotecaArgeş, 2006, Autobiografie, Biblioteca Stare de Urgenţă,Chişinău, 2009. A mai publicat: Nicolae Manolescu(monografie, Ed. Aula, 2000), Holocaustul evreilor români (Dinmărturiile supravieţuitorilor) (istorie recentă, Ed. Polirom,Iaşi, 2004), nEUROCHIRURGIE (teatru, Ed. Vinea, 2010,),Portret de grup cu generaţia "optzeci" (Poezia) (criticăliterară, Ed. Tracus Arte, 2010), Tiuk! (antologie de prozăKlu), 2010. Premiul US din Moldova & Premiul SOROS pentruNemuritor în păpuşoi (1997), Marele Premiu UndergroundLiterar pentru Management Cultural Performant (2001), PremiulUnderground "Zona alternativă" pentru "Biblioteca Tiuk!"(2002), Premiul Tomis pentru cel mai bun traducător (Constanţa,2008), premiul Timpul pentru cea mai bună carte de criticăliterară (2010). Membru ASPRO şi al US din Moldova. Fondator alrevistei web Tiuk!, împreună cu Alexandru Vakulovski,Carmina Vakulovski şi Dan Perjovschi. Blog:http://vakulovski.livejournal.com/. Redactor şef la revista Zileşi Nopţi (Braşov), redactor la Sunete şi realizator alrevistei web Tiuk! (k-avem kef) - www.tiuk.reea.net/.

"Student la Chişinău" este primul rockman dintrilogia "Tovarăşi de cameră". O trilogie prin care trece Prutul şianii de ucenicie ai studentului Hai - anii marilor schimbărisocial-politice din Estul Europei cu efectele lor imprevizibile,supuse capriciilor istoriei. Amestecul de umor, ironie şi realitatebrută neîndurătoare - uneori lipsită de pudoare dar niciodatăgratuit - descrie rostogolirea acestui rockman colţuros pestegraniţele de cuvinte şi forţa lui subtilă de celebrare avieţii.

Un anti-bildungsroman existenţial, de osinceritate dezarmantă, scris într-un limbaj viu, autentic, cuelemente de roman epistolar, realist, istoric, naturalist, despre olume plină

La cantină era şi mîncare bună şi ieftină, dar trebuia să-ţi ieiplatou şi să stai într-un rînd care nu se termina niciodată (niciîn timpul orelor) şi d'aia la cantină era un fel de carantină. Înfundul sălii era şi un loc special pentru profi, care nu stăteau înrînd, ci intrau peste tine, direct în faţă, mereu vedeai pe cinevaîn fundul sălii, la profi, ghiftuindu-se, dacă te uiţi cum mănîncăprofii îţi dai seama că viaţa e minunată. În schimb la studenţierau discuţii peste discuţii. O dată am nimerit lîngă masabăieţilor din anii mai mari - Mikealangelo, Posti şi Gais.Mikealangelo se mocoşea c-o scrumbie, iar Posti avea o discuţieaprinsă cu Gais, nici nu se atinseseră de mîncarea din faţă,vorbeau tare şi gesticulau în continuu. Mikealangelo nu ziceanimic, era preocupat de scrumbia lui, dar la un moment dat s-aridicat în picioare şi a spus tacticos, dar hotărît:

- Ioane, eu nu sînt de acord cu tine!

Posti i-a aruncat o privire uimită, dar tăioasă, şi a ţipat:

- Da' tu mănîncă siliotcă şi taci!

Mikealangelo s-a aşezat şi şi-a reluat conştiinciosîndeletnicirea.

Mi-am dat seama că paharul de lapte cu cacao cu lapte pe caremi-l alesesem chiar eu era murdar de ruj. Urmărindu-i pe băieţii dela masa vecină mă şi atinsesem de marginea paharului. M-am enervat,dar m-a liniştit bucătăreasa:

- Nu-i nimic, mamă, ţi-l schimb imediat. Las-co fi băut înaintevreo fătucă frumuşică, nu păţeşti nimic, mamă, poa' că soarta vă valega şi-n alte împrejurări, cine ştie.

Cu Mikealangelo ne-am mai întîlnit şi cu alte ocazii. În primulrînd ei locuiau la parter şi cînd veneai mai tîrziu aveai douăvariante pentru a intra în cămin. Una - să urci pe bufet şi de pebufet intrai pe fereastră pe la etajul II. Doar că uneori cinevamai închidea fereastra şi trebuia să aştepţi pînă trecea cineva pecoridor, şi dacă era 4-5 dimineaţa puteai să aştepţi cam mult, apois-au sudat şi gratii pe care, evident, le-am rupt, apoi iar le-ausudat, apoi iar le-am rupt ş.a.m.d. A doua variantă era să intriprin camera lui Mikealangelo & co. Mikealangelo dormea în patulde sub fereastră, fereastra era întotdeauna deschisă şi uşa eradescuiată mereu. Săreai peste fereastră, îl păşeai pe Mikealangelo,deschideai uşa, o închideai, dacă Posti era treaz îi dădeai de-ocafea şi era fericit. Posti şi Mikealangelo erau prieteni şi Postiera convins că asta îl îndreptăţeşte să-l trezească pe Mikealangelola orice oră a nopţii şi să-l invite cu el "la o cafea", ceea ceînsemna că Mikealangelo trebuie să meargă cu el în unicul localunde puteai să găseşti o cafea la orice oră - la gară. Apoi, cîndMikealangelo începuse să scrie poezie, Posti îl închidea în WC caacesta să scrie poezii, să-i vină inspiraţia, îi dădea drumu' numaidacă declara că e inspirat. Peste cîţiva ani, cînd Posti şi Gaisabsolviseră universitatea, iar Mikealangelo plecase la studii înGruzia, apoi, cînd începu războiul civil în Gruzia, s-a dus laBraşov, rămînîndu-i la Tbilisi toată biblioteca sa adunată dinbursă, cînd s-a întors în Gruzia după cărţi camera lui eradevastată, iar biblioteca (toată avangarda rusă) arsă,revoluţionarii georgieni crezînd probabil că au nimerit în cameraunui rusofon, cum nu era în nici un caz Mikealangelo. Cînd era laUniversitatea "Transilvania" din Braşov, Mikealangelo devenisecunoscut prin numele lui din buletin. Toată lumea auzise de poetulMikealangelo, iar versurile lui - "întunericul să ţi se dezgoleascăîn faţă / de peste tot ca o imensă pizdă de fecioară" - deveniserăcelebre şi în mediul studenţesc de la Chişinău. Doar că nimeni nubănuia că Mikealangelo şi poetul Mikealangelo este una şi aceeaşipersoană. Cînd s-a întors o dată din Braşov l-au bătut gopniciică-i român, "deşi vorbeam moldoveneşte", i-au rupt mîna. Eraperioada aceea cînd se băteau toţi ca chiorii, cînd apăruseră şibrigăzile albastre, o grupare radicală de moldoveni care băteau totce întîlneau în cale de limbă rusă, şi copii, şi femei, şi bătrîni,iar ruşii aveau brigăzi speciale dintotdeauna. Ieşea Doru de laspitalul unde era internată mamă-sa şi doi poliţişti ruşi auînceput să-l fugărească: "Ei tî, rumânskaia rokeriuga, stoiati,suka!", Doru a rupt-o de fugă, iar cînd a văzut că-l ajung s-aoprit şi a strigat: "Bine, bine, loviţi-mă şi veţi vedea ce veţipăţi - tata e deputat al Uniunii Sovietice!". Un banc din aniizbuciumaţi: Stă un bătrîn pe-o bancă, spre el se apropie o gaşcă,iar bătrînul strigă: "Eu sînt hahol!". Dacă erai basa şi băieţiierau ruşi luai la bot, dacă erai rus şi băieţii erau basa - bătaiaţi-era asigurată. Într-o seară Serj fizi, tatăl răniţilor, a venitla noi cu întrebarea dacă n-avem cum să-i primim pe doi cunoscuţide-ai săi, care n-au unde să stea peste noapte. Nu ştiu cum se facecă oricine n-avea unde să rămînă peste noapte îl cunoştea pe Serjfizi. Aveam un pat, un pat destul de mare, aşa că aceşti doicunoscuţi ai lui fizi s-au bucurat şi de varianta asta, a zis fizi.Era Mikealangelo cu Posti, dar asta am aflat abia a doua zidimineaţa. I-am lăsat lui Cristi o cheie şi am plecat laantrenament, iar cînd ne-am culcat ăştia nu erau în cameră, seîntîlniseră doar cu Andro, care nu era deloc încîntat decunoştinţă. La un moment dat m-am trezit de la o putoareinsuportabilă, ceva ce nasului meu nu-i mai fusese dat săîntîlnească. Dormeam cu capul la geam, unde era caloriferul, şi ambănuit că unul dintre oaspeţi şi-a pus ciorapii, uah, lauscat-mirosit. I-am dat jos, adică i-am aruncat pe podea. Dimineaţam-am trezit de la vocea lui Mikealangelo, jalnic:

- Ioane, mai aveai un leu, hai să bem o cafea.

Posti era foarte supărat, era furios:

- Hai, ăla micu' mi-a aruncat chiloţii de pe calorifer.

- Ce chiloţi, băi Ion?

- Păi, mi-am spălat aseară chiloţii şi i-am întins pe calorifer,iar azi dimineaţă ăsta nu vroia să recunoască că el mi i-a aruncatpe ţol. Crede că n-am observat cît de arogant e şi cu ce dispreţ seuită la noi? Sînt sigur că el i-a aruncat.

Tot la cantină ne-a prins şi primul mare cutremur din studenţie.Mîncam şi la un moment dat m-am întors brusc în spate, crezînd căcineva a făcut o glumă, trăgîndu-mi scaunul, dar am văzut cum începsă tremure paharele de pe masa din spate şi mesele din cantină, auînceput să cadă tablourile şi să sune geamurile. Au răsunat ţipeteşi toţi au rupt-o la fugă. Cristi m-a întrebat ce facem, "Dap' abiaam început să mîncăm". Mai rămăsese un tip pletos, care mestecaîncet şi se uita fix în farfurie, o tipă rasă pe cap şi cu cerceiîn nas, în buză, în sprînceană, în buric, care, blazată, şi-aîncărcat farfuria cu mîncăruri de pe celelalte mese, şi bătrînulprof de logică, care rumega încet, cu privirea undeva-n univers.Cînd am ieşit din cantină am intrat într-un oraş foarte tulburat,oamenii ieşiseră afară, ţipau, gesticulau şi se agitau. Noaptea m-atrezit fizi, că e cutremur, să ieşim afară. Era nebunie, fiecare afugit în ce l-a prins îmbrăcat cutremurul, în chiloţi şi-n halate,gagici în cămăşi de noapte, din camera de sub noi se auzeau gemeterăcnite, m-am şi neliniştit un pic, pe moment, întrebîndu-l peCristi ce-i face de ţipă aşa - "o fute", a zis Cristi absent şim-am calmat şi eu, vedeam şi auzeam toate astea de la fereastră,apoi m-am lăsat în patul de dedesubt şi am adormit. A doua zi, cîndintram în WC, una măroaie m-a rugat să văd dacă Zinu e la WC. "Cum,fată, să-l caut la WC?" - "Îmi trebuie tare, da' nu pot intra labăieţi" - "Hai că te iau eu, ce naiba, te ruşinezi, eşti înexcursie cu mine". A intrat şi a strigat "Zinu-Zinu", a deschisuşile cabinelor, apoi a ieşit tristă şi a intrat în camera de subnoi.

Între Parlament şi Guvern, după Primărie şi MinisterulAgriculturii (în partea cealaltă - cinematograful Patria) - unlungan pletos, întins pe burtă, cu ochii în asfalt: "Centru-centru,mă auzi, în ce direcţie trebuie să merg?" Era Perjo, care avea unmicrofon, pe care-l urcase pe Muzeul de Istorie: "Alo, centru, măauzi? În ce direcţie să merg?"

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO