Gabriel Andreescu şi-a publicat volumul de memorii şi analize ”L-am urât pe Ceauşescu” la Editura Polirom, în 2009. Tema centrală a cărţii este experienţa disidenţei: cum ajunge un individ să spună nu, motorul pe care l-a constituit refuzul stării de umilinţă permanentă la care este supus, lupta pentru menţinerea demnităţii.
La sfârşitul volumului sunt incluse câteva dintre textele trimise către lumea liberă, al căror conţinut ar fi putut întemeia ceea ce autorul numeste „filosofia dizidenţei”.
„A-l ierta pe Ceauşescu nu este o problemă personală. Eu l-am urât pe Ceauşescu pentru că ura reprezintă revolta mea mistuitoare faţă de răul inferior făcut pe lume de acest scelerat. Iar Revolta, nu-mi aparţine mie, fiinţei mele întâmplătoare. Revolta aceasta este chiar dovada, evident impersonală, că lumea are un sens.”
Într-un interviu de după apariţia cărţii, Gabriel Andreescu spunea: ”La început lucrurile arătau ca o insubordonare. Mergeam la bibliotecile străine, aveam relaţii cu oameni care xeroxau cărţi de yoga şi alte materiale interzise în România, păstram contacte cu alţii care emigrau sau emigraseră (în acest caz prin corespondenţă), vorbeam copiilor de realităţi, şi nu de fantasmele propagandei, la ora unde eram diriginte. Am avut două anchete, în 1979 şi 1980, când ofiţerii de securitate mi-au cerut să renunţ la asemenea comportamente. Am refuzat. La începutul anilor `80 am reuşit să obţin un sprijin la Institutul Goethe german. Pe această cale am început să trimit pe adresa ”Europei Libere” date despre violări ale drepturilor omului în România. Le primeam de la bunul meu prieten Teodor Vulcan, la rândul lui intermediar. Prin el am cunoscut-o pe disidenta Carmen Popescu, care tocmai ieşise din închisoare, o fiinţă absolut remarcabilă.
În perioada 1986-1987 am elaborat eseuri care denunţau regimul, ajunse la ”Europa Liberă” (printr-o scrisoare, directorul postului, Vlad Georgescu, a confirmat), iar din august 1987, şi la Teodor, care emigrase atunci în Statele Unite. Pe 24 decembrie 1987 am fost arestat în timp ce-i dădeam unui diplomat mai multe texte anticeauşiste. Mi s-a montat o acuzaţie de ”acte de trădare”, am fost scos însă din sediul Securităţii pe 27 ianuarie 1988, pentru a fi cercetat în stare de libertate. În vara anului 1988, am reuşit să trimit primei conferinţe internaţionale organizate de Solidarnosc la Cracovia, prin Ambasada americană, un text acuzator la adresa regimului – fusesem invitat; evident, nu am avut cum ajunge. Materialul a fost publicat. De la sfârşitul lunii mai 1989, am intrat timp de 15 zile în greva foamei ca protest împotriva situaţiei drepturilor omului în România. Am scris atunci un text care a contat, ”Le devoir d`ingérence” (Datoria de a interveni), pus pe masa întrunirii CSCE de la Paris şi apărut în cotidianul Libération (de unde a fost preluat). Argumentam necesitatea intervenţiei democraţiilor occidentale în ”afacerile interne” ale regimurilor comuniste – când sunt încălcate drepturile omului. Am dat între timp mai multe interviuri unor ziarişti francezi ajunşi la Bucureşti, iar în august 1989, unuia american. După ultimul, institutul unde lucram m-a trimis la un punct de observaţie al său, la Gura Portiţei. Aveam copii, am refuzat. Am lucrat o perioadă la sere, până la urmă am ajuns în domiciliu obligatoriu la Buzău. Pe 22 decembrie, dimineaţa am fost adus la sediul Securităţii din Prahova, s-au făcut actele de arestare, am revenit în celulă, … la ora 12:00 gardianul a venit spunându-mi: ”Sunteţi liber”.
După ce s-a bucurat de mare succes printre cititorii români, volumul ”L-am urât pe Ceauşescu” îşi începe viaţa internaţională.
Editura Pavesiana, condusă de neobosita Doamnă Mara Chiriţescu, a lansat o colecţie numită Voci romene, care şi-a propus să publice opere reprezentative ce vorbesc despre istoria recentă a României şi care s-a deschis cu o carte de o copleşitoare profunzime, „Ultimul deceniu comunist. Scrisori către Europa Liberă” (am scris despre ea în Ziarul de duminică din 27 martie a.c.). Volumul (care apăruse în româneşte tot la Polirom) cuprindea scrisori trimise postului de radio Europa Libera de către ascultători in anii ’80 şi care sugerau presiunea covârşitoare a regimului, umilinţele şi neputinţa oamenilor, aroganţa liderilor comunişti, dar şi „descătuşarea” oferită de Europa Libera celor din ţară.
Traducerea amintită din italiană este urmată acum de prima apariţie în limba spaniolă din cadrul editurii Pavesiana – ”He odiado a Ceauseşcu”. I se datorează profesorului de hispanistică Dan Munteanu Colan. Volumul a fost lansat la recentul Salon internaţional de carte Bookfest, în prezenţa autorului şi a traducătorului.
Intenţia editurii este ca toate titlurile colecţiei “Voci romene” să apară în italiană, spaniolă şi engleză, în aşa fel asigurându-li-se o răspândire cât mai largă.
„Voci romene” va continua cu alte volume despre realitatea românească. Se anunţă deja „Timpul ce nu i s-a dat” de Annie Bentoiu („Il tempo che ci e stato dato”).
Gabriel Andreescu – He odiado a Ceauşescu. Aňos, gente, disidencia. Pavesiana. Traducere în spaniolă de Dan Munteanu Colan.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
