Născut pe 14 februarie 1968 în Bucureşti, pe Şoseaua Gherase, într-o frumoasă mahala a Colentinei – ce nu mai există decât în amintirea celor care au populat-o până în 1985-’86 – nu străină lui Mircea Cărtărescu, Vlad Niculescu a absolvit Facultatea de Instalaţii a Universităţii de Construcţii Bucureşti în 1994 şi a lucrat ca inginer proiectant în Institutul de Studii şi Proiectări Energetice. Din 1997 până în 2007 a fost directorul de producţie al tipografiei PRO-TIP. Începând cu 2007 viaţa lui se leagă de cea a librăriei engleze ANTHONY FROST.
– Domnule Vlad Niculescu, sunteţi directorul general al librăriei englezeşti Anthony Frost, pe care aţi înfiinţat-o împreună cu doi prieteni asociaţi în 2007. Sigur aţi mai povestit aventura care s-a încheiat cu apariţia primei librării englezeşti din Bucureşi. O mai puteţi spune o dată, pentru cititorii „Ziarului de duminică”?
– Multe lucruri legate de librărie le-am mai povestit, dar atâta vreme cât mie mi-e drag să le tot spun, sper să reuşesc să nu-i plictisesc prea mult pe cei pentru care nu sunt noutăţi.
Dan Nicolaescu şi Nicolae Ion îmi sunt vechi prieteni şi, în 2007, mi-au propus să deschidem împreună librăria de care ar fi urmat să mă ocup. Aşa s-a şi întâmplat, acum mai bine de 7 ani, în decembrie 2007. De ce o librărie cu cărţi numai în engleză în Bucureştiul lui 2007? După aderarea la UE, a început o creştere a numărului expaţilor şi şcolilor cu predare în limba engleză din Bucureşti, procedurile vamale s-au simplificat substanţial, facilitând funcţionarea unui astfel de business bazat pe importuri de cărţi din Anglia şi SUA. În spatele acestor explicaţii este însă pasiunea pentru a citi pe care o împărtăşim toţi trei şi atunci când aveam norocul să vizităm alte ţări ne trezeam la întoarcere mai mereu cu geamantanele pline de cărţi. La fel păţeau foarte mulţi prieteni şi ne-am zis: de ce nu? N-ar fi frumos ca şi Bucureştiul să aibă o astfel de librărie, dedicată limbii engleze, ca mai toate capitalele Europei, unde să se găsească cele mai proaspete apariţii, autorii pe care îi iubim, cărţi pentru copii niciodată traduse în română, texte academice importante, dar şi romane grafice etc. – toate numai în limba engleză?
– Cum aţi ajuns de la facultăţile tehnice la vânzarea de carte?
– Deşi am răspuns deja într-un fel acestei întrebări – nu am un răspuns mai sincer decât cel de mai sus – pasiunea pentru a citi, cred că n-ar strica să zăbovim un pic asupra întrebării şi implicit asupra acestei pasiuni. Suntem toţi trei parte a generaţiei „decreţeilor” obişnuiţi de la 14 ani să intrăm în competiţie cu alţi 10, uneori 20 de oameni pentru un loc în băncile unui liceu ori facultăţi. Acest tip de competiţie a adus cu sine şi multe lucruri arbitrare. Alegerea facultăţii pentru continuarea studiilor fiind unul dintre ele. Devenise prioritar a fi declarat admis după susţinerea unui examen. Cu pasiunea pentru a citi e mai complicat. În vremurile acelea părea că totul vine de la sine, dar încerc încă să desluşesc mecanismele ce o declanşează pentru a fi mai bun în ceea ce fac cu mare drag acum. Îmi place foarte mult să citesc în librărie copiilor, chiar în vârstă de un an, doi ani şi cred în acest aer contaminant al bibliotecii. O contaminare cu dorinţa de cunoaştere. Nu există limite de vârstă pentru ea.
– La un an după deschiderea librăriei a apărut criza. Cum aţi rezistat?
– Cu zeci de mii de fire de păr alb. Fotografiile o pot certifica. S-au mai deschis multe librării în Bucureşti şi în ţară şi după 2008 – specializate ori ba. Provocarea cea mare este în continuare cum să faci nu numai să rezişti, ci să promovezi ceea ce tu consideri igienic, important, vital a promova. O comunitate de oameni care să aprecieze acest efort e esenţială. În cazul nostru strădaniile zilnice sunt pentru a o creşte pe cea existentă, către care recunoştinţa noastră se îndreaptă deja.
– Vindeţi exclusiv carte în limba engleză. E rentabil?
– E rentabil să ai o librărie – orice fel de librărie – într-o piaţă de 60 milioane de euro pe an? Să împărţim suma aceasta la populaţia prezumtiv cititoare a României şi ne vom îngrozi. Nu ai prea multe variante. Dacă alegi să nu laşi totul baltă pentru că îţi place foarte mult ce faci şi vrei ca în librărie cartea să reprezinte 90% din ce distribui trebuie să cauţi zilnic soluţii de supravieţuire. Se întâmplă din când în când să-ţi spui că nu-i în van totul şi că oraşul ăsta chiar merită şi un spaţiu ca al nostru. De curând m-am trezit într-o dimineaţă cu un domn şi o doamnă din Australia – intraseră zâmbind să vadă „probabil cea mai bună librărie de carte în limba engleză din Europa de Est” – aşa scrie în ghidul nostru Lonely Planet, mi-au spus. Le-am mulţumit şi am băut împreună o cafea, discutând despre primul australian pe care l-am citit – Patrick White, noul Booker Prize (tot un australian, Richard Flanagan) şi despre Andrew, australianul care locuieşte aici de 20 de ani şi este, printre altele şi căpitan al echipei României de cricket.
– Cum v-aţi găsit partenerii străini?
– Mă bucur că-mi puneţi această întrebare, fiindcă îmi face mereu plăcere să povestesc prima mea întâlnire cu un reprezentant al unei edituri. Se întâmpla la târgul de carte de la Frankfurt, în octombrie 2007, cu două luni înainte de a deschide librăria. Când ai ceva experienţă în a citi în limba engleză începi să îndrăgeşti anumite edituri din Marea Britanie sau America. Le-am căutat site-urile, am trimis pe adresele de contact informări despre cine suntem şi ce ne-am propus, am primit rapid răspunsuri şi am stabilit apoi întâlniri pentru Frankfurt. Doamna Ledochowicz (prima mea întâlnire acolo) reprezenta câteva dintre cele mai importante edituri academice din SUA (MIT Press, Chicago University Press, Yale University Press etc.). Aveam stabilită o întâlnire de jumătate de oră. Frankfurt este încă probabil unul dintre cele mai importante târguri de carte din lume. Durează cinci zile şi mai toţi reprezentanţii de vânzări ai editurilor importante au zilnic foarte multe întâlniri. Poate fi realmente epuizant. Ai nevoie de un concediu după. Cu toate astea am discutat cu doamna Ledochowicz despre tot felul de lucruri, de la Eliade şi Cioran până la Wajda şi Gombrowicz. La sfârşit mi-a pus două întrebări, după care mi-a zis simplu „– N-ai mai făcut asta până acum, nu?”„– Nu”, am răspuns. Şi-apoi a stat încă o jumătate de oră pentru a-mi explica schematic cum putem începe colaborarea. M-am ridicat, am mulţumit recunoscător şi mi-aduc aminte că mi-am spus fericit în gând că, dacă în businessul acesta există astfel de oameni, am nimerit unde trebuie.
– Cum faceţi selecţia cărţilor pe care le vindeţi? Se tipăresc în spaţiul anglo-saxon sute de mii de titluri şi multe sunt maculatură...
– Criteriul principal este acela că trebuie să-mi placă.
Într-adevăr, principalul instrument cu care trebuie să se înarmeze azi librarul e... lopata – pentru a putea înlătura tonele de maculatură ce apar zilnic.
Gustul e o chestiune care se formează în timp şi cu ceva osteneală. Cred mult în faptul că trebuie să citim de-a valma încă din copilărie – sunt un om care a început să fie interesat de lectură relativ târziu, cam pe la zece-unsprezece ani, înainte de vârsta asta preferam să bat mingea pe stradă – cât mai mult şi multe, capodopere şi dezastre literare deopotrivă pentru a ne forma gustul prin truda proprie. Entuziasmul pe care-l stârneşte în tine descoperirea, după osteneala şi truda pomenite, că prin cărţi poţi trăi mii de alte vieţi poate fi molipsitor şi este un mare ajutor atunci când faci recomandări cititorilor într-o librărie. Dincolo de acest entuziasm, cu care uneori îmi înspăimânt clienţii, există un algoritm simplu pentru funcţionarea unei librării în ziua de azi: trebuie să comanzi o listă de titluri ce vor fi sigur mai uşor de vândut astfel încât acestea să-ţi ofere curajul de a propune lucruri mai noi, mai puţin cunoscute, dar valoroase pe care-ţi doreşti să le promovezi.
– Cine sunt clienţii?
– 80% dintre clienţii noştri sunt români – restul sunt expaţi care locuiesc în genere în nordul capitalei şi ne vizitează constant în week-end-uri, din ce în ce mai multi turişti sau oameni sosiţi din toate colţurile lumii cu slujbe temporare în Bucureşti etc.
60% dintre cumpărători au vârsta cuprinsă între 18-35 de ani – suntem destul de cunoscuţi printre studenţi. Unul dintre beneficiile (şi necazurile totodată) ale faptului că vieţuiesti într-o librarie este că întâlneşti o incredibilă colecţie de personaje. Nu e zi fără peripeţii...
– De unde numele Anthony Frost?
– Cred că cel mai simplu de rezolvat dintre lucrurile legate de începuturile librăriei a fost stabilirea numelui. Nicolae l-a propus şi noi l-am îmbrăţişat imediat. Tony (Anthony Frost) a fost primul englez din vieţile noastre. L-am întâlnit în 1990, era şofer de tir – nicio legătură cu lumea cărţii – un om minunat, care, impresionat de revoluţia privită la televizor în decembrie 1989 şi de ce a urmat mai apoi, a început să strângă ajutoare pentru orfanii din România mergând din poartă în poartă şi organizând apoi mai multe convoaie. Dan a jucat rolul de interpret pentru unul dintre primele transporturi şi ni l-a prezentat pe Tony, impresionat la rându-i de bunătatea şi candoarea acestui om – a fost pentru noi toţi un foarte drag prieten. Francheţea, stilul direct şi buna dispoziţie a lui Tony îţi mergeau la inimă şi-ţi rămâneau acolo. Tony a murit acum doi ani şi mă gândesc la el de multe ori, păstrându-l în minte aşa cum l-am văzut ultima oară în 2008, fâstâcit, în faţa librăriei, neştiind ce să spună, cu ochii în lacrimi.
– Ce gen de carte se cumpără în mod deosebit?
– Beletristică, cărţi pentru copii, istorie, ştiinţe şi din ce în ce mai mult romane grafice, benzi desenate (am lucrat mult pentru a ne consolida un nume şi acum suntem cunoscuţi printre tineri ca locul din Bucureşti unde găseşti cele mai multe titluri în acest domeniu, pe care noi îl vedem şi ca o poartă de intrare în lumea cărţii).
Încercăm să promovăm texte pe care le descoperim şi în alte domenii precum non-ficţiune, biografii, autobiografii, memorialistică – un gen nu încă atât de frecventat de clienţi pe cât ne-am dori. Sunt multe titluri pe care mi le-aş dori urgent traduse şi în română. Patrick Leigh Fermor este unul dintre cei mai interesanţi scriitori de literatură zisă de călătorie dar care transcende cu mult genul printr-o şlefuire unică a frazei, sunt cărţile unei vagabondări prin Europa (România, locul unei poveşti de dragoste cu Bălaşa Cantacuzino, este şi ea inclusă) anului 1933, pe când avea 18-19 ani, cărţi pe care le-a publicat abia după 40 de ani, începând cu 1977. N-am citit niciodată în scrierile unui călător străin pagini mai frumoase despre Bucureşti decât în volumul al treilea, publicat postum în 2013, al acestor memorii.
– Explozia e-bookurilor afectează vânzarea de carte pe hârtie?
– Sigur – însă nu în ritmul în care s-a crezut iniţial. Se pare că utilizatorii chestionaţi asiduu de producătorii de device-uri (nemulţumiţi de vânzări) nu sunt încântaţi de utilitatea unică a acestora. Se aşteaptă noi formate de tablete-reader multifuncţionale. Despre vânzările la zi văzute prin comparaţie precum şi viitorul cărţii unul dintre cele mai interesante şi documentate articole publicate în ultimul an este cel din The Economist – „The Future Of Book „http://www.economist.com/news/essays/21623373-which-something-old-and-powerful-encountered-vault.
Raportul de vânzări, se precizează aici, din 2009 – un e-book pentru 18 cărţi tipărite este estimat a ajunge 1:1 abia în 2018 în cea mai importantă piaţă de carte din lume: SUA, cu vânzări totale de 15 miliarde de dolari în 2009, dar e doar încă o estimare. Până acum cartea tipărită ar fi trebuit să dispară deja de câteva ori după alte asemenea estimări. Cert este că formatele alternative câştigă teren în fiecare zi. Dar aşa cum spune Julian Barnes într-un eseu de 27 pagini, tipărit în milioane de exemplare şi distribuit numai librăriilor independente, „Viaţa şi cititul nu sunt activităţi separate. Pentru această grea sarcină a descoperirii imaginaţiei şi a descoperirii de sine simbolul perfect a fost şi este cartea tipărită”.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
