Analiză

Cât de „preventiv“ va fi noul acord stand-by semnat de România cu FMI?

Jeffrey Franks este de doi ani „cel mai puternic om din economia românească“, cel care face legi, taie şi închide

Cât de „preventiv“ va fi noul acord stand-by semnat de România cu FMI?

Autor: Claudia Medrega

03.04.2011, 23:44 216

Rămâne de văzut dacă vor fi sau nu atraşi banii de la Fond şi dela Comisia Europeană având în vedere situaţia finanţelor publice şicontextul extern incert.

Necesarul de finanţare este ridicat în acest an şi va rămâneridicat şi în anii următori. În 2011 România va avea de finanţat undeficit bugetar de cel puţin 6 mld. euro, dacă va reuşi să reducănivelul acestuia la 4,4% din PIB, de la 6,5% din PIB în 2010. CătreFMI va avea de achitat peste 250 mil. euro, iar în 2012, cândîncepe rambursarea ratelor de capital, nota de plată va creşte la1,8 mld. euro.

Ministrul finanţelor, Gheorghe Ialomi­ţianu, a amintit dorinţaautorităţilor române de a nu utiliza banii de la FMI, însă asubliniat faptul că în unele ţări din Uniunea Europeană lucrurilenu stau prea bine şi este posibil ca România să fie nevoită săacceseze aceşti bani. "Vom încheia un acord preventiv. Eu mi-aşdori să nu utilizam banii respectivi, însă vedeţi că în unele ţăridin Uniunea Europeană lucrurile nu stau prea bine şi este posibilca România să fie nevoită să aceseze aceşti bani."

România mai are experienţa unui acord stand-by preventiv,încheiat în iunie 2004. Atunci programul nu a fost finalizat, fiindîncheiată doar prima evaluare.

De ce este nevoie de continuarea acordului cuFMI?

În 2009, oficialii români declarau că acordul este "preventiv",este o "centură de siguranţă". Însă în toamna anului 2009 banii FMIau devenit soluţia de plată a salariilor şi pensiilor, instituţiafinanciară acceptând ca o parte din bani să intre direct la bugetulde stat. De data aceasta autorităţile au informat Fondul că acorduleste "preventiv", o va­riantă oficială a FMI pentru acordurilestand-by.

Prin încheierea acordului din 2009 auto­rităţile au susţinut căvor asigura relansarea economiei, însă "reţeta" FMI de reducere acheltuielilor bugetare a lăsat puţin spaţiu pentru investiţiipublice de amploare.

Pe durata acordului parafat în 2009 cu FMI, economia nu a reuşitsă iasă din recesiune, iar companiile de stat au continuat săînregistreze pierderi uriaşe şi să genereze arierate. Iar economiaa rămas în recesiune şi în 2010.

Condiţiile impuse de FMI au fost totuşi mai puţin dure decât înacordurile precedente, Fondul dând de înţeles că ţine cont decir­cumstanţele extraordinare, de recesiunea generalizată.

Noul acord de tip preventiv al FMI cu România pe doi ani, care aprimit undă verde de la Washington şi a început la 31 martie,urmează să se concentreze pe stimularea economiei prin intermediulreformelor structurale şi îmbunătăţirea infrastructurii.

Autorităţile şi FMI nu exclud însă conti­nuarea recesiunii şi înacest an, prognozând o scădere de 0,5% în 2011, în scenariulpesimist. În scenariul de bază este estimată o creştere economicăde 1,5% în acest an.

Spre deosebire de creditele de urgenţă acordate de FMI unor ţăriprecum România, Ungaria şi Ucraina - în cazul cărora instituţia asolicitat îndeplinirea unor criterii stricte, precum reducereadeficitului bugetar şi a dezechilibrelor externe, Fondul a creat şio linie de credit flexibilă - Flexible Credit Line - care nupresupune criterii de performanţă, banii putând fi retraşi de cătreţările debitoare în orice condiţii după ce a fost semnat acorduliniţial. Linia de finanţare flexibilă a fost creată special pentruţările care nu înregistrează dezechilibre macro­economice mari, darau nevoie de o protecţie împotriva efectelor crizei financiareglobale.

Polonia a fost a doua ţară care a apelat la linia de creditareflexibilă a FMI, după Mexic. Ţara a primit în 6 mai 2009 acordulFondului pentru o finanţare de 20,58 mld. dolari, suma nefiindvăzută ca o finanţare de urgenţă, ci ca o rezervă suplimentară pusăla dispoziţia băncii centrale.

FMI a introdus în ofertă şi "Linia de credit preventivă"(Precautionary credit line) la finele lunii august 2010, aceastafiind destinată ţărilor cu vulnerabilităţi moderate.

Linia de credit nouă vizează statele care nu se califică pentrulinia de credit flexibilă. Împrumutul este evaluat, printre altele,în funcţie de capacitatea beneficiarului de a se finanţa de pepieţe, de disciplina fiscală, politica monetară şi sănătateasistemului bancar al acestuia.

Însă România nu se numără printre "clienţii" acesteifacilităţi.

Cum a decurs colaborarea cu FMI

Relaţia României cu FMI a fost decisivă pentru guvernele cares-au succedat la putere de-a lungul timpului în încercarea lor de aface reforme structurale.

Cu excepţia guvernelor Isărescu şi Tă­riceanu, celelate guvernepostdecembriste au încheiat acorduri de finanţare cu instituţiafinanciară internaţională, fără însă a le respecta pe cele maimulte.

După 1990, România a semnat şase acorduri stand-by cu FMI,fiecare program fiind însoţit de un împrumut, condiţionat deîndeplinirea anumitor angajamente de re­formă.

Dintr-o finanţare totală disponibilă de circa 2,8 mld. dolari,guvernele care s-au succedat au aplicat atâtea măsuri de reformăconvenite cât să poată trage ceva mai mult de jumătate din aceastăsumă. Însă programele şi finanţările alocate în perioada 1990-2000nu au produs efectele scontate.

Principalele prevederi dinprima scrisoare de intenţie din noul acord cu FMI pe perioada 2011- 2013

  • Deficitul bugetar va scădea la 3% din PIB (la un PIB de 130-140mld. euro) în 2012 prin continuarea restrângerii cheltuielilorbugetare;

  • Reformele se vor concentra pe sectoarele energie şitransport;

  • Lista medicamentelor compensate şi gratuite, aprobată în 2008,va fi revizuită pentru reducerea numărului acestora şi includereamai multor medicamente generice; numărul de paturi din spitale vafi redus prin revizuirea bugetelor spitalelor şi implementarea uneistrategii de raţionalizare a acestora;

  • Legislaţia privind ajutoarele pentru încălzire va fi modificată,până la finele lunii iulie, astfel încât doar "cele mai vulnerabilepersoane" să beneficieze de aceste sume şi să se realizeze economii"semnificative" la buget;

  • BNR va elabora şi supune consultării, până la finele lunii iunie2011, unele propuneri de măsuri prudenţiale care vor menţine unnivel prudent al solvabilităţii şi provizioanelor şi vor permiteintroducerea standardelor internaţionale de contabilitate, IFRS, laînceputul anului viitor;

  • Controlul financiar al companiilor de stat se va muta, până lafinele lunii septembrie 2011, de la ministerele în subordineacărora se află la Ministerul Finanţelor. Totodată, regiile autonomeşi companiile subordonate autorităţilor locale vor transmite, înfiecare trimestru, indicatori financiari şi cei privindoperaţiunile către Finanţe.

  • Guvernul va separa activele viabile ale Termoelectrica şi vaînchide restul operaţiunilor;

  • Investitori strategici vor fi atraşi în companiile energeticecheie, incluzând Transelectrica, Transgaz, Romgaz şi Petrom;

  • Statul vrea să atragă până la finele acestui an un investitorstrategic pentru CFR Marfă prin vânzarea unei participaţiiminoritare;

  • CFR Infrastructură va închide 1.000 de kilometri de cale feratăpână la finele lunii august 2011 şi va elabora planuri pentru olicitaţie privind atribuirea unui contract competitiv dementenanţă;

  • Statul va căuta până la finele acestui an un investitorstrategic pentru Tarom;

  • Reducerea termenului pentru plata datoriilor pe careautorităţile publice le au la companii de la 90 de zile la 30 dezile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO