Analiză

Ce spun primarii despre ideea ca ANAF să colecteze taxele pe proprietate

Ce spun primarii despre ideea ca ANAF să colecteze taxele pe proprietate

Autor: Departamentul Corespondenţi

24.08.2012, 15:34 1735

Posibilitatea ca ANAF să colecteze taxele pe proprietate, în numele autorităţilor locale, este menţionată în scrisoarea suplimentară de intenţie agreată la începutul lunii august de autorităţile române cu Fondul Monetar Internaţional, scrie Mediafax.

Majoritatea primarilor se tem însă că dacă ANAF va colecta aceste taxe şi impozite banii nu ar mai ajunge integral în bugetele locale sau nu vor fi primiţi la timp. Aceasta, în condiţiile în care cel puţin 20 la sută din bugetul primăriilor provine din banii încasaţi din astfel de taxe.

De asemenea, în eventualitatea în care ANAF va prelua colectarea taxelor şi impozitelor pe proprietate şi mijloace de transport, primăriile ar putea fi obligate să disponibilizeze angajaţi de la direcţiile de venituri.

- Primarul Bistriţei: La cât de multe tâmpenii se întâmplă, aceasta ar fi bomboana de pe colivă

Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu (PSD), consideră că intenţia ANAF de a prelua de la primării colectarea impozitelor pe proprietate este o idee "proastă", care nu face altceva decât să contravină ideii de descentralizare cerută de autorităţile publice locale.

"La cât de multe tâmpenii se întâmplă, aceasta ar fi bomboana de pe colivă. Dacă ANAF va colecta aceste taxe şi impozite, nu ne va mai da banii la timp. Îi va folosi pentru te miri ce alte scopuri. E o idee proastă care contravine descentralizării pe care noi, autorităţile publice locale, o tot cerem. Tot ce e centralizat e prost la fel. Noi cerem demult şi ca marii contribuabili să revină la primării, nu să plătească taxele şi impozitele direct la ANAF, să ne lase să gestionăm noi resursele în folosul comunităţilor pe care le conducem fiindcă de aceea am fost aleşi", a declarat Creţu.

El spus că, în eventualitatea în care ANAF va prelua colectarea taxelor şi impozitelor pe proprietate şi mijloace de transport, va fi obligat să disponibilizeze angajaţi de la Direcţia de venituri a Primăriei.

"Fireşte că va trebui să dăm afară angajaţi de la Direcţia de venituri a Primăriei Bistriţa care se ocupă acum de încasarea acestor taxe. Să nu îşi imagineze cineva că bistriţenii vor merge la Bucureşti să le achite. ANAF va trebui să înfiinţeze structuri teritoriale ca să poată încasa aceste taxe. Totuşi, sper că nu se va întâmpla aşa ceva. E o aberaţie", spune Ovidiu Creţu.

Potrivit raportului de activitate al primarului Bistriţei pentru anul 2011, în cursul anului trecut municipalitatea a încasat din impozite şi taxe pe proprietate suma de 18,5 milioane de lei, iar din taxe pe mijloace de transport încă 5,3 milioane de lei, în total peste 23,8 milioane de lei.

Având în vedere că veniturile Primăriei Bistriţa s-au cifrat, în 2011, la 159 de milioane de lei, banii proveniţi din impozite şi taxe pe proprietate şi pe mijloace de transport reprezintă peste 15 la sută din veniturile totale încasate de municipalitate.

Potrivit Primăriei Bistriţa, la capitolul impozite şi taxe pe proprietate s-au făcut următoarele încasări: impozit pe clădiri persoane fizice - 4,2 milioane de lei, impozit pe teren persoane fizice - 571.621 lei, impozit/taxă pe clădiri persoane juridice - 10,9 milioane de lei, impozit/taxă pe terenuri persoane juridice - un milion de lei. De asemenea, s-a mai încasat impozit pe teren extravilan - 378.592 de lei şi taxe judiciare de timbru - 1,4 milioane de lei.

Din taxa pe mijloace de transport de la persoane fizice, Primăria Bistriţa a obţinut peste 3 milioane de lei, iar din aceeaşi taxă încasată de la persoane juridice încă 2,3 milioane de lei.

- Primarul Clujului: Resping o asemenea soluţie; ar încălca principiul autonomiei locale

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, respinge şi el propunerea ca ANAF să încaseze impozitele pe proprietate în locul primăriilor, considerând că se încalcă principiul autonomiei locale.

"O asemenea propunere, ca ANAF să încaseze impozitele pe proprietate în locul primăriilor, nu este benefică, resping o asemenea soluţie. Primarii au cel mai mare interes în încasarea impozitelor pentru că ei trebuie să poată finanţa proiectele din bugetul local, nu cei de la Bucureşti, de la Ministerul Finanţelor, să ia o decizie. Colectarea acestor impozite de către ANAF s-a făcut până în 1999, iar după ce operaţiunea a trecut la primării s-a constatat o creştere a veniturilor", a spus Boc.

Potrivit acestuia, o decizie de colectare a impozitelor de către ANAF ar încălca, pe de altă parte, şi principiul autonomiei locale.

"ANAF să se ocupe de colectarea banilor la bugetul naţional, unde sunt găuri mari încă. Odată banii încasaţi de ANAF, la Bucureşti, nu mai avem certitudinea că se vor întoarce toţi la Cluj-Napoca sau la primării. Se încalcă principiul autonomiei locale", a afirmat Emil Boc.

Impozitul pe proprietate în municipiul Cluj-Napoca reprezintă opt la sută din veniturile încasate la bugetul local, suma estimată pentru anul 2012 fiind de 80 de milioane de lei.

Bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru acest an este de 962 de milioane de lei.

La rândul său, Mircea Moroşan (PDL), primarul oraşului Huedin, unde trăieşte o importantă comunitate de romi, spune că aşteaptă detalii privind încasarea impozitelor pe proprietate de către ANAF.

"Trebuie să ştim exact cine ce face, ce se întâmplă cu banii colectaţi de ANAF, dacă rămân toţi la primării sau un procent va merge la Bucureşti. Dacă ANAF ar colecta, iar banii ar rămâne toţi la primării ar fi foarte bine, dar noi, primarii din opoziţie, ne aşteptăm la ce e mai rău", a spus Moroşan.

Potrivit acestuia, un sfert din bugetul local al oraşului, care este de opt milioane de lei, provine din impozitul pe proprietate, iar gradul de încasare este de circa 70 la sută.

"Noi am făcut o analiză la nivelul Primăriei Huedin privind gradul de încasare a impozitelor pe proprietate între romi, pe de-o parte, care au palate în Huedin şi maşini scumpe, şi cetăţenii români şi maghiari. A reieşit că romii şi-au achitat aceste impozite în proporţie de 62 la sută, în timp ce românii şi maghiarii de peste 75 la sută", a afirmat Moroşan.

Potrivit acestuia, în cadrul Primăriei Huedin se ocupă de taxe şi impozite cinci funcţionari care, în cazul în care activitatea de colectare a impozitelor va fi preluată de ANAF, vor fi redistribuiţi.

"Avem un număr de 18 posturi lipsă în organigramă, deci cei cinci funcţionari de la taxe şi impozite ar avea unde să fie redistribuiţi", a spus Moroşan.

- Primarul Devei: Nu există cadrul legal pentru preluarea colectării impozitelor pe proprietate de către ANAF

Primarul din Deva, Petru Mărginean (PC), susţine că preluarea colectării impozitelor pe proprietate de către ANAF nu se poate realiza fiindcă nu există cadrul legal.

"Astea sunt vorbe, nu este logic, nu există cadru legal. Orice schimbare de acest fel se realizează prin legi, nu prin propuneri şi scrisori ale unor foruri, indiferent că sunt FMI, Banca Mondială sau cum or mai fi. Tehnic este aproape imposibil şi deloc eficient", a spus Mărginean.

La rândul său, directorul economic al Primăriei Deva, Viorica Nicula, spune că această propunere a mai fost testată în urmă cu câţiva ani şi s-a demonstrat a fi o soluţie greşită.

"Aceste venituri sunt venituri proprii ale primăriilor şi sunt reglementate de Codul Fiscal. Au mai existat propuneri în acest sens în urmă cu 12 - 15 ani şi nu a mers. S-a dovedit atunci că nu exista interes de colectare din partea celor de la autoritatea naţională fiindcă erau banii administraţiilor locale. Statistic e demonstrat că atunci când aceste impozite sunt colectate de autorităţile locale eficienţa creşte", a afirmat Viorica Nicula.

Totodată, Nicula a spus că din anul 1999 aceste impozite sunt colectate de către administraţiile locale, iar pe aceste bugete sunt angajate credite pe termen lung pe care le-au accesat primăriile şi care sunt rambursabile în mai mulţi ani.

La nivelul Primăriei Deva, din totalul veniturilor proprii de 87 de milioane de lei, circa 10 milioane sunt reprezentate de veniturile pe proprietate. În 2011, gradul de colectare a veniturilor pe proprietate a depăşit 90 la sută.

Citiţi mai mult despre ce spun primarii despre ideea ca ANAF să colecteze taxele pe proprietate pe www.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO