Analiză

Cresterea SIF, intre zvonuri si date financiare

07.04.2003, 00:00 26

Saptamana trecuta a fost una din cele mai fericite pentru investitorii in actiunile societatilor de investitii financiare (SIF). Actiunile SIF au castigat in ultimele trei zile ale saptamanii aproape 11%, in conditiile in care luni si marti au fost suspendate de la tranzactionare dupa intalnirile Adunarilor Generale ale Actionarilor (AGA). Fata de inceputul anului, actiunile SIF s-au transferat vineri  la preturi cu aproximativ 8% mai mici fata de cele de la inceputul anului. Una din cauze este si trecerea datei de referinta pentru acordarea dividendelor.
Cresterea dividendelor fata de cele de anul trecut a depasit rata inflatiei in cazul a patru dintre SIF-uri, in timp, iar cea de-a cincea, SIF Oltenia va distribui un dividend brut egal cu cel din 2002: 300 lei/actiune. Conducerea societatii a explicat ca ar fi putut acorda un dividend mai mare, dar ca acesta ar fi insemnat o decapitalizare a societatii, iar prefitul nerepartizat urmeaza a fi utilizat pentru investitii.
Bugetele de Venituri ai Cheltuieli ale SIF arata, de asemenea, creasteri fata de anul anterior. SIF Moldova, a publicat chiar si valoarea dividendului net pe care isi propune sa il ofere actionarilor anul viitor: 490 lei/actiune. Printre cele mai importante evenimente din acest an care vor influenta rezultatele financiare ale SIF-urilor se numara stabilirea dividendelor de catre bancile ale caror actiuni le detin in portofoliu.  Dividendele distribuite de acestea, dintre care cele mai mari sunt Banca Comerciala Romana si Banca Romana pentru Dezvoltare au reprezentat in anii anteriori chiar si jumatate din sursele de venit ale SIF-urilor.  Speculatiile privind dividendele ce ar putea fi distribuite de banci stau la baza oricarei estimari a veniturilor pe care societatile de investitii financiare le-ar putea obtine in acest an.
Brokerii au remarcat de altfel ca valoarea de piata a societatilor de investitii financiare este mai mica chiar decat valoarea actiunilor  bancilor pe care le detin in portofoliu. Capitalizarea bursiera a celor cinci societati de investitii financiare a ajuns la finalul saptamanii trecute la 225 milioane de dolari. Pe de alta parte SIF-urile detin in portofoliu sute de alte societati, multe din acestea fiind neoprofitabile. Vanzarea pachetelor la aceste societati ar insemna pierderi contabile semnificative.
Actiunile SIF sunt printre cele mai sensibile la zvonuri si informatii noi aparute pe piata si sunt din aceasta cauza preferate de multi  dintre speculatori. Cresterea de saptamana trecuta a coincis cu aparita informatiilor privind apropierea termenului in care legea speciala a acestor societati va fi aprobata si cu decizia Parlamentului care a decis ca obiectul controlului Curtii de Conturi nu intra intre atributiile acestei institutii. Evolutia cotatiilor in ultimele saptamani va depinde cel mai mult de zvonurile care vor circula pe piata.

Miza legii speciale pentru SIF
Proiectului legii Societatilor de Investitii Financiare (SIF) exista inca din primavara anului trecut, insa partile implicate nu au putut ajunge nici pana in prezent la un consens asupra formei finale. Pe traseul CNVM - Ministerul Finantelor - Ministerul de Interne -  Ministerul Dezvoltarii si alte ministere si comisii, proiectul a suferit cateva modificari si a nascut numeroase controverse in ultimul an.
Lucru oarecum normal daca luam in considerare miza acestei legi.
Principala modificare adusa de lege va fi ridicarea pragului maxim de detinere a actiunilor SIF. In prezent, nici un investitor nu are dreptul de a detine mai mult de 0,1% din actiunile unui SIF. Acest lucru a facut ca, in ultimii ani, puterea actionarilor SIF sa fie foarte disipata, in ciuda eforturilor catorva grupuri de oameni de afaceri romani de a cumpara prin interpusi si a concentra cat mai multe actiuni. Practic, activitatea SIF a fost coordonata doar de managerii societatilor, care nu au putut fi controlati sau verificati de actionari. Datorita acestei situatii, in jurul SIF au existat mai multe dispute in ultimii ani, unele concretizate in procese intentate de actionari managementului.
Daca legea finala a SIF va reglementa majorarea pragului maxim de detinere de la 0,1% la 1%, actionariatul societatilor se va concetra puternic, miza fiind activele de peste 100 de milioane de dolari ale fiecarui SIF.
SIF sunt printre cele mai bune platitoare de dividende din Romania.
Majorarea pragului nu va insemna, conform ultimului proiect de lege public, si majorarea corespunzatoare a dreptului la vot. Astfel, pana la 0,1% o actiune va insemna un vot, intre 0,1% si 0,5% - 10 actiuni vor aduce un vot iar intre 0,5% si 1% - 100 de actiuni vor insemna un vot.
Legea va reglementa, de asemenea, modalitati de verificare a managerilor SIF, precum si sanctiuni ce vor putea fi aplicate acestora.

Ce spun brokerii
@ Rares Nilas, directorul societatii de brokeraj BT Securities: "Pretul la care ajuns actiunile societatilor de investitii financiare mi se pare un pret corect. Daca scadem valoarea dividendelor aprobate de actionari, actiunile SIF sunt acum practic la maximul acestui an. Nu ma astept la cresteri semnificative ale preturilor pana la aparitia de noi informatii privind legea societatilor de investitii financiare."
@ Emil Ogica, presedinte Intercapital Invest: "Cresterea de saptamana trecuta este normala dupa tendinta descendenta din ultimele doua luni. Cresterea valorii tranzactiilor la Bursa se numara printre cauzele cresterii.In conditiile in care pe piata nu apar informatii noi ma astept ca pe termen scurt cotatiile sa stagneze la nivelul actual sau la preturi usor mai mici fata de cele de vineri."
@ Octavian Dragolea, director de operatiuni la European Securities: "Informatiile privind legea SIF au fost cele care au generat urcarea cotatiilor. Cresterea este normala din moment ce pragul maxim de detinere la o societate de investitii financiaere urmeaza sa creasca la 1%. Pentru saptamana viitoare ma astept ca actiunile SIF sa-si continue cresterea, la fel ca multe din actiunile de la Bursa. Este clar ca tendinta de pe piata este una de crestere."
@ Radu Popescu, trader la Romcapital: "Piata actiunilor societatilor de investitii financiare este puternic influentata de speculatori. Unii dintre acestia incearca sa influenteze pretul prin lansarea de informatii pe piata.Pentru saptamana viitoare este posibl ca preturile actiunilor SIF sa inregistreze fluctuatii puternice, in conditiile in care pe piata ar putea aparea noi informatii legate de activitatea societatilor de investitii financiare."
laurentiu.ispir@zf.ro ; vlad.nicolaescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO