Un recent studiu privind calitatea vietii a inregistrat o premiera pentru Romania. Iata ca majoritatea romanilor nu se mai tem de razboaie, nici de boala, ci de ... impozite si taxe. Intrebarea la care ar trebui sa ne raspunda autoritatile este simpla: DE CE LE ESTE FRICA ROMaNILOR DE IMPOZITE SI TAXE ? Fara indoiala ca sociologii au destule explicatii pentru aceasta teama colectiva. Fara a avea pretentia unei analize profesioniste, cred ca impozitele si taxele sunt percepute ca o agresiune a statului asupra buzunarelor personale (goale, multe dintre ele!). Daca nemultumirile oamenilor de afaceri legate de sistemul fiscal au fost pana acum ignorate, acest semnal din partea populatiei ar trebui sa fie receptionat in mod corespunzator de catre autoritati - Populatia nu mai poate plati impozitele!. Asadar, politica fiscala a statului roman nemultumeste din ce in ce mai multi oameni. Iar atunci cand aparatul birocratic al statului ingreuneaza situatia populatiei, este evident ca nu populatia este de vina.
Aceasta rasturnare de situatie reprezinta corolarul instabilitatii legislative, coruptiei si a altor fenomene negative bine cunoscute opiniei publice. Totusi, impozitele au devenit "dusmanul public nr. 1" si datorita unei politici fiscale (si economice) neadaptata la realitatile sociale ale Romaniei. Practic, sistemul fiscal actual este mult prea complex si greoi pentru a fi eficient. Aceasta stare de lucruri se manifesta in continuare prin:
a) Legislatia in continua schimbare, la care se mai adauga numarul mare de taxe si impozite solicitate, contributii sociale, impozite si taxe locale, fonduri speciale, timbre fiscale si nefiscale, literare, artistice etc. care trebuie declarate si platite. Nu este lipsit de importanta ca sunt numeroase impozite la care este mai mare comisionul bancar decat suma platita. Termenele de plata si de declarare sunt stabilite in mod arbitrar, astfel ca timpul necesar indeplinirii formalitatilor fiscale este din ce in ce mai mare. Iar anul 2004 nu se anunta mai bun...
b) Nu numai numarul taxelor este mare, ci si ponderea lor raportata la veniturile populatiei (veniturile din economia legala!). Veniturile din salarii, de exemplu, continua sa fie supuse unor contributii sociale aflate la un nivel extrem de ridicat, prin comparatie cu tarile vecine. Aceasta supraimpozitare determina o continua reducere a numarului de platitori de contributii sociale si, implicit, o crestere a deficitului bugetului de asigurari sociale. Nu am nici cea mai mica indoiala ca numai cota unica de impozitare nu are nici o sansa sa reduca evaziunea fiscala, daca nu se diminueaza contributiile sociale platite de angajatori.
c) Concentrarea pe activitati birocratice si nu pe activitati de control in zonele de risc. Cazierul fiscal reprezinta un exemplu de ingradire a libertatii de asociere, pentru ca firmele-fantoma vor continua sa fie inregistrate (sincer, cred ca nici nu se mai obosesc sa se inregistreze!), fara a se impiedica de o foaie de haartie. Nu stiu cum si-a inchipuit Ministerul Finantelor Publice ca un "investitor-fantoma" se va mai intoarce in Romania si va solicita eliberarea unui cazier fiscal... Un alt exemplu il reprezinta asa-zisa depunere a declaratiei in forma electronica, adica cu discheta si declaratie pe hartie. Daca asta este informatizare a societatii, prefer sa nu ne mai informatizam. Odata cu aparitia Agentiei de Administrare Fiscala, birocratia se va amplifica pentru ca declaratiile vor trebui depuse in mai multe exemplare si la mai multe ghisee...
d) Formularistica foarte complicata si in continua modificare, informatia redundanta solicitata (in special in domeniul contributiilor sociale), depunerea lunara a declaratiilor, indiferent de dimensiunea societatii si nenumaratele declaratii inutile solicitate contribuabililor. De exemplu, in Bucuresti, operatiunile de lichidare a societatilor comerciale este conditionata efectuarea unui control de fond, dar numai de anumiti inspectori alocati acestei activitati, care de regula sunt suprasolicitati. Astfel se explica lipsa falimentelor din Romania: nu are cine sa faca controlul de fond pentru ca Registrul Comertului sa radieze societatea.
Toate aceste fenomene sunt agravate de nivelul redus al veniturilor populatiei. Aceasta situatie este in contradictie cu principiile protectiei sociale atata timp cat in cazul salariului minim pe economie (2.500.000 lei in 2003), contributiile individuale pentru pensii, somaj si sanatate "musca" 17% din salariu, iar ponderea salariului net in total costuri salariale este de 61% (adica 40% din banii angajatorului se duc la stat, iar 60% se duc la salariat). In tarile europene, cu care ne comparam de fiecare data cand se maresc impozitele (si preturile), exista limite maxime si minime pentru contributii sociale, astfel ca salariile mici se regasesc aproape integral in buzunarul angajatilor.
Se stie ca o bugetul asigurarilor sociale si somajului, fondul de sanatate si mare parte din veniturile bugetului de stat si ale bugetelor locale se bazeaza pe aceasta impozitare agresiva a veniturilor din munca. Iar cum marea majoritate a populatiei are venituri mici, acestia resimt mult mai acut agresiunea statului asupra buzunarelor proprii, prin comparatie cu persoanele cu venituri medii sau mari. Solutia remedierii acestei situatii nu consta in confiscarea veniturilor celor mai avuti (prin impozitarea cu o cota de 80%), nici cota unica de impozitare a venitului, ci reducerea contributiilor sociale la un nivel care sa stimuleze munca concomitent cu simplificarea formalitatilor pentru angajarea fortei de munca si de declarare a contributiilor. Solutia este realista pentru ca, iata, in anul 2004, Guvernul a scutit regiile de stat de la plata contributiilor sociale, inclusiv contributia angajatorului la bugetul asigurarilor pentru somaj, a carei neplata in termen de 30 de zile este infractiune.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
