In framantarea provocata de evenimentele interne (votarea bugetului, pregatirea strategiei de aderare la Uniunea Europeana, noul scandal din cadrul coalitiei legat de demiterea-demisia ministrului Apararii), putini au luat aminte la Raportul Anual al Departamentului de Stat al SUA privind situatia respectarii drepturilor omului in lume, document in care este prezentata si Romania. Lipsa unei dezbateri serioase pe marginea unui document de asemenea importanta releva inca lipsa de racordare a autoritatilor si a pretinsilor analisti fata de un principiu care, incepand oficial cu interventia NATO in Iugoslavia de anul trecut, devine pe zi ce trece una dintre ratiunile primordiale de discutie, negociere si interventie pe scena internationala, punand sub semnul intrebarii in anumite cazuri principiul suveranitatii nationale. Sa fi uitat oficialii de la Bucuresti ca Romania nu a reusit sa devina membru cu drepturi depline al Consiliului Europei pana in 1993, tocmai din cauza neocrotirii substantiale a drepturilor minoritatilor nationale? Sau ca mult dorita clauza a natiunii celei mai favorizate acordata de catre SUA Romaniei a intarziat din aceleasi motive? Observatiile cele mai interesante de facut in ceea ce priveste Raportul pe 1999 fata de respectarea drepturilor omului in Romania ar fi cele legate de absenta mentiunilor in ceea ce priveste respectarea drepturilor minoritatii maghiare si cele referitoare la libertatea religioasa. Astfel, in ceea ce priveste raporturile majoritate-minoritati etnice sunt mentionate pozitiv initiativele in ceea ce priveste punerea in aplicare a tratatului de baza romano-ungar si prevederile privind educatia in limba minoritatii maghiare. Totusi, in privinta raporturilor dintre majoritatea romaneasca plus autoritati si minoritatea maghiara nu era de asteptat sa fim criticati datorita repetatelor mentiuni ale presedintelui Clinton de anul trecut, cu ocazia interventiei din Kosovo, cand acesta a dat Romania ca exemplu pozitiv in solutionarea problemelor interetnice. Problema majora la acest capitol insa vine de la respectarea drepturilor minoritatii rromilor, unde nici macar inceputul nu este edificator, adica exacta cunoastere a numarului acestora, Departamentul de Stat avertizand asupra cifrelor contradictorii oferite de catre Guvernul Romaniei, care identifica un numar de 400.000 de rromi si cele ale Comisiei Europene, care estimeaza numarul acestora la 1,1-1,5 milioane. Tot la acest subcapitol este prezentata dubla discriminare carora rromii trebuie sa-i faca fata, atat din partea populatiei majoritare, sub forma exclusivismului rasial si etnic, cat si din partea autoritatilor, sub forma abuzurilor Politiei, in special. Era de asteptat ca Departamentul de Stat al SUA sa semnaleze discriminarea de care urmeaza sa se bucure Biserica Ortodoxa Romana, prin acordarea apelativului de "Biserica Nationala" conferit de proiectul legii cultelor, precum si ingradirile aduse de acelasi act in privinta constituirii de noi confesiuni, prin aplicarea unui barem numeric ridicat, ca si cum constiinta religioasa ar depinde de numere. Insa, problema libertatii religioase in Romania a fost amendata serios ultima data de Raportul prezentat si in Legislativul SUA de catre un grup de trei senatori americani. Vizita de anul trecut a Papei Ioan Paul al II-lea nu a insemnat si solutionarea democratic-liberala a delimitarii raporturilor laic-religios, Stat-Biserica si majoritate-minoritati religioase. Nesolutionarea unor astfel de dileme majore, care au zguduit si Occidentul inainte de a fi clarificate, s-a vazut tot anul trecut, cu ocazia conflictului din Kosovo, cand, in mintea multor oficiali si a majoritatii populatiei se ducea un adevarat razboi al legitimitatilor, sau chiar un "razboi etnic", intre sustinerea interventiei NATO, datorita dorintei de integrare si constientizarii suferintei albanezilor si sustinerea sarbilor, pe baza mentalitatii "unitatii ortodoxe". Atunci, incepand cu Patriarhul Teoctist, au existat nenumarate interventii oficale ale BOR in numele pacii. Din pacate, oficialii BOR nu au mai emis comunicate de condamnare a interventiei brutale a Armatei Ruse in Cecenia. Probabil din cauza faptului ca razboiul cecen nu se duce la frontierele Romaniei, sau probabil din cauza asumarii unei false "fraternitati spirituale" cu ortodoxismul rus de asta data, cei care s-au aflat in fruntea condamnarii interventiei NATO in Iugoslavia nu vor sa vada genocidul si exterminarea cecenilor de catre fortele rusesti. Un lucru insa ar trebui retinut: aplicarea unor standarde diferite, "double standards" cum sunt numite in literatura politologica, de evaluare a unor evenimente ce au implicatii in ceea ce priveste respectul fata de drepturile omului te delegitimeaza moral si politic, fie ca este vorba de drepturi egale maghiarilor si romilor, fie ca e vorba de condamnarea-necondamnarea unor genociduri, sau fie ca faci asta de la nivel individual, de grup, sau institutie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
