Analiză

Vanzarile din lanturile de retail modern au trecut piata ciocolatei de 180 de milioane de euro

Vanzarile din lanturile de retail modern au trecut piata ciocolatei de 180 de milioane de euro

Click pentru imaginea marita

23.04.2007, 21:13 936

Vanzarile de produse din ciocolata pe piata romaneasca au crescut cu 19% in volum anul trecut fata de 2005, pana la 28.000 de tone, echivalentul a 280 de milioane de tablete de 100 de grame, arata un studiu al companiei de cercetare a pietei ACNielsen. Valoric, piata ciocolatei a ajuns anul trecut la 186 mil. euro, in crestere cu 23% fata de 2005.
Evolutia retailului modern din ultimul an s-a resimtit si la nivelul pietei ciocolatei. Astfel, vanzarile de produse pe baza de ciocolata in retelele mari de hipermarketuri si supermarketuri au crescut cu 47% anul trecut fata de 2005 (in volum), potrivit ACNielsen. Acestea au ajuns in 2006 la o pondere de 21% din volumul total al pietei de ciocolata si aproximativ 24% din valoare.
"Circa 76% dintre gospodariile din Romania consuma ciocolata, ceea ce este un grad de penetrare bun", a spus Cristina Mosteanu, senior brand manager pentru produsele din ciocolata la Kraft Foods Romania, companie al carei portofoliu include marcile Poiana si Milka.
Managerul Kraft Foods Romania a adaugat ca, in ceea ce priveste consumul mediu de ciocolata pe cap de locuitor, piata locala se situeaza pe unul dintre ultimele patru locuri din Uniunea Europeana, ceea ce demonstreaza potentialul de crestere a consumului.
Evolutia pietei a fost determinata de cresterile pe segmentul cel mai dezvoltat, al tabletelor, care se ridica la aproximativ 104 mil. euro si 19.300 de tone pe an. Consumul mediu in Romania este estimat astfel la aproape 8 tablete (de 100 de grame) pe cap de locuitor pe an.
Tabletele de ciocolata sunt urmate in clasamentul segmentelor de piata de pralinele din ciocolata, categorie estimata la aproximativ 27 mil. euro, si de napolitanele cu ciocolata, care au inregistrat vanzari de aproape 22 mil. euro anul trecut.
Potrivit datelor Kraft, segmentul premium a crescut anul trecut cu 25%, ca importanta din totalul pietei de tablete din ciocolata.
Cel mai vandut produs pe segmentul premium al tabletelor este ciocolata Milka, potrivit studiului Nielsen.
Milka este brandul cu cea mai rapida crestere de pe piata, triplandu-si cota in ultimii 3 ani, conform datelor Kraft. Milka concureaza direct cu Heidi sau Anidor (Supreme Chocolat), pe un segment tot mai competitiv datorita importurilor fara taxe din Uniunea Europeana.
Kraft a demarat recent o campanie ampla de promovare pentru brandul Milka, dupa ce anul trecut compania s-a concentrat pe ciocolata Poiana, prin schimbarea imaginii si a metodei de productie.
Pe piata tabletelor de ciocolata, Poiana (Kraft) este urmata de Primola (Supreme Chocolat), in topul celor mai vandute produse.
"Ciocolata Primola este pe locul 2 in segmentul tabletelor din ciocolata, in luna februarie a acestui an", a declarat Cristian Stancu, managerul de marketing al companiei Supreme Chocolat, citand date Nielsen.
Tabletele de ciocolata detin cea mai mare pondere in cifra de afaceri a companiei, care este prezenta si pe alte segmente ale pietei ciocolatei, dar si pe piata biscuitilor dulci.
Supreme Chocolat a anuntat ca se va concentra in acest an pe consolidarea pozitiei pe piata ciocolatei, avand in portofoliu si biscuiti dulci.
Compania s-a concentrat in ultimii ani pe distributia in Bucuresti si in marile orase din Romania, unde consumul de dulciuri pe cap de locuitor ajunge aproape de media europeana, potrivit datelor Supreme.
Kraft Foods Romania estimeaza vanzari in crestere cu 30% pentru acest an fata de 2005 pentru brandul Milka, in linie cu evolutia din perioada anterioara.
Compania, cel mai mare jucator pe piata ciocolatei, a anuntat recent ca se va concentra in acest an pe consolidarea pozitiei pe aceasta piata, avand planificate si investitii in productie.
Kraft Foods Romania estima anul trecut vanzari de peste 11.000 de tone de ciocolata pentru intregul an 2006 si o crestere a afacerilor double digit (peste 10%).
Kraft Foods Romania a iesit recent de pe segmentul produselor zaharoase, prin vanzarea bomboanelor Sugus si Silvana catre producatorul Kandia-Excelent, pentru suma de aproximativ 10 mil. euro.
Kraft Foods nu a renuntat insa la cladirile si terenul aferente fabricii din Brasov de produse zaharoase, si a transferat personalul unitatii de productie a bomboanelor la fabrica de ciocolata a companiei din aceeasi locatie.
"Transferul angajatilor de la unitatea de productie a produselor zaharoase in fabrica de ciocolata ne-a permis sa renuntam la angajarile temporare", au declarat recent reprezentantii Kraft Foods Romania.
Printre jucatorii mari de pe piata ciocolatei se numara si Kandia-Excelent (Kandia, Laura), Nestle (batoanele Lion, Kit Kat si napolitanele cu ciocolata Joe) si Ferrero. Kandia-Excelent a inregistrat afaceri de 122,4 mil. lei (34,7 mil. euro) in anul 2006, in scadere cu circa 2 mil. lei, dar in stagnare in euro.
Vanzarile de napolitane cu ciocolata sunt estimate de Nielsen la 22 mil. euro in 2006, reprezentand aproximativ 12% din valoarea totala a pietei ciocolatei si 14% in volum.
"Segmentul napolitanelor glazurate este pe un trend ascendent si datorita indreptarii consumatorilor catre napolitanele ambalate, in defavoarea celor la vrac, acestea din urma nefiind monitorizate de studii de piata", a declarat Ruxandra Roman, managerul de marketing al producatorului Alka.
Ea estimeaza o crestere a vanzarilor de napolitane glazurate Alka de 20% in acest an fata de 2006, determinata si de diversificarea gamei de produse. Alka, una dintre cele mai mari companii de pe piata dulciurilor, ar putea ajunge la afaceri de 39 mil. euro la finele acestui an, in crestere cu 30% fata de 2006, pe baza dezvoltarii portofoliului de produse prin intrari pe categorii noi.
Piata dulciurilor include, pe langa ciocolata, produsele zaharoase (guma de mestecat, dropsuri, caramele, etc), napolitanele fara ciocolata si alte snacks-uri dulci (care nu au ca baza ciocolata).


Primii 5 au trei sferturi din piata

Cei mai mari 5 producatori de produse din ciocolata pe piata romaneasca, dupa cota de piata, in valoare
Kraft Foods Romania
Kandia-Excelent
Supreme Chocolat
Nestle
Ferrero

Kraft se lupta cu companiile locale

Primele 5 branduri de dulciuri pe baza de ciocolata
Poiana
Milka
Primola
Laura
Kandia
*dupa cota de piata, in valoare

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO