Auto

Cel mai puternic şi mai rapid Ferrari a fost vândut în toate cele 499 de exemplare înainte de lansare. "Va fi maşina de referinţă în industria auto". GALERIE FOTO

Cum arată cel mai rapid Ferrari

Cum arată cel mai rapid Ferrari

Autor: Ştefan Stan

05.12.2013, 11:31 4011

Cel mai nou model de Ferrari, care încă nu a fost încă lansat, s-a vândut integral, toate cele 499 de maşini programate pentru construcţie având deja un cumpărător, scrie CNBC.

LaFerrari, cea mai recentă super-maşină a producătorului italian, va fi cel mai puternic şi cel mai rapid bolid al companiei şi va avea un preţ 1,4 milioane de euro.

“LaFerrari urmează să fie maşina de referinţă a industriei auto. Combinaţia de design incredibil şi moştenirea clasică italiană fac LaFerrari cea mai tare maşină a momentului”, a declarat Marco Mattiacci, CEO Ferrari America de Nord.

Compania italiană a plănuit să producă numai 499 de modele, urmând ca 120 dintre acestea să fie vândute în Statele Unite, însă toate maşinile şi-au găsit deja cumpărător.

LaFerrari este prima supermaşină din ultimul deceniu a producătorului Italian, ultima lansată fiind Enzo, în 2002. LaFerrari are un motor semi-hibrid, care combină un motor pe combustie de 12 cilindri, 6 litri şi un motor electric. Împreună, motoarele generează 960 de cai putere. Maşina a fost prezentatăprima datăla Salonul Auto de la Geneva din 2013.

Maşina poate atinge 100 km/oră în mai puţin de 3 secunde şi are o viteză maximă de 350 de km/oră.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO