Auto

Doua in unu se aplica si la masini: toata lumea vrea sa lanseze modele coupe-cabriolet

04.02.2004, 00:00 30



Acum cativa ani producatorii auto europeni aveau in oferta atat modele coupe cat si decapotabile. Pe fondul scaderii interesului clientilor pentru coupe-uri si recesiunii economice, producatorii auto au inceput sa ofere "doua masini la pret de una", adica modelul coupe-cabriolet.



Ultimul producator intrat pe lista celor care au in portofoliu cel putin un model "CC"(acronimul de la Coupe Cabriolet) este Opel, unul dintre cele mai greu incercate marci auto in ultimii ani, din punctul de vedere al vanzarilor.



Cu toate acestea, producatorul german se pare ca a intrat din nou in gratiile clientilor, o data cu lansarea noii versiuni a celei mai bine vandute game a sa - Vectra. In plus, din toamna anului trecut, Opel are o noua reprezentanta si in clasa compacta, ultima generatie Astra, care ar trebui sa faca fata liderului incontestabil al segmentului, Volkswagen Golf.



In aceste conditii, era o chestiune de timp pana Opel ajungea si la modelele din clasa mica. Dupa ce a prezentat un face-lift al modelului Corsa, Opel a decis ca este nevoie sa "lucreze" si la modelul de doua locuri Tigra.



Si modificarile nu au fost putie. In primul rand, numele complet noului model este acum Opel Tigra Twin Top, fiind astfel indicata inca din denumire destinatia mixta a masinii - coupe si cabriolet.



Potrivit celor de la Opel, modelul va fi prezentat oficial la salonul auto de la Geneva, care va avea loc in prima jumatate a lunii martie si reprezinta o premiera pentru un producator german 'de volum', precum este Opel.





Doua locuri, dar bagaje pentru patru



Noul Tigra este de fapt un automobil sportiv, cu doua locuri si un acoperis retractabil care ste actionat electro-hidraulic, totul petrecandu-se la apasarea unui singur buton.



Unul dintre cele mai interesante elemente in cazul Tigra este insa volumul portbagajului, surprinzator de mare pentru un model decapotabil, si mai ales pentru unul din segmentul in care este prezent modelul Opel.



Astfel, in varianta coupe, Tigra ofera o capacitate de 440 de litri, pentru ca in zilelel de vara, cand o astfel de masina se ' poarta ' mai mult decopertata, sa ofere nu mai putin de 250 de litri. Aceste valori au fost posibile datorita sistemului ingenios de design al acoperisului retractabil, care se pliaza aproape vertical.



In plus, noul Tigra ofera un spatiu de depozitare suplimentar, situat in spatele locuilor, de 70 de litri, ceea ce face ca spaiul total de depozitare sa depaseasca 500 delitri, o valoare care ar face invidios si un model din clasa medie. In aceste conditii, desi are numai doua locuri, noul Tigra poate cara bagaje cat pentru o familie intreaga.



Noul Tigra propune, cel putin intr-o prima faza, doua motorizari, ambele respectand normele de poluare Euro 4. Este vorba de o varianta de 1,4 litri Ecotec cu tehnologie Twinport, care dezvolta 90 de cai-putere, dar si o varianta mai puternica, de 1,8 litri Ecotec, care dezvolta 125 de cai-putere, si are echipeaza varianta Corsa GSI.



De altfel, asemanarea dintre modelul Tigra si prtotipul Corsa Roadster, prezentat in urma cu aproape doi ani este destul de evidenta.



Dotarea standard include o cutie de viteze manuala in cinci trepte, pentruversiunea 1,4 litri Twinport fiind disponibila in plus si varianta Easytronic, adica asa numita transmisie ' mauala automatizata ' a celor de la Opel.



Insa cum ramane cu vecinii invidiosi care ar putea, in cazul in care nu aveti vila cu sistem propriu de securitate, sa agreseze in vreun fel acopeirsul ? Nici o problema, spun cei de la Opel, luneta este incalzita si este fabricata dintr-un geam rezistent la orice fel de zgarieturi.





"Nisa" Tigra



Tigra se adreseaza, potrivit presedintelui Adam Opel AG, Carl-Peter Forster, cumparatorilor tineri. ' Tigra este o masina atractiva pentru cumparatorii tineri sau cei cu sufletul tanar, pentru cei care cauta o masina sportiva, dar si cu un look atragator ' spune Forster. Potrivit acestuia, Tigra va juca un rol important in strategia ofensiva a producatorului german, care a inceput sa promoveze tot mai multe modele de nisa.



' Tigra arata directia spre care ne indreptam cu portfoliul nostru de produse ; 20% din acesta va fi reprezentat in viitorul apropiat de modele de nisa ' completeaza Forster.



Modelul Tigra Twin Top va fi realizat de carosierul francez Heuliez, in fabrica sa din Cerizay, Franta, unde mai este produs in prezent un model coupe-cabriolet, si anume apreciatul Peugeot 206 cc.



Opel Tigra Twin Top va incepe sa fie comercializat pe piata europeana spre sfarsitul verii acestui an, insa nu au fost anuntate preturile la care acesta ar putea fi disponibil.



Cum tot mai multi producatori incep sa dezvolte modele de tipul coupe-cabrilet, ramane de vazut cat de bine va reusi Opel sa se pozitioneze din punctul de vedere al pretului in raport cu competiorii sai.





Peugeot 206cc



Este modelul care a inaugurat segmentul coupe-cabrioletelor in clasa mica. Este prezent pe piata de mai mulai ani si reprezinta probabil cel mai de succes coupe-cabriolet din segmentul mic, atat in Europa cat si in Romania.





Street Ka



Bazat pe modelul Ka, cel mai mic model al producatorului american Ford a beneficiat de imaginea cantaretei Kylie Minogue, insa nu s-a vandut la fel de bine ca discurile acesteia. Aceasta nu inseamna ca nu reprezinta un rival pentru noul model Opel.





Citroen C3 Pluriel



Nu este neaparat un concurent direct pentru noul Tigra, insa si acesta se adreseaza tinerilor, care vor masina atractiva. In plus, modelul dezvoltat de Citroen pe baza apreciatului C3, este in prezent cel mai ieftin model decapotabil de pe piata europeana.





Nissan C+C



Nu si-a facut inca aparitia pe piata (programat pentru anul viitor), insa ar putea fi un concurent serios in segmentul coupe-cabrioletelor din clasa mica, avand in vedere rezultatele pe care le-a obtinut modelul Nissan Micra de la lansarea sa.
ionut.bonoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO